Resurse islamice

Italia se pregateste pentru interzicerea valului islamic

2011-08-04T06:36:00.000-07:00

O lege care interzice purtarea valului islamic, total sau partial, a fost aprobata marti de comisia de constitutionalitate din parlamentul italian.

Noua lege, propusa de parlamentarii partidului de dreapta aflat la putere, prevede o amenda de 500 de euro pentru purtarea valului islamic (burqa sau niqab), iar pentru cei care obliga alte persoane sa poarte acest val o amenda de 30.000 de euro si pedeapsa cu inchisoarea de un an, arata Corriere della Sera.

Legea a fost aclamata de unii deputati italieni ca fiind o masura care "reda demnitatea femeilor", pe cand alti politicieni o considera o eroare, deoarece aplica pedepse celor care nu se adapteaza.

Reprezentantii unui ONG pentru protectia drepturilor musulmanilor au declarat ca nu sustin portul niqab-ului sau burqa in Europa, dar se opun introducerii unor pedepse, masura afectand libertatea individuala.

Legea este sustinuta de Souad Sbai, un politician italian nascut in Maroc, acesta fiind de parere ca legea ofera libertate si civilizatie. "Trebuie sa ajutam femeile care sunt segregate si nu au drepturi", a declarat acesta, potrivit Il Sole 24 Ore.

Acesta estimeaza ca in Italia sunt aproximativ 3.000 de femei care poarta valul islamic si este de parere ca legea ar ajuta femeile musulmane sa se integreze in societate.

Daca legea va fi aprobata, Italia ar deveni a treia tara care interzice purtarea valului islamic, pe langa Franta si Belgia.

Un sondaj a aratat ca peste 70% dintre italieni sunt de parere ca valul islamic nu ar trebui purtat in public, marea majoritate sustinand ca acesta nu lasa libertate femeilor. Alti italieni cred ca valul islamic aduce cu sine riscul de securitate, devreme ce identatea persoanei nu poate fi cunoscuta.

Criticii masurii sustin ca este o masura discriminatorie si care nu lasa libertate de exprimare religioasa femeilor musulmane.

Sursa: Ziare.com
Autor: Livia Stroie

Un jurnalist a fost executat de o grupare salafistă din Fâşia Gaza 15 Aprilie 2011

2011-04-15T06:21:00.000-07:00

Un militant pacifist italian, răpit de o grupare salafistă în Fâşia Gaza, a fost executat de răpitorii săi, a anunţat vineri Hamas, care a promis să îi "urmărească" pe autorii acestei "crime atroce", informează Mediafax.

Corpul neînsufleţit al lui Vittorio Arrigoni a fost găsit la câteva ore după anunţarea răpirii sale, prima a unui străin în Fâşia Gaza, de la preluarea controlului asupra acestui teritoriu palestinian de către mişcarea islamistă, în iunie 2007.

Acesta a fost descoperit într-un cartier din nord-vestul oraşului Gaza, potrivit serviciilor de securitate ale Hamas, care au interzis accesul presei.

Ostaticul italian, un jurnalist, scriitor şi militant al mişcării pacifiste propalestiniene International Solidarity Mouvement (ISM), a fost strangulat, iar doi dintre presupuşii săi răpitori au fost arestaţi, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de securitate.

"Guvernul condamnă această crimă atroce, care nu reflectă valorile noastre, religia noastră, obiceiurile şi tradiţiile noastre şi anunţă că îi va urmări fără încetare pe restul membrilor acestei grupări şi le va aplica legea", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Ihab al-Ghoussein.

Niciun ostatic străin nu a mai fost, până acum, ucis în acest teritoriu palestinian, de la obţinerea autonomiei, în 1994.

Forţele de securitate au identificat rapid un "membru al grupării, care i-a denunţat pe ceilalţi membri şi a arătat locul unde se afla militantul", a adăugat purtătorul de cuvânt, într-o conferinţă de presă televizată, dând asigurări că intervenţia lor s-a produs după executarea italianului.

Cititi tot articolul aici: www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/video-un-jurnalist-a-fost-executat-de-o-grupare-salafista-din-fasia-gaza-222609.html

Evreii, musulmanii si educatia

2011-02-11T01:29:00.001-08:00

Există doar 14 milioane de evrei în lume:

- şapte milioane în cele două Americi,
- cinci milioane în Asia,
- două milioane în Europa şi
- 100.000 în Africa.

Pentru fiecare evreu din lume, există 100 de musulmani.

Cu toate acestea, evreii sunt de o sută de ori mai puternici decât toţi musulmanii la un loc. V-aţi întrebat vreodată de ce?

Iisus din Nazareth a fost evreu.

Albert Einstein, cel mai influent om de ştiinţă din toate timpurile, desemnat de revista TIME 'Omul Secolului', a fost evreu.

Sigmund Freud -- sinele, eul, supraeul - părintele psihanalizei, a fost evreu. La fel şi Karl Marx, Paul Samuelson şi Milton Friedman.

Iată câţiva alţi evrei a căror activitate intelectuală a îmbogăţit întreaga omenire:
Benjamin Rubin a dat lumii acul pentru vaccinuri.
Jonas Salk a creat primul vaccine anti-polio.
Alert Sabin a dezvoltat vaccinul anti-polio live îmbunătăţit.
Gertrude Elion ne-a dat un medicament împotriva leucemiei.
Baruch Blumberg a creat vaccinul împotriva hepatitei B.
Paul Ehrlich a descoperit un tratament pentru sifilis (boală cu transmitere sexuală).
Elie Metchnikoff a câştigat Premiul Nobel în domeniul bolilor contagioase.
Bernard Katz a câştigat Premiul Nobel pentru descoperiri în domeniul transmisiei neuromusculare.
Andrew Schally a câştigat un Nobel în endocrinologie (boli ale sistemului endocrin; diabet, hipertiroidism) .
Aaron Beck a pus bazele Terapiei Cognitive (psihoterapie pentru boli nervoase, depresie şi fobii).
Gregory Pincus a dezvoltat prima pilulă contraceptivă orală.
George Wald a câştigat un Nobel pentru progrese în cercetarea ochiului uman.
Stanley Cohen a câştigat Nobelul pentru activitatea în embriologie (studiul embrionilor şi al dezvoltării lor).
Willem Kolff a inventat aparatul de dializă.

În ultimii 105 ani, 14 milioane de evrei au câştigat 180 de premii Nobel, în timp ce doar trei premii Nobel au fost câştigate de 1,4 miliarde de musulmani (cu excepţia celor pentru Pace).

De ce sunt evreii atât de puternici?
Stanley Mezor a inventat primul chip de micro-procesor.
Leo Szilard a dezvoltat primul reactor nuclear în lanţ.
Peter Schultz, cablul de fibră optică;
Charles Adler, semaforul;
Benno Strauss, oţelul;
Isador Kisee, filmele cu sonor;
Emile Berliner, microfonul pentru telefon şi
Charles Ginsburg, înregistrarea video pe casetă.

Între finanţiştii faimoşi în întreaga lume ce fac parte din această religie se numără
Ralph Lauren (Polo),
Levis Strauss (Levi's Jeans),
Howard Schultz (Starbuck's) ,
Sergey Brin (Google),
Michael Dell (Dell Computers),
Larry Ellison (Oracle),
Donna Karan (DKNY),
Irv Robbins (Baskins & Robbins) şi
Bill Rosenberg (Dunkin Donuts).

Richard Levin, preşedintele Universităţii Yale, este evreu.
La fel şi Henry Kissinger (secretar de stat american),
Alan Greenspan (preşedinte al Rezervei Federale în mandatele lui Reagan, Bush, Clinton şi Bush),
Joseph Lieberman,
Madeleine Albright (secretar de stat american),
Maxim Litvinov (ministru de externe al URSS),
David Marshal (primul prim-ministru al Singapore),
Issac Isaacs (guvernator- general al Australiei),
Benjamin Disraeli (om de stat britanic şi scriitor),
Yevgeny Primakov (prim ministru rus),
Jorge Sampaio (preşedintele Portugaliei) ,
Herb Gray (vice prim-ministru al Canadei),

Pierre Mendes (prim ministru al Franţei),

Michael Howard (ministru de interne al Marii Britanii),

Bruno Kreisky (cancelar al Austriei) şi

Robert Rubin (fost secretar al trezoreriei al SUA).

În mass media, printer evreii renumiţi se numără
Wolf Blitzer (CNN),
Barbara Walters (ABC News),
Eugene Meyer ( Washington Post),
Henry Grunwald (redactor şef al Time),
Katherine Graham (director al The Washington Post),
Joseph Lelyyeld (redactor executiv, The New York Times), şi
Max Frankel (New York Times).

Cunoaşteţi numele celui mai prolific filantrop din istoria omenirii?
Este George Soros, evreu, şi a donat până acum suma colosală de 4 miliarde USD, majoritatea pentru cercetători şi universităţi din întreaga lume, si....."unul dintre cei care au declansat criza mondiala"......( nota exp.prez.email )

Al doilea după George Soros este Walter Annenberg, un alt evreu, care a construit o sută de biblioteci, donând o sumă estimată la 2 miliarde USD.

La Jocurile Olimpice,
Mark Spitz a stability un record, câştigând şapte medalii de aur.
Lenny Krayzelburg a câştigat medalia olimpică de aur de trei ori.
Spitz, Krayzelburg şi Boris Becker sunt cu toţii evrei.

Actori. Ştiaţi că
Harrison Ford,
George Burns,
Tony Curtis,
Charles Bronson,
Sandra Bullock,
Billy Crystal,
Woody Allen,
Paul Newman,
Peter Sellers,
Dustin Hoffman,
Michael Douglas,
Ben Kingsley,
Kirk Douglas,
William Shatner,
Jerry Lewis şi
Peter Falk sunt cu toţii evrei?
De fapt, Hollywood-ul însuşi a fost fondat de un evreu.

Dintre directori şi producători,
Steven Spielberg,
Mel Brooks,
Oliver Stone,
Aaron Spelling (Beverly Hills 90210),
Neil Simon (The Odd Couple),
Andrew Vaina (Rambo 1/2/3),
Michael Man (Starsky and Hutch),
Milos Forman (Zbor deasupra unui cuib de cuci),
Douglas Fairbanks (Hoţul din Bagdad) şi
Ivan Reitman (Ghostbusters) sunt toţi evrei.

Cu siguranţă, Washingtonul este principala capitală a lumii, iar la Washington, organizaţia de lobby care contează este American Israel Public Affairs Committee, sau AIPAC (Comitetul pentru Afaceri Publice Americano-Israelian ).

Washington-ul ştie că dacă premierul Ehud Olmert a ar descoperi că Pământul este plat, AIPAC ar reuşi să convingă Congresul american sa adopte o rezoluţie prin care să-l felicite pe Olmert pentru descoperire.

William James Sidis, cu un IQ de 250-300, este cel mai inteligent om din toate timpurile. Ghici cărei religii îi aparţinea?

Aşadar, de ce sunt evreii atât de puternici?
Răspuns: educaţia.

De ce sunt musulmanii atât de neputincioşi?
Se estimează că sunt 1.476.233.470 de musulmani pe faţa pământului:
- un milliard în Asia,
- 400 de milioane în Africa,
- 44 de milioane în Europa şi
- 6 milioane în cele două Americi.
A cincea parte din populaţia lumii este musulmană.
La fiecare hindus există doi musulmani.
La fiecare buddhist există doi musulmani.
La fiecare evreu există o sută de musulmani.

V-aţi întrebat vreodată de ce sunt musulmanii aşa lipsiţi de putere?
Iată de ce:
- există 57 de state membre ale Organizaţiei Conferinţei Islamice (OIC), şi toate la un loc au în jur de 500 de universităţi adică o universitate la fiecare trei milioane de musulmani.
- SUA are 5.758 de universităţi, iar
- India are 8.407.

În 2004, Universitatea Shanghai Jiao Tong a publicat un 'Clasament Academic al Universităţilor din Lume', şi, surprinzător, nici măcar una singură din statele musulmane nu era în top 500.
Conform datelor strânse de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), rata alfabetizării în lumea creştină este de aproape 90 la sută, iar 15 ţări majoritar creştine au o rată a alfabetizării de 100 la sută. Spre deosebire de ele, un stat majoritar musulman are o rată medie a alfabetizării de aproape 40 la sută, şi nu există nicio ţară majoritar musulmană cu o rată a alfabetizării de 100 la sută. Cam 98 la sută din "alfabetizaţii" din lumea creştină au terminat şcoala primară, faţă de sub 50 la sută din 'alfabetizaţii' lumii musulmane. Aprox. 40 la sută din "alfabetizaţii" lumii creştine au absolvit o universitate, în timp ce doar doi la sută din cei ai lumii musulmane au studii superioare.
Ţările majoritar musulmane au 230 de oameni de ştiinţă la un milion de musulmani.

SUA are 4.000 de oameni de ştiinţă la un milion de locuitori, iar
Japonia 5.000.

În întreaga lume arabă, numărul total de cercetători angajaţi full-time este de 35.000, şi există doar 50 de tehnicieni la un milion de arabi (în lumea creştină există până la 1.000 de tehnicieni la un milion).
Mai mult, lumea musulmană cheltuie 0,2 la sută din PIB pe cercetare şi dezvoltare, spre deosebire de cinci la sută din PIB în lumea creştină.
Concluzie: lumea musulmană nu are capacitatea de a genera cunoaştere.

Numărul de ziare cotidiane la mia de locuitori şi numărul de cărţi pe un milion de locuitori sunt doi indicatori ai măsurii în care cunoaşterea este difuzată în societate. În Pakistan, există 23 de cotidiane la mia de locuitori; în Singapore rata este de 360. În Marea Britanie, numărul de cărţi pe un milion de locuitori este de 2.000, în timp ce în Egipt este 20.
Concluzie: lumea musulmană nu poate difuza cunoştinţe.

Exporturile de înaltă tehnologie ca procent din exporturile totale reprezintă un important indicator al aplicării cunoştinţelor. Exporturile de înaltă tehnologie ale Pakistanului ca procent din exporturile totale reprezintă unu la sută. În cazul Arabiei Saudite, el este de 0,3 la sută; Kuweit , Maroc şi Algeria sunt toate la 0,3 la sută, în timp ce Singapore a ajuns la 58 la sută.
Concluzie: lumea musulmană nu poate aplica cunoştinţele.

De ce sunt musulmanii lipsiţi de putere?
Pentru că nu produc cunoştinţe.
De ce sunt musulmanii lipsiţi de putere?
Pentru că nu difuzeaza cunoştinţe.
De ce sunt musulmanii lipsiţi de putere?
Pentru că nu aplica cunoştinţele.
Iar viitorul aparţine societăţilor bazate pe cunoaştere.
Un fapt interesant:
- PIB-ul total al celor 57 de member OIC este sub 2 trilioane USD.
- America singură produce bunuri şi servicii în valoare de 12 trilioane USD;
- China de 8 trilioane,
- Japonia de 3,8 trilioane iar
- Germania de 2,4 trilioane (pe baza parităţii puterii de cumpărare).

Statele bogate în petrol - Arabia Saudită, EAU, Kuweit şi Qatar produc în total bunuri şi servicii (majoritatea petroliere) de 500 de miliarde USD;

Spania singură produce bunuri şi servicii în valoare de peste un trilion, Polonia catolică de 489 miliarde iar

Thailanda buddhistă de 545 miliarde.
(PIB-ul ţărilor musulmane ca procent din cel mondial este în scădere rapidă).
Aşadar, de ce sunt musulmanii lipsiţi de putere?
Răspuns: lipsa educaţiei!!!

Obs.:

Diferitele clase sociale musulmane private de educatie prin tradiţie milenii de a rândul, sunt deja marcaţi genetic cu acest handicap moştenit, ceea ce îngreunează instruirea lor. Însă fiind cu toţii praticanţi activi al cultului religios, sunt mult mai uşor de convertit pentru acţiuni antisociale, de către propagandiştii "alfabetizaţi" într-ale terorismului, crezând că pot cotracara puterea lumii civilizate.

Deci soluţia optimă pentru reducera terorismului şi faptelor antisociale în general, este EDUCATIA, şi nu lupta armată.

Profetul Mohammed si sotia sa de 6 ani

2011-01-04T04:58:00.001-08:00

Profetul Mohammed si sotia sa de 6 ani

Vezi mai multe video din incredibil

Sex intre 2 musulmance

2011-01-04T04:36:00.000-08:00

sex intre 2 musulmance

Vezi mai multe video din sexy

Femeia in islam si onoarea de a fi batuta

2011-01-04T04:24:00.001-08:00

Femeia in islam si onoarea de a fi batuta

Vezi mai multe video din cum-sa

Cum sa-ti omori sotia care te-a inselat -conform islamului

2011-01-04T04:23:00.000-08:00

Cum sa-ti omori sotia care te-a inselat -conform islamului

Vezi mai multe video din incredibil

Religia pacii - Atentat in Egipt

2011-01-04T03:51:00.000-08:00

Egiptul este in alerta maxima inaite de Craciunul Biserici Copte.

Islamul ne este prezentat de catre adeptii religiei (islamice) ca o religie pacifista.
Nu stiu cum se face ca foarte des auzim de atentate cu bomba, cel mai recent fiind cel din Alexandria / Egipt.
In peste 90% din cazuri, cunosti omul dupa fapte. Pusca si bomba nu vor aduce niciunde pacea, sau poate m-am inselat.
Forta armelaor poate reduce la tacere pe oricine imbratiseaza o ideologie diferita, atat timp cat acestia nu raspuns cu aceiasi moneda.

In Stockholm, sotul unei romance luna trecuta a comis un atentat sinucigas.
Sotia lui (romnca Mona Thwany) isi descrie sotul ca 'un tata bun, rabdator' care 'adora sa se joace cu copii'.
Pentru el, faptul ca cei pe care dorea sa-i omoare puteau fi la randul lor parinit iubitori de copii nu a contat.
Doar pentru faptul ca nu ii placeau unele aspecte din tara in care traia, bautura, criminalitatea, furtul etc, Taimour Abdulwahab, a hotarat sa ia viata cat mai multor oameni, fara sa tina conta daca acestia comiteau printre cei care comiteau aceste lucruri. Nu conta, puteau muri oameni nevinovati.

Ca el sunt o multime de musulmani, si inca foarte multi care emigreaza din tarile lor pentru o viata mai buna. Odata ajunsi in Europa, nimic nu mai este bun, vor sa transforme Europa in Europe-stan, unde legea sharia sa fie legea oricarui stat.
Daca lucrurile stau atat de bine in tarile in care legea sharia este cea care guverneaza, de ce musulmanii nemultumiti de sistemul European nu migreaza in Arabia Saudita sau Afganistan?
Odata ajunsi in aceste tari, nu mai este loc de greseala. Daca ai gresit (sa zicem ai furat), mana iti va fi taiata. Ei bine, acestia nu vor sa ajunga in situatia de a le fi taiata mana. Inchisorile din Europa sunt plice de musulmani, musulmani care stiu sa contribuie foarte bine la cresterea ratei criminalitatii pe continent.
In cazul lor, putina sharia n-ar strica, mai cade o mana, poate chiar si capul daca fapta savarsita este in domeniul intelectual.

Refacerea himenului pentru femei.

2010-12-30T06:15:00.000-08:00

Desi in islam se pune un foarte mare accent vis-a-vis de virginitatea femeilor inainte de casatorie, un muftiu egiptean ne spune ca reputatia femeii este mai importanta si ii este ingaduit sa-si minta sotul pentru a-si salva reputatia.

http://en.wikipedia.org/wiki/Ali_Gomaa#cite_note-12

http://www.salon.com/life/broadsheet/2007/03/05/fatwa/index.html

Pe de alta parte, legiutorii cu vederi conservatoare doresc sa scoata in afara legii importul si vanzarea produselor cu care femeile isi pot reface himenul (himen artificial).

http://www.huffingtonpost.com/2009/10/05/egypt-fake-hymen-kit-may-_n_309737.html

http://marwarakha.com/?p=1144

La judecata pentru maritis!!!!!!!!!!!!!!!!!!

2010-12-28T05:18:00.000-08:00

Ani la rand, un medic chirurg din Arabia Saudita a ramas nemaritata. Tatal fetei se opune cu vehementa dorintei acesteia de a se marita.
Conform legii sharia (legea islamica), care prevede ca femeia pana se casatoreste este sub tutela tatalui sau a celei mai apropiate rude de sex masculin, ii da posibilitatea tatalui sa se opuna casatoriei pentru a putea dispune dupa bunul plac de salariul ficei sale.
Salariul merge direct in contul bancar al tatalui, aceta dispunand dupa bunul plac de bani aesteia.

http://news.yahoo.com/s/ap/20101127/ap_on_re_mi_ea/ml_saudi_women_s_rights

Uciderea non-musulmanilor este legala (British Mullah)

2010-08-30T00:51:00.000-07:00

Un geamgiu crestin, rapit si ucis in nordul Irakului

2010-08-30T00:18:00.001-07:00

Un geamgiu creştin a fost răpit şi ucis în nordul Irakului, în ciuda achitării unei răscumpărări de 15.000 de dolari pdin partea familiei, a declarat poliţia vineri, 27 august 2010.
Corpul neînsufleţit, în stare de descompunere, al lui Louaï Barham Al-Malik, un geamgiu asirian în vârstă de 35 de ani, a fost găsit pe un teren viran din Nimrud, la 330 km nord de Bagdad, a declarat locotenent-colonelul de poliţie Al-Mohammad Omar Joubouri.

Acesta se mutase recent în Hamdaniya, un sat predominant creştin, în urma ameninţărilor şi crimelor îndreptate împotriva acestei comunităţi în Mosul, capitala provinciei Ninive.

"Cu o săptămână în urmă, el a fost răpit de bărbaţi necunoscuţi, care i-au cerut să vină la domiciliu pentru a lua măsuri în vederea instalării unor ferestre. Familia acestuia a negociat un preţ de răscumpărare cu răpitorii şi le-a plătit 15.000 dolari, dar Louaï nu s-a întors. El a fost împuşcat cu mai multe gloanţe, în cap", a spus ofiţerul de poliţie.

Într-un raport din noiembrie, organizaţia de apărare a drepturilor omului HRW susţinea că minorităţile, în special creştinii, din nordul Irakului, au fost victime colaterale ale conflictului dintre arabi şi kurzi pe teritoriile în litigiu şi, de asemenea, ale extremiştilor sunniţi.

În perioada 14 - 23 februarie 2010, opt creştini au fost ucişi în Mosul şi împrejurimi.

La şapte ani după invazia din Irak condusă de americani, au mai rămas doar 550.000 de creştini, în special caldeeni catolici, dintre cei 800.000 care trăiau în această ţară.

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 33/2010

Panorama - What happened on the Flotilla to Gaza

2010-08-24T04:38:00.001-07:00

Doi barbati, ucisi cu pietre in Pakistan

2010-08-23T01:50:00.001-07:00

Socant: Doi frati au fost ucisi in bataie in Pakistan, iar politistii au stat ca spectatori.
Curtea Suprema din Pakistan a criticat fortele de securitate si ofiterii superiori care nu au facut nici o miscare in timpul linsajului.

Cei doi erau acuzati ca ar fi ucis doua persoane si ranit grav alte patru in urma unui jaf.
Îngrozită de incidentul brutal în care doi fraţi au fost omorâţi în bătaie cu pietre şi bâte de către o mulţime de oameni furioasă, Curtea Supremă din Pakistan a criticat forţele de securitate şi ofiţerii superiori care nu au făcut nici o mişcare în timpul linşajului.

Curtea Supremă a ordonat procurorului-şef anticorupţie Kazim Malik să investigheze personal incidentul. Nimeni nu ar fi îndrăznit să ia legea în propriile mâini dacă poliţia ar fi avut curajul şi prezenţa de spirit pentru a opri asemenea practici inumane în societate. Preşedintele Curţii Superioare de Justiţie a mai spus şi că poliţiştii responsabili, atunci când vor fi identificaţi, vor fi daţi afară şi trimişi la închisoare.

Potrivit dawn.com, pe data de 15 august, zeci de oameni au omorât în bătaie doi fraţi, Hafiz Mughees de 15 ani şi Hafiz Muneeb de 19 ani, în districtul Sialkot, după ce aceştia ar fi ucis la rândul lor două persoane în timpul unui jaf. Opt ofiţeri de poliţie au privit, ca spectatori, întreaga bătaie. Trupurile celor doi au fost agăţate apoi cu capul în jos, în mijlocul unei pieţe.

http://webtv.realitatea.net/extern/frati-ucisi-in-pakistan

Steaguri in berna in Indonezia. Proteste impotriva atacurilor asupra bisericilor crestine

2010-08-23T01:34:00.000-07:00

Sute de indonezieni au participat la o rugăciune de priveghere, şi au cerut duminică, 15 august 2010, preşedintelui Susilo Bambang Yudhoyono, să oprească atacurile islamiştilor împotriva bisericilor creştine din ţară.

© Traducere si redactare: Bogdan Roman - pentru Lacasuri Ortodoxe®
Steaguri în bernă în Indonezia, protestatarii – în cea mai mare parte creştini – s-au rugat şi au cântat imnuri.

"Preşedintele şi guvernul au încălcat drepturile constituţionale ale minorităţilor de a-şi practica religia în mod liber", a declarat pentru AFP organizatorul privegherii, Judianto Simanjuntak. "Ei au cedat presiunii grupurilor musulmane şi au ajutat la închiderea bisericilor, iar atacurile continuă. Cerem preşedintelui să fie responsabil şi să garanteze libertatea cultelor".

La sfârşitul lunii iulie, apărătorii drepturilor omului au cerut puterii să acţioneze ferm împotriva recrudescenţei atacurilor ce vizează locaşurile creştine de cult din ultimii doi ani.

"Grupurile violente care îi vizează pe creştini" au încalcat libertatea religioasă de 28 de ori de la începutul anului, în timp ce 17 cazuri au fost raportate în 2008 şi 18 în 2009, a declarat institutul Setar pentru democraţie şi pace.

Violenţele, comise adesea de organizaţiile radicale musulmane, au dus la distrugerea parţială sau totală şi la închiderea mai multor biserici, a declarat respectatul institut, cu sediul la Jakarta.

"Astfel de incidente încalcă legea şi drepturile omului. Preşedintele şi guvernul au fost foarte rezervaţi pe marginea acestui subiect şi nu garantează securitatea cetăţenilor în cauză", regretă Bonar Tigor Naipospos, director adjunct al Setar.

"Nu putem permite ca astfel de acte să continue, iar situaţia să nu fie calmă în această ţară", a adăugat el.

Constituţia Indoneziană, cea mai populată ţară musulmană din lume, cu aproape 90% din populaţie pretinsă islamistă, garantează libertatea cultelor.

Parlamentarii au reclamat de curând ca guvernul să interzică Frontul Apărătorii Islamului (FPI), o miliţie radicală vizată pentru operaţiunile sale dure în "restabilirea ordinii morale" şi lupta împotriva "creştinismului".

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 30/2010

Crestinii nu au incredere in concesiile guvernului turc, iar guvernul se teme de numarul crestinilor

2010-08-23T01:30:00.000-07:00

Pentru ziua de 15 august, care pentru ortodocşi înseamnă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, guvernul turc a autorizat oficierea unei Liturghii într-un loc care reprezintă un simbol al credinţei creştine din Răsărit, cu atât mai mult cu cât el le-a fost smuls acestora în mod violent: Mănăstirea Sumela sau (după numele său grec) a Maicii Domnului de la Muntele Negru.

Concesia fost întâmpinată cu surprindere de comunitatea ortodoxă, nu numai în Turcia, unde greco-bizantinii Patriarhiei de la Constantinopol au fost reduşi la câteva mii, dar şi în străinătate, în special în Grecia şi Rusia.

Cu toate acestea, este încă o concesie limitată la doar câteva ore. Liturghia a fost permisă, spre a fi oficiată doar o singură dată, în afara mănăstirii, în faţa ruinelor.
Mânăstirea Sumela, de fapt, după rezistenţa exercitata în faţa furtunilor istoriei de 15 secole şi rămasă în picioare chiar şi în timpul dominaţiei otomane, a fost golită şi redusă la nivel de ruină, în 1923, odată cu expulzarea grecilor ortodocşi de către statul turc modern.

De atunci, a fost interzisă aici oficierea liturghiei. Mănăstirea, din care o mică parte a fost restaurată, a devenit o destinaţie pentru excursiile turistice din apropierea Trabzon, oraş lângă Marea Neagra, unde pe 5 februarie 2006, un tânar musulman avea să-l ucidă pe preotul catolic Andrea Santoro.

Pentru data de 19 august, guvernul turc a făcut o concesie similară şi pentru armeni. Acesta a autorizat oficierea unei Liturghii în Biserica Sfintei Cruci din Akhtamar, pe o insulă din Lacul Van.

Această biserică, care a ajuns, de asemenea, o ruină, a fost renovată în 2007. Dar a fost instituită ca muzeu, şi până acum Liturgia a fost interzisă acolo.

Când patriarhul armean a cerut permisiunea de a plasa o cruce în partea de sus a bisericii renovate, autorităţile turce au refuzat. Biserica a trebuit să rămână fără cruce, fără clopote, fără însemnele sfinte, fără preoţi şi fără credincioşi. În schimb, la ceremonia de încheiere a renovării a fost prezentă figura proeminentă a lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul statului turc modern.

La Liturghiile din Sumela şi Akhtamar, de pe 15 şi 19 august, erau asteptati sa participe câteva mii de credincioşi, mulţi dintre ei din străinătate: un număr neobişnuit pentru Turcia, un leagăn al creştinismului timpuriu propagat de Pavel, şi timp de secole un teren de înflorire a creştinismului, dar unde azi Bisericile - sau rămăşiţele ce au mai rezistat din ele - nu au nici măcar o recunoaştere legală.

În plus, în data de 5 august două biserici datând din secolele al patrulea şi al şaselea din satul Yemisli, regiunea Mardin din sud-estul Anatoliei, au fost redeschise pentru închinare. Clădirile au fost renovate de şaptezeci şi două de familii din comunitatea ortodoxă siriacă, care numără aproximativ 5000 de credincioşi în Turcia.

Concesiile făcute în luna august 2010 de către guvernul de la Ankara sunt interpretate ca o mutare pe tabla de şah ce vizează intrarea Turciei în Uniunea Europeană, imposibilă fără standardele minime referitoare la libertatea religioasă.

Dar acestea şi alte astfel de deschideri continuă să fie însoţite de constrângeri masive şi persistente. Unul dintre motivele pentru care autorităţile turce se opun libertăţii religioase este şi teama că o creştere a lăcaşurilor de cult ar scoate la iveală o mulţime de creştini care există în secret, înregistraţi ca musulmani, consideraţi a trăi în această ţară.

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 30/2010

(Sandro Magister/ Chiesa - Agenţia "Fides" a Congregaţiei Vaticanului pentru Evanghelizare).

©Traducere si Redactare Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin

Islamul vazut de un apostat

2010-08-19T05:51:00.000-07:00

Vă prezentăm în cele ce urmează o convorbire cu un nou dreptslăvitor creştin din Londra, ce a luat numele de Daniil. Daniil nu a fost un musulman de rând. Deşi, inevitabil, vestea acestei convertiri va ajunge la musulmanii din Londra, am ales ca pentru moment să nu dăm foarte multe amănunte, deoarece adesea au loc violenţe şi ameninţări, ajungându-se uneori şi la uciderea foştilor musulmani de către fanatici. Interlocutorul lui Daniil este părintele Nikolai Savcenko, paroh interimar al Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Londra (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Graniţelor – Patriarhia Rusă).

- Daniil, te rog să-mi spui câteva lucruri despre tine.
- Am fost mulţi ani un musulman devotat, împreună cu soţia şi copiii mei. M-am născut în Regatul Unit, dar am călătorit mult în viaţă prin ţările islamice. Cunosc atât cultura britanică, cât şi cea musulmană. Am locuit în Arabia Saudită, unde am studiat teologia (islamică) şi am făcut misionarism musulman printre lucrătorii străini. Am petrecut o vreme şi în Afghanistanul taliban, în Pakistan şi în Kaşmirul pakistanez. Am stat în Bosnia. În anii din urmă, m-am stabilit cu familia în Londra, unde, de ceva timp, am ajuns reprezentant al islamului în cadrul unei binecunoscute organizaţii religioase închinată păcii. În ultimii doi ani am fost şi consilier pe problemele islamului pentru Arhiepiscopul de Canterbury. Acum două zile l-am sunat şi i-am spus că am primit Ortodoxia în sânul Bisericii Ruse.
- Care a fost poziţia sa?
- Arhiepiscopul de Canterbury a fost foarte bucuros. Mi-a spus mai demult că, de curând, doi angajaţi din cadrul personalului administrativ al Bisericii Anglicane au fost primiţi în Biserica Ortodoxă; el le respectă alegerea şi nu-i va da afară de la locul de muncă din administraţia Bisericii Anglicane.

- Ce te-a purtat către Hristos?
- Mai întâi de toate, dorinţa de a cerceta în amănunt Noul Testament – aceasta se întâmpla pe când mă aflam înaintea Kaabei[2], la Mecca. Trăiam pe atunci în Mecca. În Arabia Saudită, scrierile creştine sunt interzise cu străşnicie (multe pagini de internet sunt chiar blocate!), dar, dată fiind răspândirea telecomunicaţiilor moderne, Cuvântul lui Dumnezeu nu este cu neputinţă de găsit pentru cine îl caută. După o vreme, am încercat să determin un american ce lucra în capitala saudită să treacă la islam. În discuţia purtată, el mi-a răspuns cu mare curaj şi convingere. Am rămas uimit de curajul său, căci în Arabia Saudită cei ce propovăduiesc creştinismul pot fi ucişi cu uşurinţă. Convorbirile cu creştinii din Arabia Saudită au fost, pentru mine, foarte importante. Având legături cu misionarismul islamic din Arabia, am întâlnit mulţi străini. Am băgat de seamă că, în mare parte din cazuri, oamenii nu se convertesc la islam de bună voie, ci pentru a putea lucra pe mai departe în Arabia Saudită şi pentru a fi scutiţi de taxa impusă nemusulmanilor. E o realitate că veniturile nemusulmanilor sunt mai scăzute decât cele ale musulmanilor, fiindcă cei dintâi au obligaţia de plăti un impozit aparte, rânduit de Mahomed. Salariile creştinilor filipinezi din Arabia Saudită sunt foarte mici, aşa că unii trec la islam ca să câştige mai mulţi bani. Însă mulţimea covârşitoare a filipinezilor convertiţi, după ce se întorc acasă, renunţă de îndată la islam. Am început să explorez tot mai mult creştinismul şi, treptat, i-am simţit superioritatea faţă de islamism. Cu Ortodoxia am făcut cunoştinţă întâia dată la Saraievo, capitala Bosniei. Din păcate, preoţii din Saraievo nu vorbeau englezeşte, aşa că nu prea am putut afla multe. Am aşteptat un grup de imami să iasă din biserică, apoi am intrat în acea biserică sârbească şi, sub privirea uimită a preotului sârb, mi-am făcut semnul crucii şi o închinăciune până la pământ. Am ştiut atunci că, dintre toate denominaţiile creştine, Ortodoxia îmi era cea mai apropiată. Am continuat să studiez tot mai profund creştinismul şi ortodoxia, am citit cărţi şi am urmărit filme. Mi-a plăcut foarte mult filmul „Ostrovul”. După un timp, m-am hotărît să mă botez în Biserica Ortodoxă Rusă.
- Auzim în ultima vreme tot mai multe relatări despre intensificarea misiunilor creştine în ţările musulmane. Este o creştere semnificativă?
- Sunt de acord că în Arabia Saudită există mulţi creştini în taină. Eu însumi am întâlnit de mai multe ori persoane care erau, probabil, în ascuns creştini. Trebuie să înţelegeţi că în Arabia şi în alte ţări marea parte a musulmanilor se duc la moschee nu din pricina unui imbold al credinţei, ci fiindcă sunt siliţi de legi şi tradiţii. Vizitele la moschee au ajuns o povară. Musulmanii de astăzi sunt mult mai puţin credincioşi decât se crede în lumea creştină. Ţările musulmane numără multe moschei, unde se ţin rugăciuni de cinci ori în zi, dar nimeni nu intră în ele, mai puţin vinerea. În afara zilei de vineri, nu vei găsi în nici o moschee mai mult de cinci oameni care să se roage, deşi în jur se găsesc o sumedenie de case locuite de musulmani. Majoritatea musulmanilor nu se duc la moschee nici măcar vinerea. Unii încep să meargă de Ramadan, dar după acest post dispar până anul viitor. În luna Ramadanului, în cursul săptămânii vin la moschee sute de oameni, uneori chiar şi mii, dar după sfârşitul Ramadanului tot cinci rămân. Sunt mulţi care caută Adevărul şi în ţările musulmane, de aceea misiunile creştine vor spori. Mulţi propovăduiesc creştinismul în rândul prietenilor, şi de curând există posturi de televiziune şi multe pagini de internet închinate misiunii în rândul musulmanilor. În general, mulţi sunt musulmanii care se îndepărtează de islam, şi lucrul acesta se vede îndeosebi în ţările apusene. În Marea Britanie, mulţi musulmani au trecut la creştinism. Se estimează că numărul musulmanilor care au adoptat creştinismul în sânul Bisericii Anglicane este de 1000 de oameni. Mulţi dintre ei sunt pakistanezi. Aceştia au propriile lor biserici şi sunt siliţi să se ascundă de teama represaliilor din partea musulmanilor. Există şi arabi şi bengalezi convertiţi la creştinism. Cel mai adesea, ei se convertesc datorită căsătoriilor mixte.
- Au apărut recent multe articole despre răspândirea islamului în ţările apusene; s-a pretins chiar că numărul credincioşilor musulmani îl va depăşi în scurtă vreme pe cel al enoriaşilor din bisericile creştine. E ciudat că presa dă o cifră a musulmanilor ce merg la moschee cu mult mai mare decât capacitatea moscheilor existente. Însă despre asta nu se zice nimic. Care-i adevărul?
- Prezenţa la moschee în Regatul Unit este foarte scăzută. Mulţi musulmani nu merg niciodată la moschee. Tinerii, de fapt, au părăsit islamul, chiar dacă îşi spun musulmani. În moschei, le este greu să se înţeleagă cu imamii din Pakistan sau Bangladesh. Tinerii abia vorbesc urdu sau bengaleza, ştiu bine doar engleza; multora le este ruşine de islam din pricina terorismului. Consiliul nostru inter-religios a investigat prezenţa la moschee, aşa că am o imagine reală, care este foarte îngrijorătoare pentru islam; pentru unii este însă profitabil să prezinte islamul ca o mare putere. Dacă luăm, de pildă, lista moscheilor dată de publicaţiile musulmane, vom vedea că există 20 de moschei, cu multe locuri libere înăuntru – deşi numărul persoanelor de obârşie musulmană din Londra este mult mai mare, necesitând mai multe moschei. Într-o moschee mare din Londra, la rugăciunile de vineri vin vreo 300 de oameni. Într-o moschee mai mică, vreo 30. Multe moschei sunt de fapt nişte săliţe, frecventate doar vinerea. Îndeobşte, credincioşii unei moschei sunt foarte puţini, iar în marea lor parte e vorba de copii aduşi de părinţii lor. După ce cresc, ei dispar. Creştinismul dă putinţa libertăţii de alegere; de aceasta, creştinismul se adaptează mult mai bine vieţii într-un climat de îngăduinţă – islamul nu face faţă la această încercare.
- Mass-media vorbeşte despre adoptarea islamului de către mulţi britanici. Uneori, musulmanii zugrăvesc imaginea unui marş aproape triumfător al islamului prin Apus. Însă numărul actual al musulmanilor britanici este foarte mic, de vreo 1200 persoane. Ce părere aveţi de această contradicţie?
- Nu e o întrebare uşoară. Am fost implicat în misionarismul islamic în rândul britanicilor şi pot spune că foarte puţini s-au convertit la islam. La rugăciunile de vineri, în moscheea centrală din Londra, musulmanii britanici de rasă albă sunt aproximativ 1%. În afara Londrei, nu există nici unul. Toţi musulmanii ştiu numărul real al convertiţilor la islamism. Unii primesc islamul datorită căsătoriei cu musulmani. Aceşti britanici însă nu merg la moschee, primirea de către ei a islamului a fost una formală. Adesea, ei rămân în practică creştini. Marea parte a convertiţilor la islam prin căsătorie sunt femei. În plus, mulţi descendenţi ai imigranţilor musulmani îşi spun britanici, deşi sunt copii de imigranţi pakistanezi. Nici ei nu pot fi socotiţi pe deplin „britanici musulmani”. Am vorbit cu multe femei care au divorţat de soţii lor musulmani şi pot spune din experienţă că, în Londra, doar 25 de britanice au rămas musulmane după ce s-au despărţit de soţul musulman. Însă, de regulă, căsătoriile mixte duc la o depărtare de islam. Misionarismul islamic în Apus nu dă roade. Există în Londra o organizaţie misionară închinată propovăduirii islamului, alcătuită îndeobşte din tineri. Însă aceştia se duc printre imigranţii musulmani, deoarece este o activitate mult mai eficientă, nu în rândul britanicilor, care nu primesc islamul.
Când unii musulmani spun că islamul este religia cu cea mai rapidă creştere din lume, imamii din Londra replică zicând că această creştere este una datorată exclusiv creşterii demografice, iar nu misiunii. Nu mă îndoiesc că creştinismul este mult mai puternic în misionarismul său.
- Sunt mulţi musulmani care trec la creştinism în Marea Britanie?
- Pe de o parte, sunt destul de mulţi. Lucrurile acestea se petrec fără publicitate. E adevărat că, potrivit majorităţii şcolilor de gândire ale islamului, un apostat de la islamism trebuie ucis – deşi imamii moscheii centrale din Londra spun că lepădarea de islam nu determină execuţia nimănui.
Totuşi, pe de altă parte, sunt destul de puţini, deoarece mult mai mulţi musulmani se îndepărtează de credinţa lor doar ca să devină necredincioşi. Necredinţa este o boală comună. Unii musulmani încearcă să înfăţişeze ateismul şi necredinţa ca pe un dat al civilizaţiei creştine, dar musulmanii înşişi (într-o măsură mult mai mare decât creştinii) îşi pierd credinţa în lumea apuseană. Rămâne însă exemplul foarte bun al Rusiei şi al celorlalte ţări ortodoxe, în care Biserica creşte, în ciuda libertăţii de alegere. Nădăjduiesc să vizitez odată Rusia, dar, pentru acum, trebuie să mă apuc să-mi reclădesc viaţa ca şi creştin ortodox.

Trandafirii roşii, marfă de contrabandă în Arabia Saudită pe 14 februarie

2010-08-19T01:19:00.001-07:00

În Arabia Saudită este interzisă sărbătorirea sfântului Valentin, obicei care contravine islamului.
Arabia Saudită a lansat o campanie naţională anti-Sfântul Valentin. Potrivit AP, sunt vizate magazinele care comercializează articole roşii sau care au legătură cu sărbătoarea de duminică, interzisă în această ţară.

Poliţia saudită este în căutarea trandafirilor roşii, a produselor în formă de inimioară sau a cadorilor ambalate în roşu şi obligă vânzătorii care nu au făcut-o încă să renunţe la ele. În restul anului, aceste produse sunt permise, dar în apropierea zilei de 14 februarie, ele sunt disponibile doar pe piţa neagră.

Într-un comunicat al Comisiei pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului se arată că cei care nu vor respecta reglementările în vigoare, vor fi pedepsiţi. Sărbătorirea Sfântului Valentin, martirizat de către creştini, este considerat un fapt ce contravine islamului. Şi alte sărbători proprii occidentalilor, cum ar fi Ziua Mamei sau aniversările sunt interzise, dar nu se prevede o pedeapsă pentru celebrarea lor.

În alte ţări musulmane din zonă, cum ar fi Dubaiul sau Egiptul, sărbătoarea iubirii nu este interzisă, mai mult, străzile se umplu de roşu, iar magazinele abundă în cadouri.

Talibanii au creat o armată de copii-soldaţi

2010-08-19T01:15:00.000-07:00

Insurgenţii din Afganistan au alcătuit, în ultimele şase luni, o echipă de copii-războinici, unii dintre ei în vârstă de numai cinci ani.
Talibanii din Afganistan au început să recruteze copii, unii dintre ei în vârstă de numai cinci ani, pe care îi antrenează să ascundă bombe pe drumurile pe care circulă convoaiele NATO.

În ultimele şase luni, o echipă de aproximativ 50 de copii a fost alcătuită în oraşul Sangin din provincia Helmand, informează The Sun.

Talibanii au apelat la această tactică deoarece ştiu că forţele NATO nu sunt dispuse să îi împuşte pe copiii care plantează dispozitive explozibile improvizate.

“Insurgenţii ştiu că nu vom trage asupra copiilor”, a declarat o sursă din armata britanică pentru jurnaliştii de la The Sun. “Copiii sunt atraşi de banii care-i primesc pentru astfel de fapte, spre disperarea părinţilor”, a mai spus sursa.
http://www.realitatea.net/talibanii-au-creat-o-armata-de-copii-soldati_721445.html

Copii de doi ani, dependenţi de droguri în Afganistan

2010-08-19T01:13:00.001-07:00

În Afganistan este o practică des întâlnită ca atunci când un copil plânge, mammele să sufle spre el fum de opiu. Media de vârstă a copiilor depenedenţi de droguri din afganistan, de doi ani, este cea mai mică din lume.
Femei afgane foarte tinere, de 18-20 de ani au devenit dependente de opiu sau heroină, scrie CNN. Şi mai grav este că şi copiii lor sunt dependenţi de droguri.

Într-un centru de tratement ascuns pe o străduţă din Kabul, femeile sunt tratate pentru dependenţă. Centrul a fost creat de Departamentul de Stat american şi este administrat de către guvernul afgan.

Unul dintre medicii de la centru a explicat că femeile au devenit dependente pentru că soţii lor fumau heroină, injectarea acestei substanţe fiind mai puţin întâlnită decât în vest. Iar spre copii, atunci când plângeau, femeile obişnuiau să sufle fum de narcotice, practică foarte întâlnită în Afganistan.

Copii de numai doi ani sunt dependenţi de droguri, cea mai mică medie de vârstă identificată până acum în lume, pentru care nu a fost stabilită încă o schemă de tratament.

Zainab are 22 de ani. Îşi strânge nervos vălul, aşa că abia i se mai pot vedea ochii. Spune că a devenit dependentă când ea şi soţul ei erau refugiaţi în Iran."Soţul meu m-a adus la dependenţă. Când mă durea ceva sau tuşeam, el îmi dădea să fumez", i-a povestit Zainab reporterului CNN.

Această poveste este auzită din ce în ce mai des de către consilieri. Consumul de droguri în Afganistan este alarmant. În ţara care produce 94% dintre opiacee la nivel mondial, heroina şi opiumul sunt substanţe ieftine şi uşor de procurat. În anumite comunităţi jumătate din populaţie consumă opiacee. Naţiunile Unite estimează că numărul consumatorilor de droguri în Afganistan se ridică la un milion de pesroane, o medie naţională de 7%. Cu toate acestea în ţară există doar 40 de centre de tratament, care au capaciatea de a îngriji 10.000 de persoane anual.

Femeile din centrul la care a fost reporterul CNN participă voluntar la un program de reabilitare de 45 de zile, pe care medicii ar vrea să îl lungească la 90 de zile. Unele dintre ele fac dezintoxicare timp de zece zile, iar apoi merg la reabilitare. Copiii depenedenţi sunt trataţi într-un centru separat.

Înainte de înfiinţarea centrelor de dezintoxicare americane, rata de recădere era aproape 100%. Deşi a scăzut, abia în doi ani medicii speră că 50% dintre pacienţi nu vor mai fi dependenţi de droguri.
http://www.realitatea.net/copii-de-doi-ani-dependenti-de-droguri-in-afganistan_732686.html

Saudiţii primesc SMS când le ies nevestele din ţară

2010-08-19T01:12:00.000-07:00

Sistemul a stârnit indignare în rândul femeilor saudite, care spun că, în ciuda eforturilor lor de emancipare şi a faptului că unele dintre ele îşi câştigă foarte bine viaţa singure şi au cariere, guvernul le tratează ca fiind dependente de un bărbat până la moarte.
"Paznicii masculini", adică taţii, fraţii sau soţii femeilor din Arabia Saudită sunt anunţaţi printr-un SMS trimis de Ministerul Afacerilor Externe de îndată ce "obiectivul" iese din ţară.

Sistemul a stârnit indignare în rândul femeilor saudite, care spun că, în ciuda eforturilor lor de emancipare şi a faptului că unele dintre ele îşi câştigă foarte bine viaţa singure şi au cariere, guvernul le tratează ca fiind dependente de un bărbat până la moarte. De fapt, nu chiar până la moarte. Femeile care depăşeşsc 60 de ani nu mai sunt monitorizate.

O femeie a spus că vrea şi ea un sistem de alarmă prin SMS de fiecare dată când soţul ei flirtează cu altcineva.

Luarea de poziţie are loc însă numai pe un site, sub acoperirea anonimatului. Niciuna dintre femei nu a îndrăznit să facă o plângere oficială adresată guvernului.
http://www.realitatea.net/sauditii-primesc-sms-cand-le-ies-nevestele-din-tara_731415.html

Omorata cu pietre?! Militanta Farah Salka vorbeste despre viata femeilor arabe

2010-08-18T04:28:00.000-07:00

Preluat din Garbo

Saptamana trecuta, Sakineh Mohammadi Ashtiani, o femeie iraniana a scapat de moartea prin bataia cu pietre, datorita unei masive campanii internationale. Femeia poate sa fie insa executata in orice clipa, prin alte metode.

Acest caz nu putea trece neobservat pentru Garbo. De aceea, pentru a primi o explicatie cat mai clara si mai in tema despre situatia femeilor din Orientul Mijlociu si despre aceste practici extrem de dure care ne intorc chiar cu mii de ani in timp, am luat legatura cu Farah Salka de la organizatia pentru apararea drepturilor femeilor arabe, Nasawiya (din Liban). Libanul este totusi un caz aparte in lumea musulmana, o tara mai apropiata de valori occidentale, in ciuda zbuciumului sau intern si al instabilitatii geo-politice din zona, de aceea poate, organizatiile pentru apararea drepturilor omului sunt mai sonore aici.

“Omorarea prin lovirea cu pietre este specifica Iranului. Aceasta practica nu este prezenta in toata lumea araba. Dar, da, <> se intampla peste tot aici in regiune, sunt diferite in implementare, dar se intampla in mod curent”, spune Farah.

“Cazul acestei femei nu este surprinzator. Situatiile in care femeile si corpurile lor sunt controlate de catre familie, soti, legi, de catre intregul sistem sunt o problema de zi cu zi aici. Se intampla tot timpul iar noi (n.r. organizatiile pentru apararea drepturilor femeilor si media internationala), avem tendinta de a observa aceste lucruri doar prin prisma unor cazuri particulare ca acesta, care este de fapt, un varf al icebergului. Chiar si femeile care nu sunt batute cu pietre sunt judecate in fiecare zi, sunt afectate de represiune si de multe ori traiesc tortura (la propriu si la figurat) in timpul vietii lor, din cauza traditiilor, religiei si sistemului patriarhal, a legilor care au putere de viata si de moarte asupra lor”, spune Farah despre lumea islamica.

Cazul lui Sakineh Mohammadi Ashtiani

Femeia de 43 de ani a scapat de omorul prin lovituri cu pietre, pedeapsa pentru adulter, datorita unei campanii internationale pe care au demarat-o copiii ei in varsta de 22 si 17 ani si care spun ca mama lor este nevinovata. Ei descriu aceasta sentinta ca pe un adevarat cosmar.

Potrivit codului penal iranian, omorul prin lovituri cu pietre se intampla prin ingroparea acuzatei/acuzatului pana la piept, iar pietrele care sunt aruncate trebuie sa fie suficient de mari astfel incat sa provoace durerea, dar nu atat de mari incat sa ucida pe loc.
Chiar daca a scapat de aceasta forma de pedeapsa capitala, femeia poate sa fie spanzurata in orice clipa. Circumstantele cazului lui Ashtiani nu sunt o exceptie in Iran, potrivit Amnesty International. "Majoritatea celor condamnati la moarte prin lapidare sunt femei, care sufera disproportionat in urma unei astfel de pedepse".

Femeia, originara din orasul Tabriz, din nordul tarii, a fost condamnata pentru adulter in 2006. Ea a fost obligata sa marturiseasca, dupa ce a fost supusa la 99 de lovituri de bici, a spus avocatul pentru drepturile omului Mohammad Mostafaei. Ulterior, ea si-a retractat declaratia si a negat ca ar fi facut ceva gresit. Condamnarea sa nu s-a bazat pe marturisiri, ci pe parerea a trei dintre cei cinci judecatori care s-au ocupat de caz, potrivit lui Mostafaei. Ea a cerut iertare din partea judecatorilor, dar acestia i-au refuzat-o. (9am.ro)

Acest caz a facut furori la nivel international, milioane de oameni, organizatii pentru apararea drepturilor omului si departamentele de externe ale celor mai puternice state au condamnat aceasta practica si au cerut sistarea acestui tip de pedeapsa, ca si crutarea vietii lui Ashtiani. Fotografia femeii s-a afalat pe prima pagina a celor mai importante cotidiene. Lumea intreaga in cor a condamnat sentinta care i-a fost data femeii iraniene.

In acest moment o petitie impotriva lapidarii a fost lansata pe internet si a strans peste 200 de mii de semnaturi din intreaga lume. ”Curajosii copii ai lui Sakineh au lansat aceasta campanie, pentru a arata cat de mult conteaza condamnarea unanima la nivel international si ca aceasta produce efecte, de aceea, semneaza petitia si trimite-o tutur, pentru a transforma acest gest disperat al unei familii intr-o miscare capabila sa opreasca bataia cu pietre pentru totdeauna!”, incurajeaza aceasta petitie initiata de organizatia The World in Action. (Semneaza si tu!)

Si stiti ce ii “indreptateste” pe acei oameni sa omoare cu pietre o alta fiinta? Vorbele profetului Mohamed. Asta ca sa vedem cat de puternice sunt religia si practica traditionala ce sunt sedimentate intr-o societate…

“Trebuie sa muncim mult si sa facem multe presiuni pentru a schimba un astfel de sistem si pentru a salva pe oamenii care se confrunta cu situatii similare”, imi mai spune Farah, luptatoarea pentru drepturile femeilor arabe.
Aici, acolo, peste tot in lume…

E adevarat ca ne dezgusta profund aceasta practica. Ca ne simtim bine-cuvantate pentru ca nu ne-am nascut intr-o astfel de lume, dar sa stiti ca fiecare femeie de la noi din tara care traieste momente de violenta domestica in casa ei, nu este cu mult diferita de femeia iraniana care este omorita cu pietre in vazul tuturor. Aceasta este singura diferenta, si poate printre putinele forme de “evolutie” fata de ceea ce se intampla in societatea islamica, profund religioasa; acolo violenta si controlul exercitate impotriva femeilor sunt publice, acceptate legal, pe cand aici ascundem aceste realitati si nu vrem sa le vedem atunci cand se intampla.

Mi-am dat seama de acest fapt, citind mai departe raspunsurile lui Farah Salka de la organizatia pentru apararea drepturilor femeilor din Orientul Mijlociu, "Nasawiya".

Iata ce mi-a spus ea despre situatia femeilor din tara ei. “Libanul este considerat cea mai avansata tara din perspectiva drepturilor omului si ale femeilor, dintre toate tarile din regiune. Din exterior arata ca o tara foarte moderna, cool, dar realitatea vorbeste altfel. Hartuirea sexuala, violenta domestica, rasismul impotriva femeilor emigrante care au venit aici ca sa lucreze, imaginea deteriorata a femeilor din mass-media si multe alte lucruri pot fi mentionate. Legile sunt depasite. De exemplu, femeile nu sunt lasate sa garanteze nationalitatea libaneza a copiilor sau a sotilor lor. Alte legi, de exemplu cele ale statutului personal sunt foarte discriminatorii. Traim practic, intr-o societate discriminatorie, profund patriarhala”.

Cred ca in Romania, nu suntem prea departe de aceste realitati; din pacate, in ceea ce priveste drepturile si viata femeilor de aici, nu suntem prea departe de lumea islamica. Si va rog, nu va ganditi neaparat la ceea ce este in jurul vostru, in mediul urban mult mai occidentalizat (desi avem multe de spus si in acest caz), ganditi-va si la milioanele de femei care traiesc la sate, care respecta randuiala traditionala, ele cele care nu au voie sa intre in biserica dupa ce tocmai au nascut …

O femeie din Iran risca sa fie lapidata in orice moment

2010-08-18T04:23:00.000-07:00

Preluat din 9AM

O femeie in varsta de 42 de ani, Sakineh Mohammadie Ashtiani, mama a doi copii, ar putea fi lapidata in orice moment, dupa ce a fost condamnata la moarte pentru adulter, a avertizat un activist iranian pentru drepturile omului, in timp ce comunitatea internationala a condamnat aceasta sentinta.
Numai o campanie internationala care sa exercite presiuni asupra regimului de la Teheran ii poate salva viata, potrivit activitstului Mina Ahadi, lider al Comitetului international impotriva lapidarii si pedepsei cu moartea, relateaza CNN.

"Din punct de vedere legal s-a terminat. Este o afacere incheiata. Sakineh poate fi ucisa pietre in orice clipa. De aceea am decis sa incepem o miscare publica internationala foarte ampla. Numai acest lucru poate ajuta", a explicat el, potrivit NewsIn.

Potrivit Codului Penal iranian, Ashtiani va fi ingropata pana la piept, iar pietrele aruncate in ea vor fi suficient de mari pentru a provoca durere, dar nu suficient de mari pentru a o ucide imediat.

Femeia, originara din orasul Tabriz, din nordul tarii, a fost condamnata pentru adulter in 2006. Ea a fost obligata sa marturiseasca, dupa ce a fost supusa la 99 de lovituri de bici, a spus avocatul pentru drepturile omului Mohammad Mostafaei. Ulterior, ea si-a retractat declaratia si a negat ca ar fi facut ceva gresit.

Condamnarea sa nu s-a bazat pe marturisiri, ci pe parerea a trei dintre cei cinci judecatori care s-au ocupat de caz, potrivit lui Mostafaei. Ea a cerut iertare din partea judecatorilor, dar acestia i-au refuzat-o.

Potrivit articolul 74 din Codul Penal iranian, trebuie sa existe cel putin patru martori - patru barbati sau trei barbati si doua femei - pentru a condamna la moarte prin lapidare un suspect de adulter. Insa in cazul lui Ashtiani nu au existat martori.
Ahadi a explicat ca adesea sotii isi acuza sotiile de astfel de fapte pentru a putea iesi dintr-o casnicie.

Circumstantele cazului lui Ashtiani nu sunt o exceptie in Iran, potrivit Amnesty International. "Majoritatea celor condamnati la moarte prin lapidare sunt femei, care sufera disproportionat in urma unei astfel de pedepse", a explicat organizatia pentru apararea drepturilor omului, intr-un raport din 2008.

La Washington, Departamentul de Stat a criticat pedeapsa la care ar urma sa fie supusa Ashtiani, spunand ca provoaca ingrijorari serioase privind incalcarea drepturilor omului de catre Guvernul iranian.

Si Ministerul norvegian de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul Iranului la Oslo, pentru a protesta fata de condamnarea la moarte a femeii.

La randul sau, Franta a cerut republicii islamice sa suspende executia lui Ashtiani, a precizat Ministerul de Externe de la Paris.

Un lider saudit al Al-Qaida cheama la uciderea crestinilor

2010-08-13T06:56:00.000-07:00

Numărul doi al grupării Al-Qaida din Peninsula Arabică (Aqpa), sauditul Said Al-Shihri, a chemat la uciderea creştinilor din ţara sa, printr-un mesaj audio postat miercuri, 11 august 2010, de către site-urile islamiste, infomeaza AFP.

© Traducere si redactare: Bogdan Roman pentru Lacasuri Ortodoxe®

Liderul al-Qaeda a mai cerut, de asemenea, Israelului, să atace şi să răstoarne monarhia saudită.

Shihri a declarat că organizaţia sa a fost chestionată de mai mulţi membri ai armatei saudite, care i-au solicitat luarea de măsuri împotriva creştinilor care trăiesc în Arabia Saudită.
Cu toate acestea, el a atras atenţia ca nu cumva să existe pierderi de vieţi omeneşti în rândul musulmanilor, atunci când sunt atacaţi creştinii: "Grija lui Dumnezeu de a păstra sângele musulmanilor lasă să întârzie atacurile împotriva creştinilor", a mai spus el.
"Atacaţi Israelul, care se află la câţiva kilometri distanţă de voi şi ale cărui lumini poate fi vazute din oraşul Hael”, în nordul Arabiei Saudite, a declarat şeful al-Qaeda.

Acesta a solicitat deci formarea de celule în sânul forţelor armate saudite pentru "a face cât mai uşoară răsturnarea monarhiei Al-Saud".

Cu baza în Yemen, Aqpa cuprinde ramurile yemenită şi saudită ale reţelei lui Osama ben Laden, care au fuzionat în ianuarie 2009.

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 29/2010

Critici in Malaezia, in urma aprobarii casatoriei fetelor minore

2010-08-05T00:21:00.000-07:00

Decizia unui stat din Malaezia de a autoriza căsătoriile fetelor musulmane sub 16 ani a fost puternic criticată astăzi, miercuri 4 august 2010, de asociaţiile familiste şi civice.
Consiliul Religios Islamic de Stat al Malacca (sud) a dat undă verde căsătoriilor fetelor sub 16 ani şi băieţilor sub 18 ani, pentru a lupta împotriva creşterii sexualităţii în rândul tinerilor, şi împotriva abandonării copiilor.
"Aceasta este o decizie pragmatică pentru a preveni sarcinile adolescentelor şi problemele sociale care derivă din acestea", a declarat Ali Mohamad Rustam, ministrul de stat şi preşedintele consiliului religios, către cotidianul New Straits Times. El a spus că mariajul minorilor ar trebui să fie autorizat de către părinţi şi de instanţele religioase.

174 de femei au născut fără a fi căsătorite, în primele şase luni ale anului 2010, în acest stat. Toate acestea aveau vârste sub 20 de ani, a declarat ziarul.

"Căsătoria copiilor este înrudită cu pedofilia(...). Este un regres, un pas înapoi. Acest om (Ali Rustam) ar trebui să demisioneze", a răspuns Ivy Josiah, directorul executiv al Organizaţiei Women’s Aid, bine stabilită în ţară.

În Malaezia, sunt calificaţi drept copii, cei sub 18 ani, spune Iosia, care consideră ca mariajul precoce îi privează de educaţie şi de dreptul de a alege un partener.

Ministrul femeilor şi Familiei, Abdul Jalil Shahrizat, apreciază, de asemenea, ca fiind "imorală şi inacceptabilă social" căsătoria minorilor.

Ţară federală, Malaezia are o populatie de 28 de milioane de locuitori, aproximativ 60% musulmani, autorizând Sharia (legea islamică), care urmează să fie aplicată în unele state în paralel cu sistemul judiciar naţional. Imamii conservatori au emis mai multe avize controversate în ultimii ani.

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 29/2010

Carte - Blocul Iakubian

2010-07-26T05:48:00.000-07:00

AUTOR: Alaa al-Aswani
COLECTIE: BIBLIOTECA POLIROM

DOMENIU: , Literatura universala
ISBN: 978-973-46-0875-1
ANUL APARITIEI: 2008
NUMAR PAGINI: 328
FORMAT: 130x200
Traducere din limba araba si note de Nicolae Dobrisan
Dupa Versetele satanice, o noua privire critica asupra societatii islamice: Blocul Iakubian – cartea care sta la baza ecranizarii cu acelasi nume, cel mai scump film din istoria cinematografiei egiptene, prezentat si in Romania, la TIFF 2006.

Cel de‑al doilea roman al lui Alaa al‑Aswani, Blocul Iakubian (aparut in 2002), a provocat dezbateri aprinse, raminind de atunci cea mai bine vinduta carte in limba araba, tradusa in numeroase alte tari si transformata intr‑un film egiptean de succes in 2006. Romanul prezinta o imagine plina de ironie a Egiptului modern prin intermediul locatarilor unui bloc din centrul Cairoului. De la fiul pios al portarului, aristocratul scapatat si intelectualul homosexual la vagabonzii refugiati pe terasa si afaceristii fara scrupule care detin pravaliile de la parter, fiecare personaj reprezinta o fateta a Egiptului modern – in care coruptia politica, averile cistigate ilicit si ipocrizia religioasa se conjuga cu aroganta si agresivitatea puternicilor zilei, iar idealismul tineresc se poate transforma cu repeziciune in extremism. Tuturor acestora li se opune totusi o viziune mai veche si mai pasnica a societatii, care inca mai poate avea cistig de cauza.
Cumpara aici

Consumarea celei mai scumpe cafele din lume nu este un pacat pentru musulmani (Civeta koffee sau Kopi luwak)

2010-07-26T05:43:00.000-07:00

Cele mai înalte autorităţi islamice din Indonezia au convenit marţi să nu interzică musulmanilor savurarea cafelei "luwak", considerată ca fiind cea mai bună şi totodată cea mai scumpă din lume (75$/100gr.), deşi este “recoltată” din excrementele unui mamifer mic.
Metoda speciala de fabricare pune probleme, de mai mulţi ani, musulmanilor, unii dintre ei considerând că această cafea este improprie consumului.

Cu toate acestea, după o întâlnire ce a avut loc în această săptămână, marţi, 21 iulie 2010, Consiliul Ulema a decis că nu este necesară emiterea unei fatwa, după cum informează AFP, de interzicere a cafelei "Civeta" (Civet koffee sau Kopi luwak în Indonezia) pentru musulmani.
"După o lungă discuţie, am decis că, pentru musulmani, consumul Kopi Luwag nu este un păcat", a declarat Ma'ruf Amien, preşedintele celei mai înalte autorităţi religioase din ţară. "Acesta nu va fi interzisă atâta timp cât boabele sunt curăţate cu apă pentru a fi îndepărtate ultimele urme de excremente", a spus el.
Luwak "este produsă de civete, mamifere mici, asemanatoare dihorilor, care se hrănesc numai cu cireşe de cafea". Acestea, însă, nu digeră boabele, fiind eliminate, dupa usoara fermentatie, pe cale naturală. Odată uscate, apoi pisate cu maiul pentru desprinderea excrementelor, vanturate şi apoi spălate, se prăjesc şi se consumă cu mai puţină apă decât cafeaua tradiţională, având o aromă uşoară de ciocolată sau caramel.
Datorită acestei metode de prelucrare artizanala, cafeaua luwak "este rară, ajungându-se la o producţie estimată la numai 200 kg pe an, la nivel mondial. Preţul său atinge o medie de 500 de dolari pe kilogram, în lume, făcând-o să devină, astfel, cea mai scumpă cafea, conform asociaţiei producătorilor de cafea.
Termenul ajunge decisă fie utilizat de multe ori în exces, unii producători amestecând boabe de cafea civeta cu cafea obişnuită.

În Indonezia, luwak koffee este produsă în insulele Java, Bali, Sumatra şi Sulawesi (Celebes).
Traducere si redactare: Carmen-Ana Ion - pentru Lacasuri Ortodoxe®

Tax-Free Living in Pakistan - nytimes.com/video

2010-07-21T05:46:00.001-07:00

Atentat suicigas în Cecenia

2010-07-09T04:21:00.000-07:00

Un atentat suicidar din centrul oraşului Groznîi din Cecenia, Rusia, a rănit ieri şapte personane: cinci soldaţi şi două femei, anunţă AFP.

Atentatul a fost comis de un tânăr care a detonat o încărcătură explozivă după ce s-a apropiat de câţiva ofiţeri de poliţie.

Caucazul rus cunoaşte de câteva luni de zile o creştere a violenţelor, legată mai ales de o rebeliune islamistă. Atacurile şi exploziile, mai ales cele care vizează forţele de ordine, sunt aproape zilnice, mai arată AFP.

Luna trecută, zece rebeli ceceni au fost ucişi de forţele ruse, în timpul unei operaţiuni de menţinere a ordinii în republica din Caucazul de Nord. Capul grupării, Yassir Amarat, era de origine iordaniană. El era considerat suspect pentru desele atacuri împotriva militarilor ruşi şi a locuitorilor din zonă.
Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/atentat-suicidar-in-cecenia-899555.html

Scandal in Iran din cauza echipamentul fotbalistelor

2010-07-09T04:15:00.000-07:00

Echipa de fotbal feminin a Iranului ar putea rata Jocurile Olimpice pentru tineret, programate in august in Singapore, din cauza unei dispute privind tinuta islamica a jucatoarelor.

Vicepresedintele departamentului de educatie fizica al Iranului, Marzieh Akbarabadi, a declarat joi in presa locala ca noua tinuta "este nepotrivita", dar nu a detaliat, potrivit Associated Press.

Akbarabadi a mai declarat ca tinuta nu reprezenta ceea ce s-a convenit si ca Iranul "nu trebuie sa-si trimita echipa in Singapore cu orice pret".

Tinuta fotbalistelor iraniene trebuia sa fie un compromis cu regulile FIFA. In 2007, forul mondial a interzis valurile traditionale, numite hijab, care protejeaza modestia femeilor islamice, din motive de securitate si pentru a preveni declaratiile politice sau religioase pe teren.

Noua costumatie este compusa dintr-o boneta similara cu cea a inotatorilor, bluze cu maneci lungi, pantaloni trei sferturi si sosete lungi. Noul sort alb, creat de designerii iranieni, are detalii in culorile steagului tarii, rosu si verde.

Akbarabadi a parasit antrenamentul in semn de protest, miercuri, la prezentarea echipamentului.

Echipa feminina a Iranului este asteptata sa joace in Singapore la un turneu cu sase echipe. 3.600 de sportivi, cu varstele cuprinse intre 14 si 18 ani, vor concura la Jocurile Olimpice pentru tineret.

Disputa interna

Comentarile lui Akbarabadi par sa indice mai mult o disputa interna mai degraba decat o neintelegere cu FIFA. Oficialul iranian a mai remarcat ca designerii vestimentari puteau sa creeze un costum apropiat atat de standardele FIFA, cat si de regulile islamice.

Regulile religioase le impun femeilor islamice sa se acopere din cap pana in picioare, ele avand voie sa isi arate doar fata.

Presedintele Federatiei Iraniene de Fotbal, Ali Kaffashian, sustine insa noua costumatie, despre care spune ca respecta toate regulile in vigoare. Cu toate acestea, varianta finala a costumului de joc ar putea suferi modificari, in zilele viitoare.
Sursa: http://www.ziare.com/international/iran/scandal-in-iran-din-cauza-echipamentul-fotbalistelor-1028105

Iranul a scos un catalog al frizurilor "acceptabile"

2010-07-09T04:14:00.000-07:00

Ministerul iranian de Cultura a scos o brosura a frizurilor "acceptabile" pentru barbati, in asa fel incat locuitorii tarii sa nu mai simta imboldul de a se tunde precum occidentalii.

Frizura "cu tepi" si nici coada de cal nu se regasesc in paginile catalogului, relateaza The Telegraph. In brosura apar doar barbati proaspat barbieriti, tunsi sport, uneori dati si cu gel, cu un aspect acceptabil pentru cultura islamica.

Frizurile propuse sunt inspirate de culoarea tenului tipica iranienilor, cultura, religie si lege islamica, a explicat un oficial care se ocupa de promovarea catalogului in cadrul unui festival.

Adesea in Iran sunt arestati barbati si femei imbracati sau tunsi neppotrivit in cadrul raidurilor. Cei mai multi dintre barbatii retinuti poarta frizura cu tepi si jeansi cu talie joasa. Mai multe frizerii din Iran au fost inchise pentru ca promovau "frizurile decadente din Vest".
Sursa: http://www.ziare.com/life-style/barbati/iranul-a-scos-un-catalog-al-frizurilor-acceptabile-1027340

Va fi publicat un Coran standardizat, intr-un milion de exemplare anual

2010-07-09T04:12:00.000-07:00

Marocul a luat noi măsuri, miercuri 30 iunie 2010, pentru consolidarea reformei din sfera religioasă, luând decizia editării "unui milion de exemplare ale Coranului uniformizat" şi adoptării unui cod privind "gestionarea proprietăţii religioase", au anunţat surse oficiale din Rabat, citate de AFP.
"Regatul a înfiinţat o fundaţie, Mohammed al VI-lea, pentru editarea sfântului coran Mohammadi" (notă: numele se referă la rege, seful credincioşilor din Maroc), a declarat Ahmed Tawfiq, Ministrul Afacerilor Islamice şi al Habus (proprietăţii religioase), într-o conferinţă de presă. "Această fundaţie se va ocupa cu publicarea şi distribuirea cărţii sfinte, în 50.000 de moschei din regat, pentru a uniformiza mai multe copii ale Coranului într-o singură formulă şi o caligrafie standardizată", a adăugat el.

Fundaţia Mohammed al VI-lea, de acum, "va verifica şi agrementa toate exemplarele cărţii sfinte", a mai spus ministrul.

Tawfik Ahmed a declarat în continuare că Fundaţia "intenţionează să producă anual un milion de copii ale Coranului uniformizat".
"Jumătate dintre copiile cărţii vor merge către moschei, o parte în terţe ţări din Africa de Vest, iar restul în locaşurile de cult, frecventate de rezidenţii marocani din străinătate", spune Tawfik.

O altă principală inovaţie o reprezintă înfiinţarea unui cod de control "şi gestionare a proprietăţilor religioase şi publice", încredinţată departamentului. S-a decis stabilirea unui Consiliu Superior pentru "controlul financiar al proprietăţii religioase", gestionat de Ministerul Afacerilor islamice.

Aproximativ 80.000 de hectare şi 48.000 de case şi magazine alcatuiesc principalul patrimoniu Habus.
Valoarea aproximativă a acestor active este estimată la 90 milioane euro. Potrivit ministerului, această evaluare "rămâne una aproximativă”.

Sursa:
http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/musulmani-islam/3533-va-fi-publicat-un-coran-standardizat-intr-un-milion-de-exemplare-anual.html

Despre Islam - partea 1-a

2010-07-06T23:26:00.000-07:00

Răspuns: Evenimentele de la 11 Septembrie 2001 au aruncat lumea întreagă, şi cu atât mai mult, poporul american într-o stare de criză. Este aproape imposibil de priceput cum de un eveniment relativ neînsemnat, în comparaţie cu măreţia acestei ţări, a aruncat pentru o clipă totul într-o stare de haos. Desigur, au murit mii de oameni şi noi am fost paralizaţi psihic în faţa televizoarelor, privind desfăşurarea 'live' a unui atac terorist fără precedent împotriva libertăţii, atac ce a dus nu numai la prăbuşirea celor doi zgârie-nori ai World Trade Center ci implicit şi prăbuşirea parţială a unei economii, a unor certitudini, a unei siguranţe cu privire la lumea viitorului.

Confruntaţi cu un duşman până acum bănuit de unii (care au avertizat dar care au fost consideraţi 'guri rele' şi 'hiper-sensibili' şi ca atare au rămas nebăgaţi în seamă), dar necunoscut de marea majoritate a americanilor, o mare parte a intelectualităţii a purces la cercetarea motivaţiei, religiei, forţelor ce au stat în spatele celor ce au efectuat atacul. Nu puţini dintre cei menţinaţi adineaori au purces la cercetarea religiei Islamului.

Intrebările la care vrem să găsim răspunsul sunt de genul: de ce un grup de oameni consideraţi 'religioşi' ar ataca în felul acesta mârşav un grup de oameni inocenţi? Care este motivaţia lor? Să fie oare vorba de ură? Si dacă este ură, ce anume a provocat-o? De ce ura împotriva guvernului american şi în ultimă instanţă, împotriva americanilor de rând?

Am auzit că atacanţii au fost musulmani: ce vrea religia lor? In ce cred musulmanii? In ce direcţie se îndreaptă? Ce se cere de la credincioşii musulmani? Si de ce unii dintre musulmani sunt mai violenţi decât alţii?

Putem începe deci prin a răspunde la ceea ce ştim despre Islam. De fapt 'ISLAM" este numele corect al religiei întemeiate de profetul musulman Mahomed, care a pretins că însuşi îngerul Gabriel i s-a arătat pentru a-i revela din partea lui Allah (Allah este numele arab pentru 'dumnezeu') această nouă religie. Numele de 'islam' provine de la un verb arab care înseamnă a se supune (în cazul religiei acesteia, desigur că a se supune voiei lui Allah). Musulman se referă la un practicant al religiei islamului.

Cartea de bază a Islamului este Sfântul Coran. Musulmanii cred că acesta este adevăratul Cuvânt a lui Dumnezeu şi cred atât de orbeşte lucrul acesta, încât au devenit deosebit de sensibili la orice conversaţie critică sau cercetătoare asupra Coranului; faptul acesta face dificilă abordarea unui dialog deschis cu ei.

Religia aceasta îşi are începutul pe la anul 610 d.Hr., an în care profetul Mahomed a început să fie vizitat de îngerul Gabriel care i-a adus revelaţia noii religii. Fiind un om fără educaţie şi care nu ştia să scrie, Mahomed a memorizat revelaţia care mai târziu a fost dictată discipolilor săi care au scris-o. Revelaţiile acestea au continuat până la moartea profetului Mahomed şi el susţinea că poate face distincţie între revelaţia primită şi propriile sale idei sau gânduri. Despre personalitatea lui Mahomed, cartea The World Religions aminteşte că profetul era predispus la religiozitate. Postea adesea, se retrăgea pentru meditaţie şi avea visuri revelatoare. Era generos, hotărât şi genial. Era un judecător viclean şi un conducător înăscut. Putea totuşi fi crud, răzbunător şi recurgea chiar şi la asasinat dacă era cazul. Era deosebit de senzual. Cu toate cele de mai sus, la moartea sa Mahomed a neglijat importanţa numirii unui succesor, fapt ce a dus la prima schismă a religiei când adepţii sau împărţit în două: gruparea mai redusă a şiiţilor şi mai numeroasă a sunniţilor.(J.N.D. Anderson, The World Religions, Grand Rapids: Eerdmans, 1966, pag. 54, 60).

Pornind deci acum 1400 de ani, Islamul a ajuns să fie une dintre religiile majore a lumii noastre: un miliard de oameni sunt musulmani, adică unul din şase! In Statele Unite sunt mai numeroşi decât Presbiterienii, Luteranii şi Episcopalienii la un loc. Aici exită 6 milioane de musulmani. Denominaţia creştină cu cei mai mulţi membri este cea a Southern Baptists. Ea numără 15 milioane de membri; musulmanii americani sunt deci jumătate cât Baptiştii Southern. Este una dintre religiile monoteiste, alături de Iudaism şi de Creştinism. Se găseşte în multe ţări şi culturi, domină scena politico-economică şi culturală a multor popoare şi putem spune că a ajuns să cucerească adepţi până în colţurile cele mai îndepărtate a pământului. Am auzit un pertinent comentariu ce căuta să facă deosebirea între aceste trei religii monoteiste amintite adineaori (regret că nu am reţinut numele comentatorului pentru a-l credita pentru gândul său); el spunea că Iudaismul este politic dar nu este misionar. Creştinismul nu este politic, dar este misionar. Islamul este şi politic, şi misionar. Musulmanul crede că religia sa trebuie să fie unica religie a lumii, pentru că este unica religie reală revelată de Allah profetului Mohamed.

Cu toată aparenţa de monolit a religiei acesteia, trebuie să apreciem totuşi că Islamul celor din China nu este la fel cu al negrilor din Africa, cu al arabilor sau cu al negrilor din America. Musulmanii se deosebesc unii de alţii prin credinţe, practici şi comportament. Ceea ce îi uneşte este credinţa în Allah şi în profetul său, Mahomed. Mai ales acum după evenimentele de la 11 Septembrie a.c. ni se pare multora că musulmanii sunt oameni violenţi, ostili, opuşi culturii şi civilizaţiei. Trebuie să precizez aici că am o mulţime de colegi arabi şi sunt cu toţii musulmani. I-am cunoscut ca oameni paşnici, iubitori şi ospitalieri. Apropo de precizarea anterioară, sunt mulţi oameni care asociază termenul de 'musulman' cu cel de 'arab'. Dar arabii sunt numai una dintre cele cinci familii majore de musulmani din lume.

Religia Islamului este destul de complexă şi complicată, în special pentru mintea occidentalului. Unii chiar au considerat ideologia Islamului obtuză, obscură şi iraţională. Invăţăturile Islamului sunt bazate pe cultura arabă a secolului al 7-lea, incorporează materiale existente în cultura şi civilizaţia arabă dinainte de Mahomed, şi conţin o ideologie împotriva oprimării şi o religie care impune prin forţă politică, socială sau armată (dacă este cazul) învăţături şi legi morale. Să nu uităm că Mahomed a fost un războinic şi om al vărsării de sânge (cu totul deosebit de Isus Christos sau Moise de exemplu, care au fost remarcaţi pentru blândeţea şi păşnicia lor, şi chiar deosebit de orice alt întemeietor de religie sau sistem moral, cum ar fi Budha, Confucius, etc). Islamul doreşte să stabiliească pe pământ o teocraţie, cu Allah la conducerea unei societăţi în care nu este nici o separare între religie şi stat. Cetăţenii acestei societăţi ar fi cu totul supuşi lui Allah ( a fi musulman după cum am arătat adineaori, înseamnă a fi supus lui Allah; mulţi musulmani se declară a fi Abd-Allah, adică 'robii lui Allah').

Teocraţia aceasta este aplicată prin conducătorii religios-politici, priviţi adesea ca nişte trimişi speciali ai lui Allah (Ayatolahul Khomeini a fost adesea supranumit de către musulmani ca fiind 'semnul lui Allah'). Si pentru că am amintit de Khomeini şi revoluţia sa din Iran, putem aici să amintim şi de talibanii Afganistanului, pentru că aceste două exemple ne vor arăta ceva deosebit de real şi de înspăimântător în acelaşi timp despre Islam: când acesta cucereşte o familie, un cămin, o societate, un popor, atunci controlează totul. Intreaga viaţă devine supusă legilor Coranului. Rolul Creştinismului în Occident este deosebit: acesta poate influenţa legislaţia, de exemplu, dar nu poate impune legi morale obligatorii cetăţenilor ţării în care există. In ţările musulmane, viaţa este controlată de legile Islamului. A te opune lor este se pedepseşte cu cruzime şi asprime.
(va urma).
Sursa: ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Despre Islam - partea a 2-a

2010-07-06T23:24:00.000-07:00

Iudaismul, Creştinismul şi Islamul împărtăşesc câteva trăsături comune, care nu se regăsesc în religiile Orientului, în Hinduism, Budism, Confucianism sau Taoism. Să încercăm să delimităm câteva dintre aceste asemănări.

A. Ele sunt religii istorice. Fiecare dintre ele are pretenţia că Dumnezeu a acţionat în mod decisiv în istoria omenirii. Desigur că felul de acţionare al lui Dumnezeu diferă la cele trei religii. In Iudaism, Dumnezeu a intervenit pe vremea când evreii erau robi în Egipt şi când prin Moise Domnul a spus lui Faraon să lase pe poporul Său să plece. In Creştinism, intervenţia majoră a lui Dumnezeu a fost cu ocazia încarnării Fiului Său, Domnul Isus Christos. In Islam, intervenţia majoră a lui Dumnezeu în istorie a fost prin profetul Mahomed, care a trăit între anii 570-632.

Islamul incorporează parţial iudaismul şi creştinismul (cel puţin teoretic). Ei consideră că Moise a fost un profet al lui Dumnezeu; prin Moise a dat Dumnezeu Legea. Isus a fost şi el un profet, un prieten al lui Dumnezeu. Când Isus a promis că va trimite un alt Mângăietor, deşi noi ne gândim la Duhul Sfânt, Isus s-a gândit la Mahomed.

B. Toate cele trei religii sunt textuale - adică scripturale. Au cărţi sfinte, cu alte cuvinte. In Iudaism este Tora sau Legea. In Creştinism este Biblia. Islamul are Coranul. Acum există mari diferenţe între felul în care operează cărţile sfinte în fiecare dintre aceste religii. Coranul, cred musulmanii, a fost dat lui Mahomed de către îngerul Gabriel pe parcursul a mai multor ani, şi a fost dat în limba arabă. Astfel cartea este o transcriere directă (copie) a unei cărţi din ceruri, deci este o carte divină. Dintr-un anumit punct de vedere, musulmanii privesc Coranul asemănător felului în care creştinii privesc pe Domnul Isus Christos: adică, imaginea expresă a lui Dumnezeu, Cuvântul (LOGOS) al lui Dumnezeu. Implicaţia este şi aceea că în Islam se crede că nu poate exista o traducere a Coranului. Adică, orice traducere va fi inexactă şi nu va exprima exact cele spuse, deci traducerile existente nu au autoritate.

Nu-i vorbă că şi unii dintre creştini au păreri asemănătoare despre Biblie. Grecii Ortodocşi consideră că numai Septuaginta, versiunea grecească a Bibliei este cea adevărată. Catolicii au crezut mulţi ani că numai Biblia în limba Latină este bună şi doar slujbele în acea limbă au efect, sunt veritabile. Unii evanghelici Americani cred că numai versiunea King James este valabilă. Dar în principiu, creştinii cred că Biblia poate (şi chiar trebuie) să fie tradusă în orice limbă de pe faţa pământului, deoarece mesajul ei poate (şi trebuie) să pătrundă şi să transforme orice cultură şi civilizaţie. Deşi revelaţia scripturilor a fost dată unor vorbitori de limbă ebraică, aramaică şi greacă, ea poate fi tradusă şi adevărul ei poate fi transmis în orice limbă.

C. Toate cele trei religii sunt teologice. Ele duc undeva, au un scop, o ţintă. Viaţa nu este doar un ciclu de reîncarnări, nu este doar o rutină a ceea ce a fost acum câteva secole. Istoria are un început, Dumnezeu a intervenit în istorie într-un anume fel, şi istoria se îndreaptă către un final care va constitui punctul culminant când Dumnezeu va aduce istoria la un sfârşit.

Consideraţii Istorice.
Mahomed (numele lui înseamnă lăudat) s-a născut la anul 570 în Mecca, în Arabia. Tatăl lui s-a numit Abdulah (robul lui Allah) şi mama sa se numea Amina. Tatăl a murit înainte de naşterea lui Mahomed, mama când băiatul avea 6 ani. Astfel, Mahomed a ajuns în grija bunicului Abdul Mottaleb care murind şi el la scurtă vreme, l-a lăsat pe copilul Mohamed în grija unchiului său, Abu Talib. Familia lui Mahomed făcea parte dintr-un puternic trib arab, numit ~uraish. La vârsta de 25 de ani Mahomed s-a căsătorit cu o văduvă bogată în vârstă de 40 de ani pe nume Kadisha. Cei doi au locuit în Mecca şi prin intermediul soţiei sale Mahomed a fost introdus în înalta societate a Meccăi, unde a cunoscut situaţia politică şi religioasă a ţării sale.

Oamenii din Arabia se închinau la diferite zeităţi. Mecca era un oraş de pelerinaj unde exista o clădire cubică (Ka'aba) cunoscută sub numele de 'casa lui Allah'; tradiţia spunea că Avraam a fost cel ce a zidit clădirea împreună cu fiul său Ismael. +n mijlocul clădirii era plasată 'piatra neagră', un meteorit pe care pelerinii îl sărutau după ce înconjurau clădirea de 7 ori. Mahomed a adoptat practica pelerinajului la Mecca, la Ka'aba şi sărutarea 'pietrei negre'. De asemenea clădirea era plină de imaginile şi reprezentărilor mai multor zeităţi.

Mahomed obişnuia să se retragă pentru meditaţie într-o peşteră din muntele Hira, aşezat la circa trei mile la nord de Mecca. Pe la anul 610, când Mahomed era în vârstă de 40 de ani, cu ocazia uneia dintre meditaţiile sale a avut o viziune: i s-a arătat un înger (pe care Mahomed l-a identificat ca fiind arhanghelul Gabriel). Ingerul i-a poruncit să-şi deschidă gura şi să înceapă să recite. La întrebarea că ce să recite, Gabriel i-a spus: Recită, în numele Domnului care a creiat, care a creiat pe om din haine de sânge. Recită şi ai în vedere că Domnul este foarte generos şi a învăţat prin scrieri, a învăţat pe om prin scrieri lucruri care nu erau cunoscute(Sura 96:1-5).

Experienţa aceasta l-a lăsat pe Mahomed foarte încurcat şi nedumerit. Să fie mesajul acesta de la Allah, dumnezeul pe care arabii îl credeau dumnezeul suprem? Până acum arabii nu avuseseră nici un profet. Mahomed a împărtăşit experienţa sa cu soţia sa care l-a convins că el este alesul lui Allah de a fi profet, un apostol (rasoul) al poporului. Dealungul lunilor şi anilor în care a primit revelaţiile, Mahomed a fost foarte deprimat, gata să se sinucidă nu o dată. Revelaţiile le primea pe diferite căi: ba vedea un înger, ba auzea o voce, ba avea un vis. După primirea fiecărei revelaţii Mahomed cădea la pământ în convulsii şi făcea spume la gură. Mesajele le primea în limba arabă, dar Mahomed era fără educaţie, de aceea mesajele au fost scrise mai târziu de discipoli ai lui după discursurile sale. Lipsa de educaţia a lui Mahomed este folosită de musulmani ca un argument în favoarea originii divine a cărţii, deoarece un om ca Mahomed nu ar fi putut inventa un astfel de mesaj.

Curând după aceea, Mahomed a început să predice poporului că Allah este singurul Dumnezeu, că el este profetul lui Allah, şi că oamenii trebuie să lepede alte zeităţi şi să se închine numai lui Allah. Primii urmaşi ai săi au fost cei din propria sa familie: soţia sa, fiul lor adoptat (Zaid) şi un văr, Ali. Mişcării i s-au mai adăugat circa o sută de oameni de origine umilă puţin mai târziu. Gruparea a fost persecutată de către nobilimea din Mecca care nu voia să abandoneze zeităţile Ka'abei, dar din cauza protecţiei unchiului Abu Talib, nu i-au putut face nimic lui Mahomed.

Unchiul cât şi soţia lui Mahomed au murit în anul 620. Mahomed s-a căsătorit cu văduva unui fost urmaş de-al său, precum şi cu fetiţa de 7 ani Aisha, fiica prietenului său Abu Bakr. Neavând nici un progres real cu religia sa aici în Mecca, Mahomed s-a hotărât să se mute la 280 de mile în nordul Meccăi în oraşul Iatrib (mai târziu va deveni Medina, sau cetatea profetului). Migraţia aceata se numeşte în arabă Hijra şi a început la 24 septembrie, 622. Calendarul musulman începe cu această dată. De prin anul al doilea în Median viaţa a început să fie grea din cauza lipsurilor materiale. Atunci profetul a primit o nouă revelaţie: O profetule, luptă-te din răsputeri cu necredincioşii şi fii ferm împotriva lor! (Sura 9:73). Cu această aprobare divină, Mahomed a început să atace caravanele duşmanilor săi. Primul atac a adus victoria şi încurajat de aceasta, Mahomed a atacat o caravană mai mare. Cu numai 350 de oameni înarmaţi a biruit o apărare de peste 1000 de inamici (veniţi din Mecca). Biruinţa aceasta i-a întărit convingerea că Allah este cu el şi că lupta aceasta este calea lui Allah. Prăzile se împărţeau egal între oamenii lui Mahomed, după ce profetul reţinea 1/5 din toată prada.

La împotrivirea unor evrei, care nu concepeau că Mahomed este profetul lui Dumnezeu, câteva triburi de evrei au fost atacate, şi au fost masacraţi 1000 de bărbaţi din tribul Banu ~uraiza. Femeile şi copii au fost vânduţi ca robi şi prăzile au fost împărţite între mahomedani.

In anul 628 între reprezentanţii tribului ~uraish din Mecca şi Mahomed s-a semnat un armistiţiu de 10 ani prin care se cădea de acord ca să nu se mai lupte între ei. Acordul stipula că Mahomed şi credincioşii lui puteau să viziteze Mecca şi să se închine acolo. La doi ani după semnarea acordului, însoţit de o armată de zece mii de oameni, Mahomed atacă Mecca şi ia oraşul sub stăpânire. Idolii din Ka'aba sunt distruşi şi câţiva oameni sunt executaţi. De-acum, Mahomed devine liderul nedisputat al Arabiei şi Mecca devine capitala noii religii. Una dintre revelaţiile precedente care spunea că nu trebuie să fie nimeni forţat la noua religie (Sura 2:256) a fost modificată printr-o (convenabilă) revelaţie ulterioară care spunea că cei ce se închină altor dumnezei trebuie omorâţi (Sura 9:5); celelalte triburi din Arabia nu au avut de ales decât între două alternative: să moară sau să se convertească. Si s-au convertit. Peste trei secole, Islamul devine o religie ce se extinde peste trei continente, un imperiu ce absoarbe diferite civilizaţii şi culturi. La anul 632 (al zecelea an de la Hijra) profetul moare; nelăsând nici un conducător, apare prima diviziune majoră în religia musulmană, din care rezultă două secte mai mari: Siiţii şi Sunniţii.

Califii , urmaşii lui Mahomed, conduc oraşe şi asigură dominaţia şi expansiunea Islamului atât în Arabia cât şi în alte părţi ale lumii. Califii sunt mai mult figuri politice decât religioase. Primul calif, Abu Bakr uneşte sub conducerea sa toate triburile arabe împrăştiate la moartea prematură a profetului. Sub Omar, al doilea calif (634-644) începe o expansiune fenomenală ce va dura 100 de ani. Oştirile Persiei şi ale Bizanţului sunt înfânte. Armatele musulmane cuceresc Irakul şi Iranul zilelor noastre, Bukhara şi Samarkandul, apoi ajung în Punjab. Cuceresc aproape tot teritoriul vechiului Imperiu Roman (cu excepţia Anatoliei). Cuceresc Siria (Damasc era capitala Dinastiei Umayyad, 661-750), Egiptul, trec prin Africa de nord în Europa unde cuceresc mare parte din Spania. La anul 732 la bătălia de la Tours (Franţa) armatele lui Charles Martel opresc expansiunea musulmană.

După asisanarea celui de-al treilea calif, Othman (656), tensiunea din sânul comunităţii musulmane creşte şi astfel erupe războiul civil. iiţii, discipoli ai celui de-al patrulea calif (Ali, verişor şi ginere al lui Mahomed) se opun cu putere tribului Umayyad (din care a fost cel de-al treilea calif). Ali este asasinat în 661 şi lupta continuă între urmaşii Ummayazilor şi între Kharijiţi (discipoli ai lui Ali). In 680, Yazid fiul califului Mu'awijah din Dinastia Umayyad îl masacrează pe Hussein, fiul lui Ali şi întreaga sa familie. iiţii sărbătoresc evenimentul acesta în fiecare an în timpul sărbătorii lor din luna Moharram.

După declinul Dinastiei Umayyad (750), o nouă dinastie urmează la conducerea lumii musulmane: Dinastia Abbasidă (750-1258). Bagdadul este capitala acestor califi şi prin intermediul lor Islamul cunoaşte o nouă dimensiune politico-religioasă. Bogăţia Islamului creşte considerabil, imperiul lor experimentează o renaştere în domeniile artelor, educaţiei, ştiinţei, comerţului şi al legilor. Este perioada de apogeu a Islamului, deşi către sfârşitul secolului al zece-lea, califii îşi pierd puterea şi Imperiul este împărţit în zone de influenţă a unor guvernatori locali şi generali de război. Faptul acesta este urmat şi de împărţirea vederilor politice şi religioase.

Mongolii cuceresc Bagdadul la 1258; dar cei cuceriţi îşi convertesc cuceritorii (mongoli şi tătari) şi astfel Islamul renaşte din nou. Intre secolele al 15-lea şi al 18-lea Islamul cunoaşte expansiunea în nou zone geografice ale lumii. Trei Imperii ajută la expansiunea Islamului: Imperiul Mughal în India, Safavieh în Iran şi Otoman în Turcia. +n timpul acestor imperii Islamul se întinde în noi teritorii din Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia Centrală. Cel mai agresiv dintre aceste imperii a fost cel Otoman (istoria noastră a românilor este plină de eroismul domnitorilor din sudul şi estul ţării care au ţinut piept expansiunii otomane prin România către, în ultimă instanţă, întreaga Europă. Otomanii au fost cei ce au atacat şi au contribuit la prăbuşirea imperiului Bizantin. La 1453, Constantinopolul, capitala Bizanţului cade după un îndelungat asediu şi devine Istambul, capitala Imperiului Otoman. Sub Suleiman cel Mare (1520-1566) Imperiul Otoman cucereşte Balcanii (cu excepţia Muntenegrului şi a unei porţiuni din coasta Dalmaţiei). Ajunge până în Ungaria, Marea Neagră, Armenia, Georgia, Valea Eufratului, Siria, Palestina, Egipt, Maroc. Expansiunea spre Vest se opreşte la porţile Vienei (1529) dar se întinde către Arabia şi Irak. Majoritatea dintre locurile noi cucerite de musulmani au fost convertite de la creştinism la islam şi de cele mai multe ori cu forţa. Dacă părinţii refuzau să se convertească, erau ucişi în faţa copiilor, copii erau luaţi robi şi umpleau haremurile cuceritorilor (fetele) sau rândurile armatelor musulmane (băieţii). Bisericile au fost transformate în moschee.

Imperiul Sfavieh cade în secolul al 18-lea, Imperiul Mughal în al 19-lea. Otomanii rămân puternici pe parcursul a 150 de ani. Viena rezistă unui nou atac la anul 1683. Otomanii sufere până la 1699 mai multe înfrângeri din partea Sfintei ALianţe (Austria, Polonia, Veneţia şi Rusia). Grecia cucereşte independenţa la 1829, Algeria este ocupată de francezi la 1830. Imperiul Otoman este abolit la 1922 şi se naşte Republica Turcia.

Statele musulmane sunt colonizate de europeni în secolele al 18-lea şi al 19-lea. Pe la 1900 erau numai câteva state musulmane ne-dominate de Occident. Britanicii şi francezii au preluat controlul unai mari părţi din lumea dominată de Islam. Cu toate acestea, coloniile trăiesc puţin şi înainte de al doilea război mondial fostele colonii îşi recâştigaseră independenţa. După război, mare parte din statele acestea se alătură Naţiunilor Unite.
(va urma).
Sursa: ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Despre Islam - Partea a 3-a

2010-07-06T23:21:00.000-07:00

Expansiunea Islamului a continuat şi în secolul al douăzecilea. Multe dintre statele aderente la Islam au un subsol bogat în zăcăminte minerale, în special în petrolul atât de necesar dezvoltării economice din Occident. Numai embargoul din 1973 a scuturat Occidentul până la trezire, arătându-i ce pârghie economică puternică stă în spatele politicii şi economiei acestor state islamice. Diferite democraţii din vest suportă diferite dictaturi din lumea Islamului pentru interese economice naţionale sau/şi personale. Numai că deşi banii Occidentului sunt bineveniţi, cultura occidentală devine o ameninţare la legea Islamului: oamenii de rând ar putea aspira la libertate şi s-ar putea să iasă de sub asuprirea constângerii religiei Islamice şi aceasta ar fi de nedorit pentru clasa conducătoare.

In multe dintre statele musulmane a fost astfel necesară o mişcare de înviorare a religiei fapt care a dus la dezvoltarea extremismului (sau fundamentalismului cum i se mai spune) islamic. Două personalităţi de seamă a două state islamice şi anume, Anwar Sadat din Egipt şi Reza Pahlavi Aryamer din Iran cad victime acestor mişcări; cel dintâi îşi va pierde viaţa, al doilea va fugi în exil. Rezultatul mişcării de înviorare a Islamului a dus la apariţia unor state teocratice: Sudanul, Iranul şi Afganistanul sunt exemple a acestor transformări. Produsele secundare al mişcării au fost (şi sunt) terorismul, intoleranţa şi exportul de revoluţie. Revoluţia islamică a Iranului sub Ayatolahul Khomeini în 1979 a dat şi mai mult avânt mişcărilor musulmane radicale. Ca să nu mai vorbim de alte situaţii care au contribuit la aceasta, cum ar fi frecuşurile dintre palestinieni şi evrei, ocuparea Afganistanului de către sovietici şi aspiraţiile imperiale ale lui Saddam Hussein al Irakului.

Expansiunea Islamului se mai datorează pe lângă factorii amintiţi mai sus şi masivei emigrări a musulmanilor către Occident. (Trebuie să menţionăm aici că acest autor aderă la conceptul că religia influenţează dezvoltarea economico-socială a ţărilor. Pornind de la zero către sută la sută, avem ţările cu religii animiste şi păgâne, apoi budism, confucianism, islam şi în cele din urmă iudeo-creştinism. Chiar şi diferitele forme de creştinism au diferite influenţe asupra dezvoltării sus-menţionate. Astfel, ţările cu preponderenţă ortodoxă sunt mai puţin dezvoltate decât cele catolice, care la rândul lor sunt mai puţin dezvoltate decât cele cu puternică influenţă reformată). Islamul a produs o societate retrogradă, cu o populaţie înapoiată din mai toate punctele de vedere; de aceea musulmanii au emigrat către occident unde au dorit să beneficieze de efectele dezvoltării economice datorate printre altele şi religiei creştine, care este o religie dinamică. Apostolul Pavel spunea: Ai fost chemat când erai rob? Să nu te nelinişteşti de lucrul acesta; dar dacă poţi să ajungi slobod, foloseşte-te! (1 Corinteni 7:21). Este ironic faptul că musulmanii doresc să emigreze pentru a beneficia de dezvoltarea vestului, pe care apoi doresc să-l convertească la religia care i-a făcut să rămână atât de în urmă!
Oricum, numărul musulmanilor din unele ţări occidentale (Franţa, Anglia, Olanda şi chiar Statele Unite) depăşeşte cu mult pe cel al altor minorităţi religioase. In Franţa musulmanii sunt mai numeroşi decât toţi protestanţii la un loc. In 1945 nu era decât o singură moschee în Anglia. La sfârşitul lui '89 erau peste o mie. Trei sute dintre clădirile transformate în moschee au fost la origine biserici. In unele dintre republicile membre aleComunităţii Statelor Independente (foste membre ale Uniunii Sovietice) în ultimii zece ani s-au construit peste cinci mii de moschee. Musulmanii din Kenya au ambiţia declarată de a construi o moschee la fiecare zece kilometri, indiferent de faptul că sunt sau nu musulmani în zona respectivă. Islamul cunoaşte cea mai rapidă creştere de pe faţa pământului, fiind depăşită numai de creştinism.

Islam şi Violenţa.

De la începuturi şi până astăzi, Islamul a fost asociat cu violenţa. Amprenta Islamului asupra istoriei este sângeroasă. Islamul nu numai că a fost introdus prin violenţă ci şi are violenţa ca un modus vivendi. Relaţia dintre musulmani şi musulmani, sau dintre musulmani şi restul lumii este o relaţie bazată pe teroare. Mulţi musulmani încearcă să inducă în eroare restul lumii, afirmând că ISLAM este identic cu SALAM şi ambele cuvinte înseamnă unul şi acelaăi lucru: PACE. Afirmaţia este falsă şi vorbitorii limbii arabe ştiu aceasta.

ISLAM înseamnă 'supunere' şi este un cuvânt derivat din infinitivul SALAMA. SALAM este derivat din acelaşi infinitiv şi înseamnă "pace". De asemenea, SALIMA care înseamnă 'a fi salvat de la'. Salama mai înseamnă însă şi 'a înţepa ca un şarpe' şi 'a tăbăci cum ai tăbăci pielea'. Să însemne oare ISLAM şi a înţepa ca un şarpe, sau a tăbăci? Nici un musulman nu revelează această asemănare, deoarece în încercarea de a re-împacheta ISLAMUL pentru a-l face acceptabil, se spun adevăruri numai pe jumătate, şi orice adevăr pe jumătate este minciună.

Mohamed obişnuia să scrie scrisori şefilor de triburi sau domnitorilor din ţările învecinate, şi toate scrisorile sale începeau cu aceste două cuvinte: Aslem, Taslam. Semnificaţia acestor cuvinte, care se trag şi ele din infinitivul SALAMA este următoarea: Predă-te şi vei fi în siguranţă. Salutul nu este atât o liniştire sau încredinţare a adresantului cu privire la iminenţa păcii, ci o ameninţare, care s-ar putea mai bine traduce prin: supune-te sau mori. Coranul spune chiar şi despre cei ce au lepădat credinţa musulmană: dacă ei se leapădă, pune mâna pe ei şi ucide-i oriunde-i vei găsi (Al-Nisaa 4:89).

Unul dintre cele mai sângeroase regimuri a fost cel al lui Khomeini în Iran. Brutalitatea a fost denunţată până şi de unii dintre membri mai proeminenţi ai regimului său. Primul preşedinte al primei Republici Islamice după ce a trebuit să fugă din ţară, a scris din exilul său de la Paris, adresându-se conaţionalilor săi: ridicaţi-vă şi rezistaţi! Răsturnaţi acest regim care s-a dovedit a fi mai sângeros decât monarhia! Brutalitatea acestui regim în lupta sa cu Mujahedinii (o organizaţie islamică fundamentalistă cu o ideologie de stânga, care a luptat împotriva şahului Iranului) a fost atât de grozavă încât hârtia nu suportă descrierea ororilor.

Pentru un musulman, a muri sau a ucide pentru cauza Islamului nu este numai o cinste ci şi un fel de a place lui Alah. Este unul dintre modurile în care musulmanul poate fi sigur că a ajuns mântuit (în Islam, mântuirea se dobândeşte prin fapte şi a-şi pierde sau a lua viaţa pentru Alah este fapta supremă pe care o poate face un musulman). De exemplu, la apelul televizat lansat de Khomeini pentru recrutarea de voluntari, s-au prezentat peste zece mii de băieţi cu vâsta medie între 12 şi 13 ani. Supranumiţi basiji ("mobilizaţi" în arabă), tinerii aceştia au fost folosoţi pentru a curăţa terenurile minate cu propriile lor trupuri. In alte ocazii, ei au scurtcircuitat garduri electrice aruncându-se în sârma cu înaltă tensiune. Mii de băieţi au murit astfel, având o cheiţă legată la gât, cu care chipurile vor deschide porţile paradisului (beheşt) după sinucidere. Un alt tânăr luptător împotriva Irakului a lăsat următoarea scrisoare: "Nunta mea este pe linia întâi a frontului şi mireasa mea este martirajul. Predica va fi rostită de mugetul puştilor. In vederea acestei ceremonii mă voi îmbrăca în sânge. Mireasa mea, martirajul, va da naştere fiului meu, libertatea. Iţi las în îngrijire fiul meu. Păstrează-l bine"

Mişcările extremiste ca Jihad, Mujahedin, Hamas, Hezbollah (partida lui Dumnezeu), Amal şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei alături de alte câteva zeci de organizaţii au demonstrat că violenţa nu este ceva sporadic, ocazional şi izolat în lumea Islamului ci este esenţial şi parte integrantă din religie. Mohamed Taki Moudarrissi, unul dintre liderii mişcării AMAL a declarat: "Eu pot aduna într-o săptămână 500 de credincioşi gata să se arunce în operaţii sinucigaşe. Nu-i va opri nici o graniţă".

Afirmam undeva mai sus că teroarea este metoda folosită nu numia între musulmani şi restul lumii ci şi între musulman şi musulman. FRICA este metoda folosită pentru a şantaja, manipula şi controla pe musulmani. Islamul ţine pe oameni sub forţa fricii. De la Mahomed şi până astăzi oamenii au fost şantajaţi prin intermediul fricii şi ameninţării şi astfel au fost aduşi în supunere faţă de Alah. Gadafi, Saddam Hussein şi alţii asemenea lor au instituit regimuri de teroare şi miilor de 'supuşi' le este frică de 'stăpân'.

ISLAMUL IN AMERICA.

Islamul a devenit religia cu creşterea cea mai rapidă în America. Peste 6 milioane de americani pretind că sunt musulmani. Evenimentele de la 11 Septembrie 2001 au făcut ca interesul faţă de această religie sau acceptarea islamului să crească sensibil. Bibliotecile şi internetul au fost invadate de cititori curioşi să afle despre islam. Am citit undeva (sursa îmi scapă) că peste 50% din cei sondaţi au fost favorabili acestei religii.

Printre factorii care au dus nu numai la apariţia ci şi la înmulţirea musulmanilor în America, putem aminti următorii:
1. Imigraţia.
Din 1965 (anul ratificării de către preşedintele L.B. Johnson a Actului Imigrării) până în zilele noastre Statele unite au fost ţinta multor imigranţi musulmani. Ei au venit din diferite ţări. Cel mai recent val a fost din zona de confruntare din Iugoslavia. In decadele trecute, din Afganistan (luptătorii anti-comunişti au fost primiţi cu braţe larg deschise de preşedintele Reagan), din Iran (după ridicarea la putere a lui Khomeini au venit peste două milioane de iraniei educaţi), Liban precum şi din alte ţări. Oraşe mari, ca New York, Los Angeles, Chicago, Dallas, etc., au devenit centre pentru masive concentrări de musulmani. In New York trăiesc peste 2,5 milioane; cartiere întregi din Brooklyn sau Bronx aparţin musulmanilor. Scoli musulmane şi moschee pentru închinare apar pretutindeni.

Coloana vertebrală a multora dintre aceste şcoli şi moschee este ajutorul financiar al unor ambasade a unor ţări musulmane. Arabia Saudită a cheltuit de la 1973 încoace peste 87 miliarde de dolari pentru răspândirea Islamului în SUA şi în general în lumea occidentală. Alte ţări sunt Iran, Irak, Libia şi Kuwait.

2. Rata naşteriilor.
Din punct de vedere a tradiţiei culturale, familiile musulmane au mulţi copii. Generaţiile de urmaşi sunt învăţaţi cu grijă religia islamică.

3. Convertirea la Islam a multor americani de culoare.
Majoritatea celor ce se convertesc la Islam din SUA sunt oameni de culoare. Ciudat este că peste 80% dintre aceştia au fost crescuţi în biserici creştine. Majoritatea negrilor musulmani sunt suniţi şi printre cei mai proeminenţi amintim Nation of Islam al lui Louis Farrakhan.
(va urma).
Sursa: ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Despre Islam, Partea a 4-a

2010-07-06T23:19:00.000-07:00

ISLAMUL IN STATELE UNITE (continuare)…

Răspândirea mahomedanismului în Statele Unite a început la 1913. Se crede că Timothy Drew Ali, care a întemeiat The Moorish Science Temple în New Jersey ar fi fost primul american convertit la Islam şi cel ce a introdus mulţi americani de culoare în această religie. Din grupul acesta au rezultat diferite mişcări, cum ar fi şi Nation of Islam, întemeiată de W. D. Fard (Fard Muhammad) la 1930 în Detroit. Printre altele, Fard învăţa că primii stăpânitori ai pământului au fost negrii. Albii i-au răpit şi i-au adus la o viaţă de sclavagism în Statele Unite. Fard credea că negrii trebuie să se convertească la religia lor originală (Islamul), să vorbească limba originală (araba) şi să-şi schimbe numele în nume musulmane.

Fard credea că albii nu aparţin rasei umane, nu sunt o creaţie a lui Dumnezeu ci a diavolului. Albii şi restul raselor de altă culoare decât neagră sunt rezultatul unui experiment desfăşurat în Insula Patmos de un om de ştiinţă negru, pe nume Yakub. Albilor li s-a dat şase mii de ani de stăpânire a pământului, timp în care negrii vor fi într-o stare de "adormire". Acum, Alah a venit la poporul său în persoana lui Fard pentru a-i trezi. In cele din urmă albii vor fi stârpiţi şi pământul va deveni un paradis al negrilor în care va domni egalitatea şi dreptatea.

Fard a dispărut în mod misterios în 1934 şi locul său a fost luat de Elijah Muhammad. Elijah se convertise la mahomedanism şi era fiul unui pastor baptist. Organizaţia preluată de el se extinde şi printre altele, Elijah învaţă că într-adevăr Alah s-a arătat în persoana lui Fard şi că el, Elijah este un prooroc al lui Alah. Nation of Islam devine o organizaţie puternică cu conducere formată în exclusivitate din negri, şi relativ suficientă de sine. Se stabilesc şcoli şi universităţi musulmane. Au chiar şi o armată ptoprie, Fruit of Islam. Desigur că în aceste condiţii organizaţia vine în atenţia autorităţilor de la Washington ca periculoasă şi este monitorizată de FBI. Elijah moare în 1975 şi este succedat la putere de fiul său, Imam Muhammad. Noul lIder face transformări radicale: armata naţiunii este dizolvată şi ideologia învăţată este în mare parte cea a suniţilor. Nation of Islam pierde o mulţime de membri şi putere.

Următorul pas considerabil în evoluţia lui Nation of Islam este apariţia lui Louis Farrakhan. Suporter al lui Jesse Jackson în cursa acestuia pentru preşedinţie în 1984 şi 1988, prin conecţiile sale în Siria Farrakhan îl ajută pe Jackson să intermedieze eliberarea pilotului american Lt. Robert Goodman Jr la 3 ianuarie 1984. Talentatul musician Louis Farrakhan s-a născut la 1933 în Bronx, New York. La 1955 ajunge în contact cu Elijah Muhammad şi va abandona cariera muzicală pentru a se dedica religiei. Serveşte ca locotenent apoi devine căpitan în armata naţiunii. Farrakhan serveşte şi ca clericul moscheii din Boston.

După moartea lui Elijah, Farrakhan nu este satisfăcut de noua direcţie a ideologiei naţiunii sub conducerea lui Imam Muhhammad. Chiar afirmă în 1977 că intenţia lui Elijah nu a fost ca Nation of Islam să urmeze o cale a ortodoxismului islamic şi ca atare el, Farrakhan promite să restabilească naţiunea pe premisele orientării originale. Sub conducerea charismaticului Farrakhan organizaţia va câştiga mulţi adepţi în ultimii ani, mai ales datorită propovăduirii conceptelor de black pride şi black empowerment.

Printre elementele ce fac propice avansarea islamului în sânul comunităţilor negrilor sunt şi: segregaţia, nedreptatea socială, brutalitatea poliţiei, sărăcia şi viaţa decadentă din ghetourile negrilor. Pentru Farrakhan şi Malcolm X (lider musulam de culoare care a fost asasinat în 1964), Islamul este mediul prin care negrii pot experimenta eliberarea de sistemul nedrept în care trăiesc. Islamul le oferă platforma de care au nevoie pentru a-şi face auzită vocea nemulţumirii. Violenţa Islamului, faptul că religia aceasta pretinde ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, că este drept şi necesar să te răzbuni, să te ridici cu forţa împotriva opresorului, că admite rebeliunea şi vărsarea de sânge, a ajutat la proliferarea ei în sânul comunităţilor negrilor din SUA.

Creştinismul este dispreţuit de musulmani ca fiind o religie a celor slabi, care nu vor să se răzvrătească, să se răzbune şi să ucidă. Cei ce vor să întoarcă obrazul celălalt când sunt pălmuiţi sunt în concepţia Islamului oameni slabi şi fără putere. Bisericile creştine au greşit prin faptul că nu au arătat dragostea lui Dumnezeu faţă de populaţia de culoare şi au continuat să fie segregate până în zilele noastre. Creştinii au stat cu mâinile în sân în faţa nedreptăţii la care erau supuşi semenii lor de culoare şi asta a deschis o uşă pentru Islam, uşă care acum este larg deschisă şi pe care intră în religie celebri sportivi şi actori de culoare precum şi negri din toate domeniile sociale.

Atracţia multora către Islam este astfel o reacţie faţă de abandonarea idealurilor creştine de către mulţi creştini. Un recent convertit la islam spunea: am aparţinut la o biserică baptistă, dar moscheea mi-a oferit mai multe. Există mai multă prietenie şi sentimentul de apartenenţă este mult mai puternic. Multe biserici se mută în zonele suburbane, predominant albe, şi abandonează centrele metropolelor americane şi ghetourile negrilor în seama homeless-ilor, prostituatelor, drogaţilor şi a celor fără ocupaţie (mulţi dintre ei de culoare), fără să "ia taurul de coarne" în lupta cu nedreptatea socială şi sărăcia. Bisericile albilor au puţini membri de culoare, cele ale negrilor au şi mai puţini albi. Cu ani în urmă, curios să experimentez "pe viu" ceea ce văzusem la televizor cu privire la serviciile de închinare din bisericile negrilor, m-am dus la una dintre adunările lor. Fiind singurul alb dintre ei, eram aşa o curiozitate încât copiii se opreau lângă mine şi mă priveau şi mă discutau ca pe o specie rară; mi-am dat seama că sunt aşa nu pentru că ei nu mai văzuseră un alb până atunci, ci pentru că nu mai văzuseră un alb printre ei! La sfârşit, când le-am spus că sunt din România, s-au dumerit; mă "rătăcisem" printre ei sau încă nu am fost infectat de microbul segregaţionist.

Organizaţii ca aceea a lui Farrakhan vor reuşi în continuare să atragă membrii populaţiei de culoare care crescând în ghetouri, sunt confruntaţi cu drogurile, sărăcia, nedreptatea şi sunt în general dispreţuiţi şi nebăgaţi în seamă. Islamul le oferă astfel platforma pentru afirmarea de sine, o lumină la capătul tunelului abandonării. Populaţia de culoare descoperă în Islam temeiul unei unităţi pe care nu au experimentat-o în altă parte, o voce comună, sentimentul de apartenenţă la o cauză şi luptă comună; descoperă respectul pentru disciplină care lipseşte în societate în general şi în creştinism în special. In timp ce creştinii îşi desfăşoară "creştinismul" în biserici şi numai duminica, musulmanii cuceresc străzile cu mesajul eliberării de sclavie, al eliberării de droguri şi prostituţie, al prieteniei, ajutorării şi apartenenţei.

TEOLOGIA ISLAMULUI

Nu putem ataca subiectul teologiei Islamului fără a ne întoarce şi a ne referi mai pe larg la problema Coranului, cartea de bază a acestei teologii. După cum afirmam mai demult, revelaţia Coranului i-a fost dată lui Mahomed pe parcursul a peste 20 de ani, dar acesta nefiind ştiutor de carte, a povestit urmaşilor săi ce a primit, iar aceştia au scris revelaţiile pe diferite obiecte disponibile: frunze, oase uscate, bucăţi de piele, etc. Coranul conţine 114 capitole (sure) care sunt aranjate în ordine descrescătoare, de la cea mai lungă până la cea mai scurtă. Astfel, Coranul nu are o ordine cronologică sau istorică. Scris în limba arabă şi considerându-se că nu poate fi tradus în nici o altă limbă, Coranul este citit de foarte puţini dintre musulmani şi nu mulţi înţeleg sau cunosc învăţăturile lui (când scriu aceste rânduri, ar trebui să las piatra din mână deoarece şi la noi avem destui creştini cu numele care nu citesc Biblia aprope de loc şi al căror creştinism este mai degrabă o chestie culturală, de tradiţie sau de obicei, decât una vitală, de esenţă şi practică; mulţi creştini lasă problema sufletului în seama preoţilor şi a păstorilor, care vor trebui să-i bage post-mortem la loc de verdeaţă).

Coranul este o carte plină de confuzii, cu fraze ce se repetă mereu, ca şi cum Alah ar fi uitat ce i-a spus lui Mahomed data trecută. Este evident că dumnezeul Coranului nu este Dumnezeul Bibliei. Unul dintre învăţaţii într-ale Coranului a stabilit ordinea cronologică a personajelor şi evenimentelor ce apar în Coran; acestea sunt:
Creaţia, Adam şi Eva, Noe şi problema sa, HUD, SALIH, Avraam, Lot, Iov, SHU'AYB, Iosif, Moise, Ezechiel, Ilie, Samuel, David, Solomon, Seba, Isaia, AL-KHIDR, Daniel, Anania, Azaria, MISAEL, Ezra, ALEXANDRU, Zaharia, Ioan, familia lui IMRAM, Isus fiul Mariei, TOVARASII DIN PESTERA, Iona, CEI TREI SOLI, Samson, GEORGE.

Am scrie cu litere mari unele nume, pentru că acestea nu apar nicăieri în Biblie; apoi, Ezechiel este pus după Moise şi înainte de Ilie, când de fapt va trăi secole mai târziu. Alexandru, George, cei trei soli şi tovarăşii din peşteră sunt iarăşi personaje de mitologie. Iona şi Samson sunt plasaţi după Christos.
(va urma)
Sursa: ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Cu Mahmoud, despre non-proliferare

2010-06-21T09:20:00.000-07:00

După cum scriam într-un articol care nu a apărut, dar va apărea în paginile, cel mai probabil electronice, ale FP România, tocmai s-a terminat Conferinţa Tratatului de Neproliferare de la New York, acolo unde s-a discutat iar contradictoriu pe tema „big iranian nuclear kaboom, on Israel’s porch”. Conferinţa a debutat, aşa cum veţi afla din minunatul articol, pe care-l voi linkui aici când apare, cu un discurs fulminant al preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, care, spre deosebire de alte dăţi, a aplicat tactica „focu’ la ei” foarte convingător. Pe lângă pledoaria în favoarea dreptului inalienabil la energie ieftină, aducătoare de prosperitate, Ahmadinejad a atacat punerea în aplicare a NPT-ului şi organismului de control şi reglementare în domeniul energiei nucleare al Naţiunilor Unite, AIEA. Preşedintele iranian a venit şi cu o propunere în 11 puncte de modificare a respectivei instituţii, pe care, aţi ghicit, a făcut-o publică în cadrul discursului de pe 3 mai.

Între timp, conferinţa s-a şi încheiat, pe 28 mai exact, fără a se încheia cum şi-ar fi dorit causticul preşedinte iranian. Surpriza pregătită de Statele Unite, a fost un draft al unei Rezoluţii de condamnare a Iranului, pe care, cu siguranţă, s-a negociat puternic în spatele uşilor închise. Condamnare despre a cărei posibilitate am vorbit în martie.

Până acum, Iranul s-a bazat în jocul diplomatic pe două atuuri, care i-au permis să joace tare, eludând restricţiile Consiliului de Securitate: Rusia şi China, ambele având drept de veto. Totuşi, se pare că americanii şi, implicit, în umbră, Israelul au obţinut o victorie în lupta diplomatică de restrângere a opţiunilor iraniene. Rusia, după ce a jucat cartea americană în aprilie, la Summitul de la Washington referitor la securizarea deşeurilor nucleare, se pare că va merge iar pe mâna lui Obama, susţinând eventualele sancţiuni.

Ahmadinejad s-a repliat şi a atacat decizia rusă, condamnând-o furtunos. Preşedintele Iranului a spus că „ar fi fost mai înţelept ca partea rusă să reflecteze mai mult la propunerea americană”, retorică respinsă de diplomaţia rusă. De fapt, reprezentantul Rusiei a explicat, într-un limbaj diplomatic convingător, că Rusia „nu susţine nici poziţia americană, nici cea iraniană, ci propriile filosofii şi interese geopolitice”.
Pierzând un punct de sprijin, Iranul nu mai are decât o singură legătură puternică, care i-ar fi putut susţine cauza – China. China care are interese comerciale şi mai important, importă materie primă din Iran, fapt ce o face mai sensibilă la interesele Teheranului. Totuşi, in aceste momente şi Imperiul de Mijloc este într-un „diplomatic tightspot”. Două din statele problemă ale tablei geopolitice, Iranul şi Coreea de Nord, ambele susţinute de Beijing, sunt în mijlocul unor crize, ce ţin primele pagini ale ziarelor. Aşadar, chinezii susţin şi ei pachetul de măsuri agreat de ruşi şi de americani, singura grijă avută în vedere fiind ca restricţiile să nu afecteze relaţiile comerciale dintre cele două ţări.

Având în vedere creşterea presiunii asupra sa şi a textului rezoluţiei aflat în buzunarul american şi binecuvântat de China şi de Rusia, Teheranul pare că devine mai flexibil. Din ce în ce mai…

Sursa: www.athenian-legacy.com

Iranienii nu mai au voie sa aiba caini

2010-06-21T01:27:00.000-07:00

Iranienii nu mai au voie sa aiba caini ca animale de companie si pot fi amendati daca sunt prinsi cu patrupedele in masina sau in parcuri, dupa ce un cleric iranian a decretat oficial ca cel mai bun prieten al omului este un animal murdar si trebuie evitat.

Cainii erau deja considerati "murdari", in traditia islamica, insa pana acum nu a existat o masura oficiala care sa interzica detinerea lor ca animale de companie, transmite Reuters.

"Prietenia cu cainii este o imitatie oarba a lumii occidentale. In vest sunt multi oameni care isi iubesc mai mult cainii decat sotiile si copii", a declarat marele ayatollah Naser Makarem Shirazi, cel care a emis ordinul religios.

Singurii caini acceptati sunt cei de paza sau ciobanesti, iar detinerea animalelor in alte scopuri poate fi sanctionata acum cu amenda si cu confiscarea patrupedelor.

Desi Coranul nu interzice in mod explicit contactul cu cainii, clericul iranian sustine ca exista numeroase alte texte islamice in care acestia sunt considerati "murdari".

Iran cleric says dogs "unclean" and not to be kept as pets
http://www.reuters.com/article/idUSTRE65I0M220100619
(Reuters) - A senior Iranian cleric has decreed dogs are "unclean" and should not be kept as pets -- a move aimed at discouraging Western-style dog ownership in the Islamic state, a newspaper reported on Saturday.

Dogs are considered "unclean" under Islamic tradition but, while relatively rare in Iran, some people do keep them as pets.

By issuing a fatwa -- a religious ruling -- Grand Ayatollah Naser Makarem Shirazi has sent a clear message that this trend must stop.

"Friendship with dogs is a blind imitation of the West," he was quoted as saying in Javan daily. "There are lots of people in the West who love their dogs more than their wives and children."

Guard dogs and sheep dogs are considered acceptable under Islamic law but Iranians who carry dogs in their cars or take them to public parks can be stopped by police and fined.

The Koran does not explicitly prohibit contact with dogs, Shirazi said, but Islamic tradition showed it to be so. "We have lots of narrations in Islam that say dogs are unclean."

The interpretation of religious rules on personal conduct is a constant source of debate and potential conflict in Iran which has been an Islamic republic since a revolution ousted the Western-backed Shah in 1979.

In a television interview last week, President Mahmoud Ahmadinejad weighed in on the issue of the Islamic dress code, saying women who fail to cover their hair completely should not be harassed by the police.

Morality police are conducting their annual crackdown and women who reveal strands of hair are liable to be stopped in the streets for failing to respect the dress code, or "hijab."

Ahmadinejad's surprisingly liberal view was condemned by fellow hard-liner politicians and senior clerics "I wish he had not said those words about the hijab," Grand Ayatollah Ahmad Jannati told the faithful during the week's Friday prayers, in a rare criticism of the president.

"We are grappling with many problems including economic and political ones but the issues of morality and ethical security are among the important issues that cannot be ignored," he said.

Tehran University has set up a thinktank "to investigate the problems related to hijab," the representative of Supreme Leader Ayatollah Ali Khamenei to the university announced on Monday.

(Editing by Matthew Jones)

"The Three Terrors"

2010-06-21T01:00:00.003-07:00

O victima poate fi obligata sa-si scoata niqab-ul in fata instantei?

2010-06-18T08:42:00.000-07:00

Un tribunal din Toronto s-a confruntat astăzi, miercuri 9 iunie 2010, cu o controversă inedită pe tema voalului complet, o femeie agresată sexual refuzând să renunţe la niqab în faţa instanţei.
Este, de fapt, un conflict între două principii de drept: libertatea religioasă şi un proces echitabil.
Curtea de Apel din Toronto, care a început procesul marţi, a părut să fie de acord cu argumentaţia avocatului tinerei femei – venită la proces, purtând un niqab alb care îi dezvăluia doar ochii – conform căreia, faptul că nu i se vede faţa clientei sale, nu înseamnă că mărturia ei e alta.
"Dacă am renunţa la vălul clientei mele, acesta nu va furniza nicio informaţie semnificativă în plus", a susţinut energic David Butt, constatând că dreptul la purtarea vălului niqab este respectat de Carta canadiană a drepturilor şi libertăţilor.
"Clienta mea are dreptul să îşi acopere faţa", a spus el, înainte de confirmarea faptului că partea adversă nu are nevoie să o vadă pe tânără fără văl. Debutul procesului a avut loc în anii '80. Tânăra, identificată doar prin iniţialele NS, astăzi de 32 de ani, susţine că a fost agresată sexual de un unchi şi un văr, între anii 1982 - 1987. În 1992, tatăl său a cerut poliţiei să renunţe la acuzaţiile împotriva celor doi suspecţi.
Şaisprezece ani mai târziu, NS a decis să îi dea în judecată pe atacatorii săi, iar cazul a fost redeschis.

©Traducere si Redactare Lacasuri Ortodoxe: Alex-Daniel Rotariu

Femeile care pot schimba lumea islamica

2010-06-15T23:46:00.000-07:00

Sunt frumoase, destepte si, nu in ultimul rand, puternice. Aflate la granita dintre doua lumi, Orient si Occident, printesele lumii islamice incearca, si de cele mai multe ori reusesc, sa schimbe mentalitatea femeii din lumea musulmana.

De cele mai multe ori in umbra sotului, suveranele lumii islamice incep sa se impuna, incet-incet, si pe plan international.

Rania a Iordaniei

E frumoasa, sexy, bogata, militeaza pentru pace - e mai mult decat o prima Doamna, e Regina. E Rania, sotia regelui Iordaniei. Regina este originara dintr-o familie palestiniana si s-a casatorit cu regele Iordaniei Abdullah al II-lea pe 7 februarie 1993. "Ea va fi diamantul coroanei regale" a prezis mama regelui.

A castigat respectul a milioane de oameni prin frumusetea, angajamentul, carisma si modernitatea sa. Stilul sau vestimentar simplu, dar rafinat, face senzatie, deoarece Rania utilizeaza eleganta ca pe o arma politica.

Costumele sale de la Prada, rochiile de la Elie Saab, Jean-Paul Gaultier, Narciso Rodriguez si Dominique Sirop reprezinta nu atat o lectie de stil, cat o modalitate de a-si exprima convingerile, deoarece Rania considera ca femeile de origine musulmana nu trebuie sa fie obligate sa poarte voal. Rania a Iordaniei a reusit sa abroge legea referitoare la "delictul de onoare" (care permitea uciderea unei femei de catre rude daca aceasta si-ar fi "dezonorat" in vreun fel sau altul familia)

Ii plac creatiile Chanel si Dior, iubeste bijuteriile Cartier si este prima femeie membra a familiei regale din Maroc recunoscuta public si onorata cu un titlu regal.

Lalla Salma Bennani, prima "Alteta Regala" a Marocului

De cand s-a casatorit cu regele Marocului, Mohammed al VI-lea, printesa Lalla Salma este un model pentru femeile din aceasta tara nord-africana. Ea reprezinta noua generatie de femei care isi traiesc viata modern, fara a respinge traditiile, cultura si istoria Marocului.

Inca din ziua casatoriei (ce a avut loc in mai 2000) a "desfiintat" un tabu care dura de mai bine de trei secole si jumatate, fiind prezentata supusilor fara voal, cu parul roscat lasat liber pe spate, scrie Al Jazeera. Mohammed al VI-lea a vrut pentru ea titlul de "Alteta Regala", care nu fusese acordat niciodata pana atunci vreunei sotii de suveran marocan.

Numita adesea "Frumoasa din Maroc", pe Lalla au indragit-o marocanii nu doar pentru ca are eleganta unei dive de la Hollywood, ci si pentru felul in care s-a facut remarcata. Departe de a avea o atitudine sfidatoare sau rebela, printesa s-a implicat in viata publica, mai cu seama in proiecte caritabile.

In 2005, a infiintat Lalla Salma Association to Fight Cancer, o organizatie non-profit al carei scop este sa-i ajute pe cei care sufera de aceasta boala. A primit Sharjah Voluntary Work Award, unul dintre cele mai importante premii din lumea araba, care confera recunoastere voluntariatului.

"Alteta Regala" a Marocului este inginer IT si a lucrat, la 24 de ani, la cea mai mare firma de profil din Maroc, ONA Group. Salma a abolit, in Maroc, obligatia de obedienta neconditionata a femeilor fata de sot.

Asma Al-Assad, Prima Doamna a Siriei

La Londra, unde s-a nascut in familia unui cardiolog sunnit, o chemau Emma, iar in Siria au supranumit-o "Evita", in amintirea fostei Prime Doamne a Argentinei, influenta Eva Peron. Asma al-Assad conduce detasat in topul "Elle" al celor mai frumoase si elegante sotii de presedinte din lume.

In varsta de 33 de ani si educata la prestigiosul King's College din Londra, Asma este sotia presedintelui sirian Bashar Al-Assad, cu care are trei copii. O prezenta extrem de discreta, Prima Doamna a Siriei a surprins intotdeauna la aparitiile in public cu tinutele sale rafinate si elegante.

Atunci cand s-a casatorit cu suveranul hasemit, si-a tinut secreta casatoria timp de doua luni pentru a vizita zonele defavorizate ale tarii inainte ca sirienii sa o cunoasca. Voyager scrie despre ea ca este o feminista si afirma ca Asma Al-Assad sustine ca femeile ar trebui sa fie apreciate pentru ceea ce fac sau spun, nu pentru cum arata. In 2003, Prima Doamna a Siriei a infiintat MAWRED, o organizatie care lupta pentru cresterea rolului femeii in economia Siriei.

Mozah Bint Nasser Al-Missned, regina in pantaloni

Mozah Bint Nasser Al-Missned, in varsta de 45 de ani, este cea de-a doua sotie a emirului Qatarului, Hamad bin Khalifa. S-a casatorit in 1977, la varsta de 18 ani, in timp ce era studenta la sociologie la Universitatea din Qatar.

Este cunoscuta pentru faptul ca detesta regulile protocolului, este fanul pantalonilor Chanel, iar eleganta si rafinamentul ei au fascinat Occidentul. Este una dintre putinele femei din Orient care are pagina de Internet.

Detesta regulile seci ale protocolului, are grija de propriul "look" la Chanel, ii place sa se imbrace in pantaloni de catifea neagra si sa poarte paruri cu diamante.

Mozah Bint Nasser Al-Missned este Presedintele Fundatiei pentru Educatie, Stiinta si Dezvoltare din Qatar si reprezentant special al UNESCO pentru Educatie. In topul Forbes al celor mai puternice femei din lume, se afla pe locul 79.
Sursa: Ziare.com

Liderul biserici catolice turce decapitat

2010-06-10T01:18:00.000-07:00

Liderul Bisericii Catolice turce, ucis într-un "sacrificiu ritualic musulman"?
Liderul Bisericii Catolice din Turcia, monseniorul Luigi Padovese, ucis de şoferul său la 3 iunie, a fost "decapitat" în cadrul unui "sacrificiu ritualic musulman", a afirmat marţi directorul agenţiei misionarilor AsiaNews, citat de Mediafax.

Bernardo Cervellera, care citează un corespondent al agenţiei în Turcia, a declarat pentru postul de televiziune Sky TG24 că după crimă, şoferul Murat Altun, în vârstă de 26 de ani, a strigat: "L-am ucis pe marele Satan, Allah Akbar" (Allah este mare, în arabă, n.red.) de pe acoperişul casei prelatului.

Potrivit AsiaNews, agenţia institutului pontifical al misiunilor străine, monseniorul Padovese "a fost înjunghiat în locuinţa sa (din Iskenderun, n.red.) şi a reuşit să iasă din casă pentru a cere ajutor". Şi "probabil că a fost decapitat după ce a căzut la pământ", potrivit AsiaNews, care precizează că acesta a fost momentul în care şoferul a urcat pe acoperiş.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, contactat marţi de agenţia de informaţii religioase i-media, a afirmat că vrea să aştepte "să aibă o viziune completă a situaţiei". "Nu confirm ceea ce spune AsiaNews, aceasta îşi asumă responsabilităţile ei, nici nu neg, dar nu am auzit aşa ceva", a adăugat el, referindu-se la cuvintele rostite de ucigaş.

Potrivit presei turce, ucigaşul fusese externat de la psihiatrie cu câteva zile înainte de crimă. El a declarat poliţiei că a avut o "revelaţie divină", a afirmat presa turcă.

Autorităţile locale s-au grăbit să excludă un act politic. Avocatul şi mama ucigaşului au confirmat că acesta, care se afla în serviciul episcopului de patru ani, suferea de probleme psihice.

În avionul care îl transporta în Cipru, vineri, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat el însuşi că acesta nu a fost "un asasinat politic sau religios", recunoscând însă că dispune de puţine informaţii.

Monseniorul Padovese, în vârstă de 63 de ani, vicar apostolic al Anatoliei şi preşedinte al conferinţei episcopale turce (CET), oficia din 2004 la Iskenderun, în apropiere de Antakya, unde se află grota unde se reuneau în secret primii creştini.
Sursa: Romania Libera

Cel puţin 70 de persoane au murit în atacurile din Lahore

2010-06-10T00:23:00.000-07:00

Vineri 28 mai 2010
Cel puţin 70 de persoane au murit şi alte 78 au fost rănite în atacurile ce au vizat două sinagogi din Lahore, Pakistan, vineri, relatează CNN. Bărbaţi înarmaţi cu grenade au atacat două moschei din Lahore şi au luat ostatice sute de persoane.

Persoanele înarmate au deschis focul după rugăciunea de vineri în două moschei din Lahore şi au aruncat grenade.
Potrivit televiziunii pakistaneze, într-una dintre moschei se aflau 1.500-2.000 de oameni, care au fost luaţi ostatici.

Atacurile par a fi coordonate, au pornit cam în acelaşi moment. Vinerea este zi de rugăciune pentru musulmani şi majoritatea moscheilor din Pakistan sunt pline. Se aud continuu focuri de armă şi explozii.

După două ore de lupte, poliţia a anunţat că a preluat controluol asupra uneia dintre moschei şi a capturat cel puţin doi agresori din trei. Al treilea a detonat bomba pe care o avea asupra sa.

Atacurile par a fi fost comise de Tehreik e Taliban, aripa pakistaneză a mişcării talibanilor.
Sursa: Adevarul

Dreptul unui elev musulman din Berlin, de a avea un loc de rugaciune in scoala, a fost refuzat in instanta

2010-06-10T00:18:00.000-07:00

Lacasuri Ortodoxe: din Berlin
A fost refuzat dreptul unui elev musulman, din Berlin, de a avea un loc de rugaciune in scoala

Un tribunal din Berlin a refuzat joi, 27 mai 2010, dreptul unui elev de liceu, musulman, la o cameră specială pentru rugăciunea din timpul pauzelor dintre ore.

Liceul berlinez la care este înscris Yunus M., în vârstă de 16 ani, a fost chemat în instanţă, de acesta, pentru solicitarea de punere la dispoziţie a unui loc special amenajat, destinat rugăciunii.

Tribunalul Administrativ din Berlin-Brandenburg a precizat însă că şcoala este locul de întâlnire a "mai multe religii şi credinţe diferite" şi că, în plus, mai există şi studenţi atei.

Acest pluralism "poartă în sine un potenţial semnificativ de conflict", iar prin decizia instanţei şcoala trebuie să fie în aceste condiţii un garant al neutralităţii religioase.

Instituţia din districtul Wedding pusese în ultimii doi ani la dispoziţia tinerilor, o cameră pentru rugăciune, dar directorul a asigurat că nu fusese folosită mai deloc.

În noiembrie 2007, tânărul a început să îşi facă rugăciunile între ore, Islamul cerând 5 rugăciuni zilnice. Gestul său a lansat acum o nouă dezbatere în Germania: trebuie să li se permita studentilor sa isi faca rugăciunea între orele de clasă, în incinta unei şcoli.

©Traducere si redactare Lacasuri Ortodoxe: Andreea Zahariea

Pakistanul a ridicat interdictia privind accesul pe YouTube

2010-06-10T00:12:00.000-07:00

Pakistanul a ridicat, în seara de miercuri, 26 mai 2010, interdicţia privind accesul la YouTube, motivată de conţinutul “blasfemiator” al acestui site.

Site-ul YouTube a fost deblocat, dar link-urile cu conţinut profanator nu sunt accesibile în Pakistan, a declarat pentru AFP un oficial al autorităţii pakistaneze de telecomunicatii (PTA), Khurram Mehran.

Anterior, ministrul de Interne, Rehman Malik, declarase că Islamabadul va restabili în următoarele câteva zile accesul pe Facebook şi YouTube, blocat timp de patru zile, dar nu şi pe paginile cu conţinut "blasfemiator", conform AFP.

PTA a mai blocat, de asemenea, accesul la Wikipedia, tot săptămâna trecută, argumentând că există şi aici din ce în ce mai mult conţinut "blasfemiator".

"Am discutat această problemă astăzi, în timpul unei reuniuni guvernamentale. Le-am spus colegilor mei care blochează aceste site-uri că nu fac un lucru bun", declara Malik. "Le-am spus că numai anumite pagini care conţin blasfemii ar trebui practic să fie blocate, şi nu tot site-ul", a mai spus el.

PTA raporta că va elimina interdicţia de accesare a acestor site-uri şi pagini web pe baza instrucţiunilor guvernului.

Un concurs de desene despre profetul Islamului, Mahomed, care fusese lansat săptămâna trecută, de un utilizator pe Facebook, a provocat demonstraţii potrivnice în reţeaua de socializare online, în mai multe oraşe din Pakistan, determinând guvernul să blocheze accesul la reţea, cât şi la YouTube.

©Traducere si redactare Lacasuri Ortodoxe: Bogdan Roman

Cele mai bizare sau ridicole 10 fatwa

2010-06-09T23:50:00.000-07:00

10. Soarele se învârte în jurul Pământului
Sursa: Al-Ahram Weekly Issue 477, 13-19 April, 2000.
Într-un decret religios emis în anul 2000 intitulat “Dovezile rotaţiei Soarelui şi a fixităţii Pământului”, marele muftiu arab Sheikh Ibn Baaz afirmă că Pământul este plat, iar soarele se învârte în jurul Pământului. El spune că imaginile de pe satelit care dovedesc contrariul nu reprezintă altceva decât o conspiraţie occidentală asupra lumii islamice

9. Versetele satanice - Omorâţi un scriitor ce a scris o carte ce n-ar trebui s-o citim niciodată!
fatwa prin care se decreta omorarea lui Salman Rushdie
Sursa: “The West Is Choked by Fear”, Der Speigel Jan 4, 2010, Henryk Broder
În 1988, publicarea cărţii lui Salman Rushdie “Versetele satanice” l-a făcut pe liderul revoluţionar iranian, Ayatollah Khomeini, să emită un fatwa împotriva lui Rushdie, pentru ca acesta să fie omorât. În aceeaşi condamnare la moarte intrau şi toţi traducătorii, editorii şi vânzătorii care ar fi distribuit această carte. Milioane de musulmani din întreaga lume care n-au citit nici măcar un singur rând din această carte, şi care nu l-au întâlnit măcar vreodată înainte, îl vor mort. Interesant, nu?

8. Tomboys - Fetele musulmane nu trebuie să se îmbrace ca băieţii!
fetele cu par scurt, in pantaloni... fetele care au un comportament masculin - fatwa pedepseste acest comportament
Sursa: The Malaysian Insider
În Kuala Lumpur (Malaiezia), era pe punctul să izbucnească o revoltă împotriva unui decret religios emis de Consiliul Naţional Malaiezian al Fatwa, care interzicea ca fetele musulmane să se îmbrace ca băieţii. Adică, adio blugi, tricouri sau şăpci pentru fete!

7. Omorâţi-l pe Mickey Mouse, căci el este unul din soldaţii lui Satan!
Sursa: Report: Saudi Cleric Says Mickey Mouse ‘Must Die’.
Exact, islamismul a pus ochii şi pe celebrul personaj de desene animate. Mickey Mouse a devenit unul din “soldaţii lui Satan”, aşa că şeicul Muhammad Al-Munajid a decretat faptul că în casele musulmane trebuie să fie distruşi toţi Mickey Mouse care s-ar afla (în reviste, postere sau jucării). Nu vă faceţi griji: nu e vorba doar de Mickey Mouse. Al-Munajida pus ochii şi pe Tom şi Jerry!

6. Emoticons - Emoticoanele de pe Yahoo Messenger trebuie interzise, pentru că imită chipurile creaturilor lui Allah!
Sursa: Jihadwatch
Conform muftiului Multaqa Ahl al Hadeeth, emoticoanele folosite pe Yahoo Messenger sau forumuri ar trebui interzise întrucât imită chipurile creaturilor lui Allah, chiar dacă sunt deformate. Mai mult de atât, o femeie care vorbeşte pe Internet cu un bărbat (ce nu-i este rudă apropiată) n-are voie să folosească emoticonurile întrucât acestea ar exprima sentimente (râs, zâmbet, emoţii etc.), iar acestea n-ar trebui cunoscute de către bărbaţi.

5. Fotbalul trebuie jucat în hainele obişnuite sau în pijama!
“nu jucati in echipe de 11 (jucatori) asa cum joaca eretici, evreii si crestinii”, si “jucati in pijamale sau hianele de zi cu zi, hainele colorate si tricourile nu sunt haine musulmane”.
Sursa: “A Fatwa on Football”, The Guardian, Monday 31 October 2005.
Nu, nici măcar un joc frumos ca fotbalul nu este scutit de stupizenia decretelor religioase musulmane. Într-unul din acestea se specifică clar că “musulmanii nu trebuie să joace fotbal cu eretici ca evrei sau creştini”, şi că “fotbalul trebuie jucat în haine obişnuite sau în pijamale, întrucât şorturile şi tricourile nu sunt haine musulmane”.

4. Vaccinul infidel - Vaccinul nu e bun, pentru că e o conspiraţie internaţională pentru sterlizarea musulmanilor

Sursa: “POLIO ERADICATION: Looking for a Little Luck”, Roberts Science 6 February 2009
Poliemelita se află în creştere în India, Nigeria, Afghanistan şi Pakistan. De ce? Datorită unui decret împotriva vaccinării cu poliemelită emis de clericii musulmani din Pakistan, care cred că acest vaccin este o conspiraţie pentru a face lumea musulmană sterilă.

3. Fara nuditate in timpul actului sexual - Soţii n-au voie să facă sex dezbrăcaţi
Sursa: SimplyDumb
În 2007, fostul decan privind legile islamice din Universitatea Al-Azhar din Cairo a emis un decret religios prin care relaţiile sexuale realizate în nuditate invalidează căsătoria dintre doi soţi. Ce mai urmează? Că nu mai ai voie să faci duş decât îmbrăcat?

2. Urina profetului Mohamed - A bea urina profetului Mohamed e o binecuvântare
Marele muftiu al Egiptlui, Sheikh Ali Gomaa, spune ca cei ce o beau au parte de o mare binecuvantare.
Sursa: “A Fatwa Free-for-All in the Islamic World”, New York Times, Michael Slackman Published: Monday, June 11, 2007
Conform marelui muftiu al Egiptului, şeicul Ali Gomaa, a bea urina lui Mohamed ar fi o mare binecuvântare pentru fiecare musulman. Şi totuşi, profetul Mohamed nu a pretins niciodată că el ar fi divin; atunci de ce urina sa ar avea proprietăţi magice? S-o fi consultat marele muftiu cu Gregorian Bivolaru, înainte de a emite acest decret religios?

1. Alaptarea barbatilor maturi.
Pentru a rezolva problema segregarii sexelor in comunitatea musulmana, femeile pot alapta barbatii ajunsi la maturitate, si astfel se creeaza o relatie de rudenie intre cei doi. Acestia pot acum sa fie impreuna (singuri) fara ca sa mai fie banuiti ca intri ei au loc relatii intime.
Sursa: “A Fatwa Free-for-All In the Islamic World”, New York Times, Michael Slackman, Monday, June 11, 2007.
În mai 2007, un cleric musulman se întreba cum ar putea ca femeile şi bărbaţii să lucreze în cadrul aceluiaşi birou, întrucât legea islamică interzice orice legături între bărbaţii şi femeile necăsătoriţi sau neînrudiţi între ei. A găsit şi soluţia: bărbaţii să sugă de la sânul femeilor colege de cinci ori, eliberându-se astfel tensiunea sexuală, iar femeia ar deveni “mama adoptivă” a colegului său de birou. Incredibil, nu?

Tinere fete, imbracate in stil "emo", arestate de politia religioasa a Arabiei

2010-06-07T01:48:00.000-07:00

Poliţia religioasă Arabă a arestat zece fete tinere, machiate şi îmbrăcate după moda "emo", acuzate că provoacă dezordine într-o cafenea, a raportat ziarul Al-Yaum, în ediţia de sâmbătă, 22 mai 2010.

Proprietarul cafenelei, situată în oraşul Dammam din estul Arabiei Saudite, a apelat la Comisia privind Promovarea Virtuţii, în momentul în care i s-a parut că tinerele fete încep să-i deranjeze pe ceilalţi clienţi.

Termenul "emo", care desemnează o muzică derivată din punk, se referă şi la un anumit stil de îmbrăcăminte, caracterizat prin blugi şi tricouri foarte strânse, cu imprimeuri ale grupurilor "emo", şi printr-un machiaj şi culori scandaloase ale părului, de multe ori strălucitoare.

Poliţia religioasă le-a arestat pe tinerele fete, până când părinţii acestora au semnat un angajament cum că, pe viitor, ele nu vor mai repeta acest tip de comportament non-islamic şi că nu se vor mai îmbrăca in această manieră.

Potrivit presei, mai multe tinere femei saudite au adoptat stilul "emo", o modă populară în lume.

Femeile Saudite "trebuie" insa să apară în public complet ascunse sub voaluri negre şi “abbayas”, dar în locurile publice precum mall-urile sau cafenelele, au voie să renunţe la costumul abbaya pentru a-şi etala îmbrăcămintea la modă, aflată pe dedesubtul acestuia.

©Traducere si redactare Lacasuri Ortodoxe: Andreea Zahariea

Sursa: www.LacasuriOrtodoxe.ro

MTV, documentar despre tineretul arab, nemultumeste autoritatile

2010-06-07T01:38:00.000-07:00

True Life | Resist the Power! Saudi Arabia: "Meet four young people fighting for freedom and rebelling against their government."

True Life Diary | Resist the Power! Saudi Arabia: "Heidi and rachel, the producers of the documentary, fill us in on their production over seas."

Un documentar difuzat pe MTV, despre tineretul arab, face valuri
Sursa: www.lacasuriortodoxe.ro
Lacasuri Ortodoxe: din Riyadh – Arabia
02 June 2010 19:15
Un film documentar, difuzat pe canalul de muzică american MTV, despre tinerii din Arabia, face valuri în regat, conservatorii decizând să trimită subiectul în faţa justiţiei.Săptămâna trecută, conservatorii au depus o plângere în faţa unei instanţe din Jeddah (vest), împotriva documentarului intitulat "Rezistă puterii! Arabia Saudita", a declarat pentru AFP o sursă judiciară.

"Nu vom permite ca valorile societăţii Arabe să fie ignorate, şi vrem să deferim justiţiei canalul MTV, dar şi pe Aziz”, participantă la documentar, se arată pe pagina acestora de Facebook.

Întrebat de AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Informaţii, Abdel Rahman Al-Hazzaa, a declarat marţi, 1 iunie 2010, că autorităţile au pornit o anchetă privind documentarul.

Filmul nu a fost difuzat pe MTV Arabia, care aparţine de canalul american, dar saudiţii l-au văzut pe site-ul MTV.

Acesta arată viaţa de zi cu zi a tinerilor din Jeddah, oraşul-port mai puţin auster decât capitala, tentaţi să încalce interdicţiile.

"Sunt destul de surprins de controversa, dar cred că respectivul caz se va calma atunci când oamenii îşi vor da seama că intenţiile participanţilor si realizatorilor sunt unele pozitive", a declarat Heidi Ewing, co-producător al documentarului, într-un e-mail destinat AFP.

Cazul survine pe fondul unei hotărâri a unei instanţe din Arabia, luată în februarie 2010, prin care era condamnat la 5 ani de închisoare şi 1.000 de lovituri de bici, un saudit care a povestit despre viaţa sa sexuală in timpul unui talk-show pe canalul prin satelit LBC, cu sediul în Liban.

©Traducere si Redactare Lacasuri Ortodoxe: Alex-Daniel Rotariu

Liderul Bisericii Catolice turce, ucis

2010-06-05T09:46:00.000-07:00

Monseniorul Luigi Padovese (foto), vicarul apostolic de Anatolia şi preşedinte al Conferinţei episcopale turce, a fost înjunghiat mortal. Postul de televiziune NTV a relatat că incidentul a avut loc în reşedinţa prelatului din portul Iskenderun, din sudul Turciei.

Potrivit presei locale, autorul crimei este chiar şoferul monseniorului Padovese. Prelatul catolic, în vârstă de 63 de ani, a murit la spital. Vaticanul s-a arătat consternat de moartea vicarului apostolic.
„Este un lucru îngrozitor, de necrezut, suntem consternaţi", a declarat Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun.

Asasinarea clericului catolic este doar unul dintr-un şir lung de atacuri care au vizat în ultimii ani creştinii din Turcia. Luigi Padovese era cunoscut drept un apărător vehement al creştinilor din Turcia.
Sursa: www.adevarul.ro

Dictionar arab-roman / roman-arab

2010-06-05T09:14:00.000-07:00

Prezentare de carte Ilie Badicut, Stelian Drondoe - Dictionar arab-roman / roman-arab
Iata un dictionar necesar atât oamenilor de afaceri arabi care au interese în România, cât si românilor care lucreaza în tarile arabe sau în Israel. Fondul de 15 000 de cuvinte este suficient de generos pentru a acoperi toate domeniile, inclusiv cele de stricta actualitate. Oricine, chiar cei care nu au nici cele mai vagi cunostinte de araba sau româna, poate folosi aceasta lucrare. Autorii sunt orientalisti si, de-a lungul anilor, au calatorit în diferite tari arabe, însusindu-si astfel si limba vie, cea vorbita pe strada, pe care calatorul trebuie sa o cunoasca. Lucrarea include consistente capitole de gramatica, fonetica si ortografie.

Autor: Ilie Badicut, Stelian Drondoe
ISBN: 973-9301-60-X
http://www.nemira.ro

Semiluna si haosul

2010-06-05T09:09:00.000-07:00

Prezentare de carte Olivier Roy - Semiluna si haosul

Olivier Roy, specialist in islam, reuseste sa descrie in putine cuvinte, o situatie extrem de complexa: implicatiile pe care neoconservatorismul le-a avut asupra deciziilor lui George Bush.

Punand la comun pe aceeasi axa a raului state diferite (Iran, Irak), miscari politice (Hamas, Hezbollah) si organizatii teroriste deteritorializate (Al Qaeda), Statele Unite au globalizat razboiul, nelasand loc pentru diplomatie. Aceasta strategie, rezultata din ideologia neoconservatoare a reprezentat un esec total si a inflamat discursurile impotriva globalizarii.
Orientul Mijlociu este si astazi teatrul a numeroase conflicte generate, printre altele, de clivaje nationaliste, etnice sau confesionale. Adesea, acestea sunt instrumentalizate potrivit unei logici a razboiului rece. In plus, raspunsul dat de administratia Bush evenimentelor din 11 septembrie a reaprins brusc toate aceste conflicte.

Autor: Olivier Roy
Titlu original: Le croissant et le chaos
Traducere de: Ion Doru Brana
Colectia: Politica
ISBN: 978-606-8134-39-0
Numar pagini: 128
Numar volume: 1
Format: 130 x 200 mm
Aparitie: Mar 2010

CUMPARA ACUM! http://www.nemira.ro

Crize în Islam

2010-04-02T00:13:00.000-07:00

În ultimele săptămâni, în Rusia şi în zona Orientului Mijlociu extins (Iran, Afganistan şi Pakistan) s-au înregistrat numeroase evenimente cu impact direct asupra intereselor de securitate ale comunităţii euro-atlantice.

Reconstrucţia Văii Swat - prioritate zero

Deşi, în urmă cu numai două luni, Islamabadul capitula realmente în faţa talibanilor acceptând introducerea legii islamice în Valea Swat, astăzi, raportul de forţe în regiune s-a schimbat fundamental. În momentul în care insurgenţa talibană a ajuns la numai 96 de km de Islamabad, pentru preşedintele Zardari a devenit limpede că un răspuns decisiv al armatei nu mai putea întârzia. La presiunea Washingtonului, armata pakistaneză a declanşat o amplă ofensivă pentru a recupera controlul regiunilor tribale de la frontiera cu Afganistanul. Astfel, la 30 mai, zone cheie ale Văii Swat, precum oraşul Mingora, nucleul teritorial al insurgenţei talibane, au fost recucerite de armata guvernamentală. Astăzi, numai în Valea Swat se află în jur de 50.000 de militari ai armatei pakistaneze.

Luptele dintre talibani şi forţele guvernului au creat însă una dintre cele mai grave crize umanitare ale momentului - un exod de refugiaţi de aproape 2 milioane de oameni. Iar acest lucru se întâmplă într-un moment în care, pe fondul crizei globale, economia Pakistanului este menţinută pe linia de plutire de un împrumut FMI de 7,6 miliarde de dolari. Naţiunile Unite estimează că pentru a gestiona criza umanitară, Pakistanul are nevoie urgentă de un ajutor din partea comunităţii internaţionale de aproximativ 543 de milioane de dolari, dintre care, până acum, nu a primit decât 35%.

Între timp, armata pakistaneză pregăteşte deschiderea unui nou front împotriva insurgenţei talibane în Waziristanul de Sud. Ţinta acestei a doua ofensive este liderul religios Baitullah Mehsud, care controlează câteva mii de luptători talibani. Surse oficiale au confirmat faptul că Mehsud se află în spatele atentatelor sinucigaşe care au devastat Pakistanul în ultimele luni. Totuşi, cei mai mulţi experţi occidentali sunt sceptici faţă de oportunitatea deschiderii unui al doilea front. Ei recomandă, dimpotrivă, consolidarea tactică a Văii Swat. Contrainsurgenţa nu presupune exclusiv eliminarea insurgenţilor dintr-un anumit teritoriu, ci şi securizarea şi stabilirea unor structuri permanente de guvernare pe spaţiul eliberat. Este modelul aplicat de Statele Unite în Irak, ce poate fi redus sugestiv la formula „curăţă, menţine, construieşte“. Pe termen lung, succesul ofensivei Islamabadului în Valea Swat depinde de câştigarea loialităţii celor 2 milioane de refugiaţi dislocaţi din zona de conflict.

Pe scurt, ei nu se pot întoarce într-un no man’s land. Iar acest lucru presupune mai întâi reconstrucţia teritoriului controlat până nu de mult de talibani, crearea unei infrastructuri de autoguvernare şi de furnizare a unor servicii publice de bază care să asigure dezvoltarea economică şi socială, dar şi domnia legii. O deschidere prematură a unui al doilea front înseamnă însă o supraextindere a unor resurse militare deja foarte limitate (cea mai mare parte a acestora fiind încă desfăşurate la graniţa cu India). „Ce se va întâmpla cu noi?“ se întreabă Tahir Khan, unul dintre refugiaţi. „Casele noastre sunt distruse, culturile arse, animalele moarte. Talibanii se pot întoarce oricând. Ce caută armata în Waziristan, din moment ce nu şi-a terminat treaba în Swat?“ Dacă armata este redesfăşurată în Waziristan, cine va proteja efortul de reconstrucţie? Riscăm să ne întoarcem de unde am plecat.

În Iran continuă protestele

Protestele din capitala Teheranului au continuat şi pe parcursul acestei săptămâni. Totodată, s-au înteţit acţiunile de intimidare derulate de către structurile de securitate loiale preşedintelui Ahmadinejad împotriva liderilor forţelor de opoziţie. Spre exemplu, a fost arestată cea mai mare parte a redacţiei coditianului Kalemeh Sabz, controlat de către Hossein Moussavi şi înfiinţat înainte de alegeri. Per ansamblu, se estimează că mai mult de 2.000 de persoane au fost arestate, câteva sute fiind date dispărute. Printre aceştia se află activişti ai opoziţiei, profesori, mulţi dintre ei foşti membri ai echipei preşedintelui reformist Mohammad Khatami şi foarte probabil chiar şi soţia lui Moussavi, Zahra Rahnavard, care i-a îndemnat pe manifestanţi să continue protestele. Ea a criticat acţiunile de reprimare săvârşite de autorităţi şi a comparat atitudinea acestora cu impunerea Legii Marţiale.

Amnesty International a precizat faptul că una dintre metodele de intimidare folosite de autorităţi este aceea a arestării participanţilor răniţi în timpul demonstraţiilor, chiar în momentul externării din spital, după care sunt conduşi spre destinaţii secrete pentru a fi interogaţi. Într-una dintre cele mai elocvente luări de poziţie, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a întărit criticile la adresa măsurilor adoptate de regimul de la Teheran: „Statele Unite şi comunitatea internaţională sunt consternate de ameninţările, bătăile şi arestările din ultimele zile. Condamn cu tărie toate aceste acţiuni injuste şi deplâng alături de poporul american pierderea fiecărei vieţi inocente“. Până în prezent, s-au înregistrat 20 de morţi pe fondul, ciocnirilor dintre forţele de ordine şi opoziţia care contestă în stradă rezultatul alegerilor din 12 iunie. Una dintre victime, împuşcată de forţele loiale preşedintelui Ahmadinejad, Neda Agha-Soltan, a devenit un simbol al celor care contestă legitimitatea electorală a actualului regim.

Un nou comandant în Afganistan

Generalul Stanley McChrystal este noul comandant al forţelor din Afganistan; un apropiat al generalului Petraeus, are o solidă expertiză în zona operaţiunilor forţelor speciale. Şi-a preluat portofoliul recomandând modificarea drastică a priorităţilor operaţionale: „nu contează cât teritoriu controlăm, ci cât de eficienţi suntem în a asigura securitatea civililor. Nu contează câţi inamici eliminăm sau câte pierderi înregistrăm, ci reducerea la minimum a civililor afgani ucişi atât de insurgenţi, cât şi de noi“.

Sursa: Revista 22

China şi problema uigură

2010-04-02T00:11:00.000-07:00

Problema drepturilor omului, istoria conflictelor interetnice şi politice din regiune, economia şi geopolitica se intersectează într-o ţesătură complicată.

Agenţiile de presă transmit, începând din 5 iulie, informaţii despre incidente violente izbucnite în provincia chineză Xinjiang, în care au fost implicaţi mai întâi uigurii şi apoi chinezii (în 7 iulie). Situaţia a devenit suficient de gravă pentru ca preşedintele Hu Jintao să renunţe la reuniunea G8, iar din 8 iulie un vast dispozitiv militar de control să fie amplasat în Urumqi şi în alte oraşe ale provinciei.

Sensul evenimentelor a început să se clarifice abia câteva zile mai târziu. Ceea ce organizaţiile uigure au acuzat a fi o represiune contra minorităţii, iar preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că este aproape un genocid s-a conturat tot mai clar ca fiind un conflict interetnic. Numărul victimelor a crescut la peste 180, uiguri sau chinezi, civili agresaţi de către grupuri etnice adverse sau victime ale operaţiunilor de restaurare a ordinii. Datele sunt încă neclare, accesul presei la informaţii fiind restrâns, dar o imagine mai nuanţată prinde contur. O imagine în care problema drepturilor omului, lunga istorie de conflicte interetnice, culturale şi politice din regiune, economia şi geopolitica se intersectează într-o ţesătură complicată.

Istoria oficială a Chinei include Xinjiang în graniţele imperiului încă din antichitate, dar realitatea istorică este diferită. Zona, deşi percepută tradiţional ca un spaţiu cultural sinic, nu a fost propriu-zis integrată administrativ în imperiu decât în epoca Qing. Situarea lor la porţile occidentale ale Chinei a fost decisivă pentru stabilirea politicii chineze faţă de uiguri: după o lungă perioadă în care împăraţii aspiră să-i integreze în conceptul universal al unei pax sinica, sunt, în fine, cuceriţi şi integraţi administrativ în imperiu în secolul al XVIII-lea. Pe parcursul acestei istorii, s-a produs o schimbare fundamentală şi în identitatea lor culturală: după secole de budism şi nestorianism, la începutul mileniului al II-lea, s-a produs islamizarea regiunii. Teritoriul uigur devenea, în felul acesta, spaţiul de întâlnire şi de separare a lumii islamice de cea extrem-orientală budistă şi confucianistă.

După cucerire, autoritatea chineză imperială, apoi China republicană şi, în fine, cea populară s-au confruntat cu revolte de amploare variată în această zonă, iar politica autorităţilor a fost neobişnuit de constantă în coordonatele şi metodele sale.
Evenimentele violente din Xinjiang au atras atenţia lumii abia după 1990. Faptul acesta a creat falsa impresie că originea lor se află în ultimul deceniu al secolului XX sau că această perioadă este una de excepţională multiplicare a manifestărilor separatiste antichineze. În fapt, la fel ca în secolul al XIX-lea şi în prima perioadă a secolului XX, după 1949, seria protestelor uigure a continuat într-un ritm inegal, dar constant, pe toată durata celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut.

În anii ‘50-‘60, politica „marelui pas înainte“ a accentuat nemulţumirea faţă de statul chinez şi resentimentele faţă de populaţia chineză s-au amplificat exponenţial. Această situaţie conţine un paradox care defineşte în bună măsură evoluţiile actuale din Xinjiang. Pe de o parte, autorităţile chineze duc o politică de dezvoltare economică şi socială a provinciilor vestice, cu efecte evidente: populaţia uigură s-a dublat din 1957 până astăzi. Pe de altă parte, de la o decadă la alta politica partidului a afectat aspecte importante din viaţa comunităţii: în epoca revoluţiei culturale, elitele etniei au fost epurate din structurile de partid şi de stat, religia islamică este ţinta multor restricţii, iar politica de asimilare culturală este o constantă. Datele demografice sunt, din nou, grăitoare: din 1940, prezenţa chineză a sporit până la actuala proporţie de aproape 50% din populaţia provinciei. Se adaugă politica statului de stabilizare a zonei, politică moştenită din epoca imperiului, teoretizată deja de la 1830, valabilă pentru toate zonele occidentale şi bazată pe principiul „apărare prin asimilare“.1

Acesta este cadrul general în care s-au petrecut o serie de evenimente violente: documentele chineze inventariază peste 200, până în 1981, şi alte peste 100, după 1990, episodul cel mai important, revolta din 1997, fiind datorat unei incursiuni a poliţiei într-o casă privată de rugăciuni în care se desfăşura ceremonia sfârşitului Ramadanului. Anii ‘90 par, de altfel, să fie marcaţi de o sensibilitate sporită faţă de aspectele religioase, care, într-o oarecare măsură, ocupă primul plan în defavoarea naţionalismului laic. Tendinţa aceasta a primit o semnificaţie nouă după 2001.

În anul 2002-2003, autorităţile chineze au făcut publice mai multe documente, care exprimă principiile fundamentale ale politicii statului în zonă şi indică alinierea politicii chineze (din raţiuni proprii) la cea a administraţiei Bush împotriva terorismului.

SUA nu au inclus în propria evidenţă a organizaţiilor teroriste decât Mişcarea Islamică a Turkestanului de Est, suspectată şi de legături cu Al-Qaeda. Din punctul de vedere al guvernului chinez, aceeaşi listă ar trebui să includă Organizaţia de Eliberare a Turkestanului de Est (cu posibile conexiuni cecene), Congresul Internaţional al Tineretului Uigur (care ar fi fost recent creată cu finanţare din partea Al-Qaeda), Frontul Revoluţionar Unit al Turkestanului de Est (organizaţie veterană, fondată de Yusupbek Mukhlisi în anii ‘70, cu susţinerea KGB) şi altele, de a căror existenţă reală însă mulţi specialişti occidentali se îndoiesc.2

Anul 2008, în contextul pregătirii Jocurilor Olimpice, a fost o ocazie pentru unele dintre acestea să îşi afirme intenţiile, iar cel mai serios atac s-a produs în iulie: 16 poliţişti de frontieră au murit într-un atentat la Kashgar.

Reacţiile internaţionale faţă de evenimentele recente sunt neobişnuit de modeste. Singurele declaraţii oficiale notabile au venit din partea Turciei şi Iranului, critice faţă de metodele chineze văzute ca agresiuni împotriva unei populaţii turcice şi musulmane. Pe de altă parte, Afganistanul şi Vietnamul au făcut declaraţii susţinând principiul integrităţii statale a Chinei.

Opinia publică internaţională este în mod evident mult mai puţin interesată de subiectul uigur decât de cel tibetan, urmărit cu multă emoţie acum un an. Desigur, există deosebiri culturale semnificative: Tibetul a intrat încă din secolul al XIX-lea în imaginarul universal ca teritoriul misterios al unei civilizaţii spiritualizate, imagine pe care budismul şi mai ales charismaticul Dalai Lama continuă să ne-o inspire. Turkestanul, dimpotrivă, a fost, începând cu secolul al XIX-lea, un spaţiu al disputelor politico-teritoriale puţin cunoscute şi greu de înţeles pentru majoritatea occidentalilor. Identitatea islamică a uigurilor este, mai ales în 2001, un dezavantaj suplimentar. Rarilor cunoscători ai istoriei acestui spaţiu în care tezaure de cultură budistă şi nestoriană sunt prezente în numeroase situri (Dunhuang este doar cel mai cunoscut), ideea unui eventual stat islamic le aduce inevitabil în memorie oroarea distrugerii de către talibani a statuilor de la Bamyan, în Afganistan.

Elemente mult mai pragmatice explică atitudinile oficiale (sau lipsa lor). Pentru statul chinez, Xinjiang nu este numai ceea ce geografia şi demografia ne arată: un teritoriu de dimensiunea Franţei, Spaniei şi Italiei laolaltă, ocupat de o populaţie cât a României. Turkestanul chinez este o zonă cu resurse excepţionale: 40% din rezervele naţionale de cărbune, cel mai mare zăcământ de uraniu, o treime din producţia de gaz natural a Chinei şi resurse petroliere care alimentează 14% din consumul casnic naţional. Chiar limitată la aceste elemente, importanţa economică a regiunii ar fi enormă. Rolul provinciei, cândva poartă a lumii chineze spre Asia Centrală şi Europa, pe Drumul Mătăsii, şi-a pierdut din importanţă în secolul al XIX-lea, când europenii şi americanii au deschis o cale nouă şi au dat Shanghaiului rolul de interfaţă economică a Chinei. Astăzi, rutele terestre spre centrul Asiei îşi recapătă importanţa: Xinjiang, învecinată cu Kazahstanul, este vitală pentru accesul Chinei la petrolul şi gazele din zona Mării Caspice.

Comerţul cu Iranul, pentru care China este principalul partener, trece de asemenea prin regiune, iar odată cu el şi influenţa chineză în Asia Centrală. Dezvoltarea accelerată a Chinei, nevoia sa de resurse, cu deosebire energetice, exclude orice posibilitate ca autorităţile chineze să accepte schimbări în statutul provinciei.

Interesele chineze în această privinţă se întâlnesc cu cele ale altor actori politici majori. Nu este vorba numai despre importanţa crescândă a Chinei în echilibrul de forţe internaţional, ci şi de rolul esenţial pe care îl are în stabilitatea statu-quo-ului în Asia Centrală. Dificila relaţie a Chinei cu regimul taliban în trecut, politica acestuia de încurajare a islamismului în rândul uigurilor, atragerea unora dintre aceştia în taberele de antrenament ale talibanilor arată că pericolele unei frontiere permeabile sunt reale şi ar face situaţia mult mai dificilă pentru toţi cei implicaţi în războiul din Afganistan. Într-un moment în care noua administraţie americană se concentrează asupra rezolvării acestui conflict, iar lumea se zbate într-o criză care afectează China mai puţin decât alte state, nu este surprinzător faptul că pentru cauza (de altfel greu de definit) uigură există foarte puţin interes internaţional manifest.

1. Ross Terrill, The New Chinese Empire, New York, 2003, p. 236-237.

2. Millward, p. 12-27.

Declinul elanului pentru jihad

2010-04-02T00:08:00.000-07:00

F

undamentalismul fanatic şi organizaţiile jihadiste musulmane şi-au pierdut popularitatea în majoritatea statelor islamice.

Protagoniştii islamici ai Războiului Sfânt („jihad“) împotriva „necredincioşilor“ occidentali, consideraţi a fi agresivi, lacomi şi haini, pretind că musulmanii trebuie să se apere utilizând orice metode, inclusiv violenţa extremă împotriva civililor, ca să-şi realizeze obiectivele de a elimina influenţa neislamică „străină“, de a îndepărta de la putere tiranii cu tendinţe seculare, înlocuindu-i cu lideri fundamentalişti în ţările predominant musulmane şi de a impune draconic legea islamică („sharia“) în noua comunitate a statelor respective („umma“). Justificarea ideologică pentru participarea la jihad este că lumea musulmană, subdezvoltată, lipsită de perspective şi jefuită de străini, este victima politicii agresive antiislamice a occidentalilor.

În ultimii opt ani, Administraţia de la Washington a exagerat pericolul teroriştilor islamici globali, a declarat oficial un „război antiterorist“ şi a impus limite asupra libertăţilor civile ale cetăţenilor proprii. Militarii americani au invadat două ţări musulmane, i-au alungat pe guvernanţii respectivi şi au impus noi lideri „acceptabili“. Invazia neprovocată şi ocupaţia militară a coaliţiei occidentale în Irak au generat radicalizare în ţările musulmane şi au facilitat recrutarea de noi aderenţi pentru jihadişti. În secolul XXI, fundamentaliştii islamici au înregistrat anumite succese în conflictele violente din Afganistan, Somalia şi Nigeria şi au obţinut rezultate favorabile în alegerile din Egipt, Liban şi teritoriile palestiniene.

Chiar şi înainte de invazia Irakului şi Afganistanului, sondajele de opinie în statele mahomedane indicau că majoritatea populaţiilor respective erau de acord cu obiectivele politice enunţate de Osama bin Laden, deşi mulţi aveau o opinie favorabilă faţă de actele de violenţă împotriva civililor.

Jihadiştii speră că America va da faliment prin continuarea cheltuielilor uriaşe în războaiele din Afganistan şi Irak, prin extinderea regiunilor în care forţele armate americane se implică în conflicte cu mujahedini musulmani şi prin investiţii considerabile în servicii de securitate naţională inutile.

În trecut, a existat un pericol real ca teocraţia de tip iranian, fundamentalismul islamic radical şi ideologia jihadistă să devină dominante în state importante precum Arabia Saudită, Egipt şi Pakistan. În acest caz, extremismul radical ar fi avut la dispoziţie spaţii pentru instrucţie, resurse financiare considerabile şi un mare număr de noi aderenţi. Acest scenariu a devenit improbabil.

Declinul influenţei extremiştilor islamici a început în Maroc, în 2007, când partidul islamic a primit numai 14% dintre voturi la alegerile parlamentare şi 7% în alegerile municipale. Tot în 2007, Frontul Islamic din Iordania a pierdut 17 mandate în alegerile pentru parlament. În Pakistan, votul acordat partidelor islamice a scăzut de la 11% în 2002 la 2% în 2008. În Indonezia, Kuweit şi Liban, partidele islamice respective au înregistrat rezultate inferioare în scrutinurile din 2009. Sondajele de opinie recente au demonstrat că publicul din ţările musulmane şi-a pierdut entuziasmul pentru terorişti. Din 2002 până în 2008, proporţia celor care cred că actele de terorism sinucigaş sunt justificabile a scăzut vertiginos în toate statele mahomedane. Cetăţenii din Irak, Afganistan şi Pakistan au ajuns să deteste brutalitatea excesivă, restricţiile severe şi opresiunea membrilor organizaţiei Al Qaida şi a talibanilor.

Organizaţia condusă de Osama bin Laden a comis o eroare gravă atunci când a permis reprezentantului Abu-Musab al-Zarkawi să-i comande pe insurgenţii Al Qaida din Irak. Orbit de ură antişiită, el a ordonat uciderea a mii de irakieni şiiţi, a provocat un conflict interetnic violent şi a impus o dictatură draconică în zonele sunite în care avea control. Dezgustaţi de brutalitatea insurgenţilor străini, liderii tribali suniţi din Irak au acceptat arme şi salarii de la americani şi au luptat alături de ei împotriva jihadiştilor Al Qaida.

Nucleul principal al liderilor organizaţiei Al Qaida a fost decimat de militarii NATO. Puţinii lideri rămaşi în viaţă se ascund în regiunile tribale din Pakistan. O mare parte dintre jihadiştii instruiţi de Al Qaida în Afganistan au fost şi ei anihilaţi. Cei rămaşi, deşi încă periculoşi, nu reprezintă un pericol pentru Occident.

Fundamentalismul fanatic şi organizaţiile jihadiste musulmane şi-au pierdut popularitatea în majoritatea statelor islamice. În regiunile în care fundamentaliştii au preluat puterea politică, în Afganistan, Irak, Nigeria, Sudan şi Pakistan, populaţiile respective, deziluzionate şi revoltate, au ajuns rapid să-şi deteste dictatorii. Marea majoritate a cetăţenilor mahomedani nu sunt de acord cu obscurantismul forţat, interzicerea muzicii, filmelor şi televiziunii. Mulţi detestă restricţiile vestimentare şi prohibiţiile şcolarizării femeilor. Chiar şi printre cei care favorizează sharia, mulţi dezaprobă aplicarea pedepselor mutilante precum decapitarea, amputarea mâinilor şi executarea prin lovituri cu pietre pentru infracţiuni relativ minore.

Pentru lumea civilizată, fundamentaliştii islamici sunt reacţionari, opresivi şi detestabili. Concepţiile lor despre felul în care societatea umană trebuie organizată, anacronice şi nenaturale, dezonorează religia musulmană. Cu toate acestea, este important să se diferenţieze între cei care preferă aplicarea fundamentalismului islamic în comunităţile lor şi adepţii jihadului internaţional. Marea majoritate a clericilor şi fundamentaliştilor şiiţi şi suniţi nu găzduiesc terorişti şi nu participă la acte violente în străinătate. Aceştia pot deveni aliaţi importanţi ai Occidentului în confruntarea cu jihadiştii terorişti.

Strategia de dezbinare a insurgenţilor şi de negociere cu cei care nu sunt dedicaţi jihadului global este aplicată acum în Afganistan. Peste 90% dintre insurgenţii care luptă împotriva forţelor NATO în Afganistan, calificaţi drept „talibani“, sunt de fapt miliţii tribale, naţionalişti paştuni sau oponenţi ai ocupaţiei militare străine. Mai puţin de 10% sunt aliaţi ideologici ai organizaţiei Al Qaida sau fanatici loiali mulahului Omar. Negocierile directe între NATO şi insurgenţii neafiliaţi cu jihadiştii globali pot duce la reconciliere, respect reciproc şi stabilitate. Pe când utilizarea puterii armate pentru capturarea şi anihilarea teroriştilor jihadişti este justificată, încercările de a „înfrânge“ fundamentalismul islamic prin forţă armată sunt sortite eşecului. Noua administraţie de la Washington a deschis canale de comunicaţii cu lumea islamică, a oferit toleranţă, cooperare şi reconstrucţie şi a renunţat la termenii de „război antiterorist“ şi „islamo-fascism“.

Evenimentele recente din Iran au evidenţiat instabilitatea regimurilor dominate de fundamentalişti clerici nealeşi. Prin represalii brutale împotriva manifestanţilor care contestau validitatea alegerilor prezidenţiale recente, regimul teocratic din Iran şi-a compromis legitimitatea. Deoarece Iranul era considerat un model exemplar al fundamentaliştilor pentru organizarea societăţii islamice, discreditarea elitei clerice de la putere a avut repercusiuni devastante pentru jihadişti şi fundamentalişti în lumea mahomedană.

Revoluţia iraniană din 1979 a fost în principal o revoltă împotriva regimului autocrat, opresiv şi brutal al şahului Reza Pahlevi, venit la putere prin lovitură de stat şi considerat de mulţi ca fiind o marionetă americană. Marea majoritate a revoluţionarilor iranieni doreau libertate, democraţie şi justiţie. Contrar aşteptărilor, puterea politică a fost confiscată de elita clerică. Fără consimţământul populaţiei, ţara a devenit o republică islamică represivă. Noul regim şi-a consolidat dictatura prin încarcerarea, exterminarea şi exilarea potenţialilor oponenţi, care luptaseră alături de islamişti în timpul revoluţiei. Deziluzionaţi de prestaţia preşedintelui „reformist“ Mohamed Khatemi, ales cu mari speranţe în 1997, electoratul a boicotat alegerile prezidenţiale din 2005.

Ceea ce a permis victoria lui Mahmoud Ahmadinejad, un preşedinte radical şi arogant. În ultimii patru ani, el a fost responsabil pentru înăsprirea metodelor represive şi pentru persecutarea celor care promovau reformarea sistemului. Fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 şi „victoria covârşitoare“ a lui Ahmadinejad au determinat demonstraţii impresionante, în care protestatarii au condamnat nu numai rezultatul alegerilor, dar şi monopolizarea puterii politice de către elita clerică.

Publicul din statele musulmane a început să înţeleagă că fundamentalismul islamic nu oferă soluţii satisfăcătoare pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, pentru progres economic şi pentru modernizarea societăţii. Admiraţia pentru Osama bin Laden şi pentru jihadişti s-a degradat vertiginos. În secolul XXI, din cauza mijloacelor interpersonale de comunicare, guvernanţii opresivi şi fanaticii fundamentalişti nu vor mai fi capabili să–şi controleze indefinit populaţiile proprii. În cele din urmă, liberalizarea va deveni inevitabilă. În acelaşi timp, jihadiştii îşi vor pierde progresiv susţinerea populaţiilor mahomedane. Deşi rămân capabili să provoace atrocităţi izolate spectaculoase, ei nu mai reprezintă un mare pericol pentru Occident. Declinul progresiv al elanului pentru jihad pare să fie inevitabil.

Sursa: Revista 22

Schimbarea la faţă a Iranului?

2010-04-02T00:07:00.000-07:00

Evoluţiile din ultimele săptămâni ar putea semnala o relansare a relaţiilor dintre SUA şi Iran.

Acordul încheiat la Geneva, la 1 octombrie, între Iran şi grupul celor 5+1, reunind statele membre permanente ale Consiliului de Securitate (SUA, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa) plus Germania, reprezintă un compromis major în relaţia dintre Teheran şi comunitatea internaţională. Mai mult, întâlnirea dintre negociatorul şef iranian Saeed Jalili şi William J. Burns, numărul 3 în ierarhia Departamentului de Stat, nu are precedent în relaţiile la nivel înalt dintre Iran şi SUA din ultimii 30 de ani. După un prânz de 45 de minute între cei doi oficiali, Iranul a acceptat ca, în termen de două săptămâni, să pună la dispoziţia inspectorilor Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) centrul de la Qom – o instalaţie clandestină de îmbogăţire a uraniului deconspirată de SUA spre sfârşitul lunii septembrie. Totodată, Teheranul a anunţat disponibilitatea sa de a trimite în Rusia, respectiv Franţa trei sferturi din stocul său cunoscut de uraniu uşor îmbogăţit pentru a fi reconfigurat şi folosit într-un reactor de cercetare medicală din Teheran.

Totuşi, este puţin probabil să asistăm la o schimbare la faţă a regimului Ahmadinejad, un regim care nu cu foarte mult timp în urmă ameninţa să şteargă de pe faţa pământului Israelul. Nu numai că Iranul are în spate o lungă istorie de activităţi clandestine care încalcă flagrant tratatul de nonproliferare şi rezoluţiile Consiliului de Securitate, însă episodul recent al descoperirii facilităţilor de îmbogăţire a uraniului dezvoltate într-o bază militara lânga Qom (un centru similar a fost identificat şi la Natanz în 2002) pare să confirme faptul că Iranul nu a renunţat niciun moment la intenţia dezvoltării unei componente militare a programului său nuclear. În plus, cu numai câteva zile înainte de Acordul de la Geneva, Teheranul a dorit să-şi etaleze capacităţile balistice testând cu succes o rachetă Shabab-3, cu o rază de acţiune de 1.300 de km, care poate lovi ţinte de pe teritoriul Israelului. Şi totuşi, de ce a ales Ahmadinejad să facă acum aceste concesii?

A fost o mişcare tactică menită să prevină o izolare internaţională şi o consolidare a regimului de sancţiuni economice. Mai mult, Ahmadinejad a câştigat un timp preţios, la adăpostul căruia activităţile de îmbogăţire ar putea continua. Există încă numeroase semne de întrebare pe care Teheranul nu le-a clarificat. Între timp, mai multe publicaţii occidentale, precum The Economist sau Newsweek, au relatat faptul că serviciile secrete din Marea Britanie, Germania, Franţa şi Israel par să fi ajuns la concluzii similare: programul iranian de înarmare nucleară continuă. Mai mult, în ediţia sa din 3 octombrie, New York Times vorbea de un raport intern al AIEA care acuza Iranul că dispune de „know-how“-ul de a produce focoase nucleare.

Nu este exclus ca, în curând, Occidentul să fie pus în faţa unui fapt împlinit: un Iran nuclear. Temându-se de o astfel de perspectivă, mai mulţi foşti oficiali neocoservatori din Administraţia Bush au pledat recent în sprijinul unor măsuri militare preventive. Şi totuşi, ar mai exista opţiunea răului cel mai mic: „lumea ar putea din nou să se bazeze pe un echilibru al terorii nucleare (care, să nu uităm, i-a oprit pe Mao şi Stalin, lideri consideraţi mult mai periculoşi decât Republica Islamică), completat fiind de o iniţiativă similară propunerii senatorilor Nunn-Lugar din cazul Rusiei, şi care ar ţine departe focoasele nucleare de fanaticii Gărzii Revoluţionare. Nu este o opţiune glorioasă, dar ar înlătura ameninţarea unor lovituri preventive asupra Iranului, anulând concomitent posibilitatea unui atac nuclear asupra Israelului“, crede John Hulsman.

Sursa: Revista 22

Deblocarea istoriei: reconcilierea dintre Turcia şi Armenia

2010-04-02T00:04:00.000-07:00

Acordul dintre Turcia şi Armenia ar putea deschide calea soluţionării diferendului privind Nagorno-Karabah. Procesul nu este însă ireversibil, alţi actori fiind implicaţi. Paralela cu alte aşa-zise conflicte îngheţate e inevitabilă. Turcia îşi consolidează rolul de stat pivot în regiune. UE ar trebui să fie mai activă în vecinătatea estică, după adoptarea Tratatului de la Lisabona.

De anul trecut, au loc negocieri discrete între Turcia şi Armenia, mediate de Elveţia şi susţinute puternic de SUA. La 10 octombrie, cele două ţări, aflate într-o dublă stare de animozitate datorată atât controversei din jurul masacrării armenilor în 1915, cât şi conflictului de la începutul anilor ’90, dintre Armenia şi Azerbaidjan, au agreat liniile generale ale unui plan de normalizare a situaţiei, incluzând restabilirea oficială a relaţiilor diplomatice şi deschiderea frontierei comune închise în 1993.

Graniţa era închisă ca semn de susţinere de către Ankara a Azerbaidjanului, care pierdea războiul cu Armenia şi controlul a opt foste provincii, printre care şi enclava Nagorno-Karabah. O comisie comună de istorici va pregăti un raport privind evenimentele tragice din 1915, când, după surse armene disputate de turci, 1,5 milioane de armeni au fost masacraţi de Imperiul Otoman.
Situaţia nu părea însă anul trecut să evolueze spre acest deznodământ, de altfel încă departe de a fi un capăt de drum.

Prin războiul de cinci zile, din august 2008, din Osetia de Sud, Federaţia Rusă a transmis un mesaj internaţional cu puternică vibraţie regională asupra seriozităţii cu care îşi apără interesele în ceea ce numeşte „vecinătatea apropiată“, regiuni în care ar avea „interese privilegiate“, un eufemism pentru a trasa şi desemna o sferă de influenţă considerată naturală. Imediat după demonstraţia de forţă, liderii de la Baku şi Erevan au fost convocaţi la Moscova să soluţioneze conflictul Nagorno-Karabah. Rusia părea astfel atunci cea care va furniza auspiciile unui acord, cea care nu va ezita să taie nodul gordian al unor conflicte aşa-zise îngheţate. Apoi, negocierile dintre Turcia şi Armenia s-au lovit de presiunile Azerbaidjanului, care a ameninţat Ankara, ţară apropiată etnic şi lingvistic, că se va orienta spre Rusia în exportul de energie. În aprilie, acordul turco-armean părea în impas.
Ceea ce s-a întâmplat finalmente a fost un soi de forţare constructivă a negocierilor dintre Armenia şi Azerbaidjan, prin impunerea realităţii progreselor în relaţia bilaterală Turcia-Armenia.

Acorduri care să răstoarne un curs istoric nu sunt uşor de atins şi constituie în relaţiile internaţionale momente privilegiate, rare. Ce a determinat cele două ţări să iniţieze (căci e vorba de primii paşi) un proces susceptibil să transceandă un diferend istoric, în ciuda riscurilor, inerţiilor şi reticenţelor care tind să apere împământenitul statu quo? Adesea, schimbările majore în raporturile de forţe dintre state sau apariţia unor presiuni sau riscuri externe declanşează o apropiere greu de conceput înainte. Sub imperiul necesităţii, Sparta şi Atena au uitat de rivalităţi şi s-au aliat împotriva lui Xerses, dar, după înfrângerea perşilor la Mycale, au revenit repede la relaţia de competiţie culminând cu războiul din Peloponez. Reconcilierea istorică franco-germană s-a cimentat în contextul reconstrucţiei ţărilor europene occidentale după război, al contracarării pericolului sovietic şi al proiectului de construcţie europeană comună. Reconcilierea româno-ungară din anii ’90 a ţinut în bună măsură şi de un exerciţiu performat, la început sub presiunea exigenţelor aderării europene, apoi prin continuarea de bon coeur a practicii atât datorită mecanismelor create, cât şi a intereselor comune de a menţine noua situaţie.

În prezent există interese convergente ale Armeniei, Turciei şi Azerbaidjanului pentru a ieşi din blocajul actual. Pentru Turcia este vorba atât de îndrăzneală politică, cât şi de calcul strategic. Cordonul ombilical energetic, militar şi cultural care o leagă de Azerbaidjan nu este tăiat. Dar Baku este stimulat să găsească o soluţie împreună cu Armenia. Turcia înţelege că nu poţi să fii lider regional, dacă nu ai relaţii bune cu vecinii (o precondiţie şi pentru aderarea la UE) şi dacă nu dovedeşti capacitatea de a putea mişca lucrurile în sensul bun al istoriei, un sens care transcende adesea perspectiva naţională şi impune compromisuri.

Eforturile diplomatice turce au fost susţinute şi de atuurile geografiei şi geopoliticii, de armele politicii şi comerţului. Turcia navighează cu uşurinţă în mai multe lumi. Este membru al NATO, dar şi al Organizaţiei Conferinţei Islamice, o ţară care a demarat în 2005 negocierile de aderare europeană, dar şi o ţară cu puternice legături în Orientul Mijlociu, Caucaz şi Asia Centrală. Este un mediator şi un actor important în stabilizarea Irakului după retragerea forţelor americane şi pentru clarificarea statutului oraşului Kirkuk dorit de kurzii irakieni. Este o ţară inconturnabilă pentru dialogul cu Israel, Siria şi Iran, a devenit esenţială pentru procesul de pace israeliano-palestinian, critică pentru susţinerea efortului militar american în Afganistan, prin baza de la Incirlik, şi este indispensabilă pentru întretăierea coridoarelor energetice spre Europa, care reduc dependenţa de Rusia. Turcia deţine, să nu uităm, şi controlul Bosforului şi Dardanelelor şi astfel afluxul transportului maritim comercial şi militar în Marea Neagră, conform convenţiei de la Montreux. Companiile turce operează pe scară largă atât în Orient şi Asia Centrală, cât şi în Balcani, în Caucaz şi Rusia. Turcia susţine atât Nabucco, cât şi South Stream, atâta timp cât reţelele energetice trec pe teritoriul său. Chiar dacă Hillary Clinton o desemnează drept o „putere globală emergentă“, cert este că Turcia şi-a creat un loc de stat pivot, un stat fără de care nu poate fi concepută stabilitatea regională. Chestiunea kurdă şi chestiunea cipriotă vor rămâne însă probleme cărora Ankara trebuie să le găsească răspuns, pentru consolidarea poziţiei de preeminenţă în regiune şi apropierea de Bruxelles.

Armenia are opţiuni limitate. Poate continua să fie la mâna Rusiei în materie militară şi dependentă de asistenţă din partea SUA sau poate încerca să iasă din încorsetarea actuală, în care are graniţe deschise doar cu Iranul (unde are o minoritate însemnată) şi Georgia (80% din comerţul său se desfăşoară prin porturile din Georgia). Vede în acelaşi timp că timpul lucrează în favoarea Azerbaidjanului, care prosperă prin extragerea de petrol şi gaze pe care le vinde Occidentului. Ironic, războiul de anul trecut din Georgia, când armata rusă a „rezolvat“ două conflicte îngheţate prin dezgheţarea lor scurtă şi recongelarea după recunoaşterea entităţilor separatiste, a dat de gândit ambelor ţări direct implicate în Nagorno-Karabah, care văd şi că Grupul Minsk al OSCE nu a venit în ultimii 15 ani cu soluţii, Rusiei convenindu-i starea actuală de incertitudine prin care îşi menţine influenţa în regiune.

Preşedintele Sarkisian nu este în fond doar un veteran al războiului din Nagorno-Karabah, ci şi un jucător de şah redutabil. După ce câştigarea alegerilor, în martie 2008, a fost contestată de opoziţie, iar criza globală a agravat stagnarea economică din Armenia, înţelege că posibilitatea unor mişcări sociale interne sporeşte. Recursul la retorica naţionalistă şi adversităţile tradiţionale poate recrea pe termen scurt unitatea, dar nu oferă soluţii viabile de ieşire din situaţia actuală.

Pentru Azerbaidjan, prosperitatea de după încheierea acordului de furnizare de energie Occidentului, din 1994, şi funcţionarea efectivă, din iunie 2006, a gazoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan poate fi anihilată de un nou conflict, chiar dacă în armata azeră se investesc 2 miliarde anual. În Baku, cu aspect deja de emirat din Golf, poţi căuta cu greu semnele crizei economice: mari proiecte urbanistice sfidează, aparent fără efort, cu veniturile din exportul de energie, recesiunea. Pe de altă parte, tânărul lider Ilham Aliev nu poate apărea vulnerabil prin concesii care să dea impresia unor pierderi greu de acceptat de opinia publică.

Deşi ameninţă cu o reorientare spre Rusia, ca şi alte republici foste sovietice, Baku ştie cât de periculos este să reintri în orbita Rusiei, mai ales când interesele economice de producător te îndeamnă spre o relaţie directă cu consumatorii europeni de energie. La o populaţie de 8 milioane de locuitori, Azerbaidjanul are un PIB de 40 de miliarde şi o creştere economică pe timp de criză estimată la 8% în acest an. Cel mai probabil vor exista negocieri directe între părţi, cu mediere turcă, şi desigur vor exista şi presiuni pentru o mediere rusă şi una europeană.

Rusia poate fi marele perdant al unor mişcări în care nu este protagonist şi vede crescând influenţa Turciei în zonă. Menţine însă atuuri importante asupra ambelor ţări din Caucaz, inclusiv trupe şi o bază militară în Armenia.

Acordul de la 10 octombrie semnalează şi o posibilă alterare majoră a direcţiilor strategice diferite de orientare ale celor trei foste republici sovietice din Caucazul de Sud. Până acum, Georgia era exponenta prooccidentală a grupului, Armenia păstrându-şi legăturile puternice cu Rusia, iar Azerbaidjanul jucând între cei doi poli, dialogând şi făcând afaceri în ambele direcţii. Mişcarea de apropiere dintre Armenia şi Turcia poate înclina balanţa spre Occident, prin intermediul Ankarei, care astfel acumulează puncte atât în relaţia cu SUA, cât şi în perspectiva integrării europene.

Dacă neîncrederea poate constitui, în relaţiile interpersonale, o infirmitate emoţională şi morală, adesea contractată în urma unor experienţe suprapuse pe o predispoziţie înnăscută, în relaţiile interstatale rezerva şi suspiciunea privind intenţiile şi ramificaţiile din spatele acţiunilor internaţionale este, cel puţin în grilă realistă, o reacţie cu declanşare aproape automată. Dacă, în cazul unor parteneri de lungă durată, precum Marea Britanie şi SUA, neîncrederea este disipată de reţele complexe de interdependenţe şi interese conexe construite începând cu apusul imperiului britanic şi ascensiunea SUA, în cazul unor ţări care au operat exclusiv pe logica confruntării şi în care elitele şi popoarele au practicat o retorică a ostilităţii de decenii, neîncrederea pare un instrument de prepoziţionare în relaţiile bilaterale cu aură chiar de raţionalitate, în detrimentul bunei credinţe şi al bunei intenţii. Această neîncredere trebuie depăşită într-o relaţie triunghiulară de care depinde rezolvarea ecuaţiei între Armenia, Azerbaidjan şi Turcia. Soluţionarea unui conflict prelungit pe baza unui acord care să îi confere speranţă de dăinuire transmite un mesaj atât pentru conflictul „îngheţat“ din Cipru, cât şi pentru Transnistria (posibil şi pentru Crimeea). Aceasta pune într-o situaţie dificilă Rusia, care a ales o cale complet diferită de cea propusă de Turcia şi Armenia: după războiul din august 2008 a recunoscut, grăbită să folosească momentul, independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei, stabilind 7–8.000 de militari în zonă, dar nesoluţionând conflictul astfel reîngheţat într-o nouă formulă, care nu satisface toate părţile. Turcia sugerează tocmai că există modalităţi ca părţile, ajutate de terţi, să ajungă la un acord. Este posibil ca Moscova să încerce, în paralel cu influenţarea procesului de reconciliere azero-armean, să nu lase să îi scape ocazia Transnistria pentru a se reafirma ca principală putere în fostul spaţiu sovietic şi creator de soluţii. Uniunea Europeană ar trebui însă să fie susţinătorul major al încheierii conflictului nesoluţionat din Transnistria, dacă vrea să aibă credibilitate în zonă, iar politica de vecinătate să nu se mai afirme preponderent doar la sud, ci şi la estul Uniunii. Ce poate fi îngrijorător pentru China, India sau Maroc, dar chiar şi Turcia şi Rusia este impresia că scenariul cel mai probabil pentru Nagorno-Karabah, ca şi cel din fostele provincii georgiene, este favorabil separatiştilor.

Pentru a deschide un alt făgaş de curgere a istoriei este nevoie de ceva mai mult decât voinţă politică şi asumare de riscuri (opoziţia politică, presiuni externe, revanşarzii şi naţionaliştii belicoşi vor exista mereu). Este nevoie de ceea ce Robert Axelrod a numit „umbra viitorului“. Ceea ce poate declanşa schimbarea de paradigmă spre un comportament cooperant ar fi o viziune diferită a viitorului. În momentul în care părţile îşi văd viitorul radical diferit, acesta poate da naştere unor instanţe de conlucrare. Ceea ce înseamnă că viitorul aruncă o umbră asupra prezentului, care astfel este construit diferit, este construit să prindă din urmă un alt viitor. Aşa se poate sparge un cerc vicios al violenţei şi neîncrederii. Ce se poate adăuga este că, pentru ca această percepţie a viitorului să fie diferită şi să facă loc cooperării sau reconcilierii, este nevoie de satisfacerea premisei realizării pregnante de către elite şi mare parte a guvernanţilor a existenţei unor interese comune suficient de puternice, care să facă în aşa fel încât costurile blocajului sau ostilităţii să fie excedate covârşitor şi hotărâtor de beneficiile cooperării. O astfel de situaţie pare să fi făcut posibil acordul dintre Armenia şi Turcia. O astfel de situaţie este aşteptată de peste 50 de ani în Orientul Mijlociu.

Diplomaţia fotbalului este folosită de preşedinţii Turciei şi Armeniei pentru rapprochement, pe modelul diplomaţiei cricketului dintre India şi Pakistan sau a diplomaţiei ping-pong-ului dintre SUA şi China în anii ’70. La 15 octombrie, cei doi şefi de state au urmărit la Bursa meciul retur pentru calificările la mondialul de anul viitor. Anul trecut, preşedintele turc fusese la Erevan pentru meciul tur. Imnul Armeniei nu a fost întâmpinat „sportiv“, steaguri azere au fost confiscate la intrare, indicii că guvernanţii au de dus o muncă asiduă de explicare şi convingere a opiniei publice naţionale. În ambele meciuri, Turcia a câştigat. Câştigul de pe urma încheierii acordului şi, de sperat, a stimulării păcii dintre Armenia şi Azerbaidjan este însă relativ. Fiecare dintre cei trei are de câştigat. Mai ales Azerbaidjanul trebuie convins că şi câştigurile sale pot fi apreciabile. Îi va fi însă greu să accepte pierderea Nagorno-Karabah, chiar dacă ar putea recupera totuşi în jur de 10–15% din teritoriul naţional pierdut în 1994.

Cele două protocoale dintre Turcia şi Armenia nu sunt decât o breşă, o expresie de voinţă politică de moment care trebuie însoţită de o pleiadă de gesturi simbolice şi concrete care vor căpăta probabil o dinamică graduală, bazată pe reciprocitate: deschiderea de ambasade, accesul la monumente şi locuri sfinte (pe muntele Ararat, de pildă), accesul refugiaţilor, eventuale compensaţii în loc de retrocedări, facilităţi economice mutuale etc. Ambele ţări vor deţine însă instrumentul ratificării în parlament a acordurilor. Preşedintele armean are o majoritate confortabilă în Legislativ, însă Parlamentul turc a mai cunoscut o situaţie, în 2003, când aleşii din partidul AKP al premierului Erdogan au votat împotriva atacării de către SUA a Irakului, de pe teritoriul naţional. Dacă Armenia va primi stimulente economice puternice prin includerea în reţelele de comerţ şi tranzit, şi negocierile cu Azerbaidjanul pot avea succes.

Armenia nu emite pretenţii decât asupra enclavei Nagorno-Karabah, putând să retrocedeze celelalte şapte provincii tratate drept „zonă tampon“, dacă se va oferi o soluţie de tranzit sau de zonă contiguă cu Armenia. Aceasta ar oferi câştig şi Azerbaidjanului şi mulţumi şi pe cei 800.000 de refugiaţi azeri de după război. În relaţia cu Turcia, soluţia constituirii unei comisii care să analizeze ştiinţific chestiunea genocidului este o soluţie „vizitată“ şi în alte cazuri. În fond este vorba de un proces de vindecare a memoriei, iar metodele de reconciliere naţională prin Comisii de adevăr şi justiţie, precum cele din Africa de Sud, Chile, Argentina, Timorul de Est, Rwanda, Bosnia-Herţegovina sau Sierra Leone şi Liberia, pot fi utilizate, într-o oarecare măsură, şi în cazul reconcilierii dintre state. Ca şi în Balcani, manualele de istorie şi versiunile oficiale ale naraţiunilor despre istoria regiunii va trebui să ofere sens şi identitate prin schimbarea raportării la „celălalt“.

Aşteptata intrare în vigoare a Tratatului de la Lisabona va fi de natură să accelereze o politică externă şi de securitate europeană comună mai coerentă şi mai eficientă, inclusiv în gestionarea crizelor. Cu toate semnele de „menajament“ faţă de Rusia constant lansate de state europene precum Germania, Austria sau Italia, UE va trebui să-şi asume un rol mai pregnant în vecinătatea estică, care nu intră în priorităţile strategice ale administraţiei Obama.

De la începutul dezmembrării Imperiului Otoman, la începutul secolului al XIX-lea, Rusia a nutrit, în ciuda poziţiilor adverse ale celorlalte imperii din concertul european, sentimentul că este succesorul natural al preluării fostelor zone de influenţă ale Istanbulului, din Balcani până în Caucaz. Revirimentului acestui sentiment, după descompunerea URSS şi proiectul de refacere a puterii ruse, îi răspunde Turcia acum, în lipsa unei acţiuni mai hotărâte a Uniunii Europene, dar este un răspuns naţional de repoziţionare proprie în regiune de care trebuie să ţină cont şi diplomaţia română. În lipsa unei substanţe reale politice şi financiare (600 milione euro) puse în susţinerea Parteneriatului Estic, UE ar trebui să îşi aducă aminte de vorbele părintelui fondator Shuman, care credea în responsabilitatea Europei: „contribuţia pe care o Europă organizată şi vie o poate aduce civilizaţiei este indispensabilă pentru menţinerea relaţiilor pacifice“.

Cele 22 de misiuni civile şi militare ale UE de reconstrucţie şi stabilizare din ultimii şapte ani sunt semne tangibile. În cazul unei soluţii de compromis care ar prevedea retragerea graduală a Armeniei din districtele adiacente NK şi amânarea soluţionării definitive a statutului enclavei, prin convocarea unui referendum peste un număr de ani (lăsând posibilă opţiunea unei autonomii extinse în cadrul Azerbaidjanului), în paralel cu întoarcerea refugiaţilor, Uniunea s-ar putea arăta dispusă să trimită o misiune de monitorizare asemănătoare cu cea din Georgia (EUMM), cu un mandat care ar putea include supravegherea aplicării acordului bilateral, asigurarea stabilităţii în zonele de unde s-au retras forţele armene, garantarea unui coridor de acces spre NK, reîntoarecerea refugiaţilor şi strămutaţilor etc. Prin astfel de gesturi concrete, UE ar trebui să marcheze încetarea perpetuării mitului subversiv al unor conflicte „îngheţate“ şi ar lucra activ, inclusiv prin mediere politică şi prin stimulente economice, pentru ca visul kantian al unei păci mondiale perpetue să înceapă cu munca trudnică a micilor păci posibile în jurul nostru. //

Ideile exprimate în acest articol îl angajează pe autor exclusiv în capacitate personală.
Sursa: Revista 22

Benazir Bhutto şi reconcilierea

2010-04-02T00:01:00.000-07:00

Aeroportul internaţional Dubai este un spaţiu contradictoriu: o imensă clădire modernă, înaltă cât să acomodeze două rânduri de palmieri răsăriţi din beton; un imens supermarket în care se pot cumpăra de toate, unde o sticlă de apă şi o doză de suc natural de portocale costă un dolar. E greu de crezut că de aici, în 18 octombrie 2007, s-a îmbarcat Benazir Bhutto pentru întoarcerea ei istorică la Karachi, Pakistan, după opt ani de exil. Fiică de fost prim-ministru asasinat (1977), ea însăşi ajunsă în această poziţie, doamna Bhutto purta cu ea manuscrisul unei cărţi inedite: Reconcilierea. Islam, democraţie, Occident - carte pentru care apucase să dea bun de tipar în dimineaţa zilei de 27 decembrie 2007, ziua în care a căzut victimă unui oribil asasinat politic săvârşit de acelaşi regim care îi omorâse tatăl şi doi fraţi.

Transformată de evenimente în veritabil testament politic, cartea încearcă să demonstreze că democraţia şi Islamul sunt feţe ale aceleiaşi monede, că Apusul creştin nu este superior Islamului şi culturilor care l-au îmbrăţişat.

Drumul înapoi, prin aeroportul Quaid-e-Azam din Karachi, a fost parcurs de o femeie rece, pentru că Benazir ştia că, în politică, o femeie nu trebuie să-şi arate niciodată sentimentele. Dincolo de toate explicaţiile şi emoţiile personale, drumul ei trebuia să readucă Pakistanul în rândul ţărilor democratice, Bhutto arogându-şi calitatea de catalizator şi atât.

Cartea–testament este cu atât mai importantă, cu cât revelează punctul de vedere al unei femei musulmane moderne, care explică faptul că democraţia şi Islamul nu sunt două noţiuni care să se excludă una pe alta.

Bhutto explică reacţiile anti-Occident din lumea musulmană ca reminiscenţe ale colonialismului, un fapt istoric, social şi economic care a avut un impact important asupra psihicului musulman. Ca resursă de exploatare, ca stare de opresiune politică, colonialismul a alterat atitudinea musulmanilor faţă de Occident şi faţă de ei înşişi.

„Islamul este însă o religie nobilă şi importantă“, explică autoarea. Coranul începe cu un îndemn: „Citeşte“ - zice Profetul. Cei care neagă femeii dreptul la educaţie încalcă deci Coranul. Islamul este o religie construită pe principiul democratic al consensului (shura), al încercării de a ajunge la consens (ijma) şi al judecăţii libere (ijtihad); iar acestea sunt şi principiile oricărei democraţii funcţionale.

Aroganţa Occidentului faţă de lumea musulmană este fără fundament. În Evul Mediu timpuriu, când Europa se confrunta cu marile invazii de popoare migratoare, Islamul construia universităţi şi biblioteci, fiind centrul lumii civilizate. Şi poate modernitatea ar fi început în Islam dacă faptele Profetului ar fi fost înţelese şi urmate: Mahomed a acceptat femeia ca egala sa, atât în societate, cât şi în afaceri şi război, primul convertit fiind o femeie: Bibi Khadijah, soţia sa.

În ultima sa carte, Benazir Bhutto încearcă să ofere soluţii pentru criza în care lumea Islamului se află. „E timpul pentru noi idei, pentru creativitate, pentru angajamente ferme. E timpul pentru onestitate între oameni şi popoare. A fost destulă suferinţă. E timpul pentru reconciliere.“
Sursa: Revista 22

Tătarii din România - Tradiţii

2010-04-01T03:18:00.000-07:00

www.divers.ro

Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie şi tradiţii. Între altele, sărbãtorile naţionale - "Nawrez" şi "Kidirlez", precum şi cele religioase - "Kurban Bayrami" şi "Ramazan Bayrami", cu largă răspândire în lumea turco-tătară, se află printre temele de primã însemnătate.
Din punct de vedere religios, credincioºii tãtari se aflã sub oblãduirea Muftiului Osman Negeal. Fililialele locale ale UDTTMR s-au implicat în construirea unor geamii în Constanţa şi Eforie Nord în anii '90. În 1995, în urma unui protocol încheiat între statul român ºi cel turc, seminarul musulman din Medgidia se transforma în Liceul Teologic Musulman ''Kemal Ataturk'', sponsorizat de guvernul de la Ankara.

În 1998, pentru serviciul religios musulman existau 80 de lăcaşuri sfinte, între care o moschee.

În dorinţa de a se continua tradiţia folclorului tătar au luat fiinţã ansambluri artistice la Valu lui Traian, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Mihail Kogãlniceanu, iar "Festivalul Portului, Dansului şi Cintecului Turco-Tătar" a ajuns la ediţia a VII-a. Reprezentanţii comunităţii tătare participă constant la Festivalul ProEtnica de la Sighişoara, cu programe de muzicã, poezie etc
Uniunea tãtarilor a contribuit ºi la organizarea unei reţele de grupe de elevi care urmează cursuri de limba tãtară şi de religie islamică. A fost iniţiat şi un program de pregătire a cadrelor didactice care vor preda cursuri de limba tătară. În ultimii ani, comisia pentru învăţămînt a Uniunii s-a preocupat de elaborarea unei strategii vizînd impulsionarea culturii şi tradiţiilor etniei tătare.

Un loc important în activitatea Uniunii îl ocupă organizarea de simpozioane consacrate unor personalităţi tătare. În 2001 au fost organizate manifestãri consacrate lui Hamdi Giraybay, Ismail Gasprinski, centenarului Seminarului Musulman din Medgidia, precum şi comemorarii a "70 de ani de la moartea poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi".

Uniunea Tătară editează cărţi ale autorilor clasici şi contemporani, precum şi două periodice lunare: "Karadeniz" ("Marea Neagră") şi "Cas" (Tînărul"). În domeniul lingvistic, un reper important l-a constituit apariţia in 1996 a ''Dicţionarului tãtar - turc - român'' cu 10 500 cuvinte, realizat de Kerim Altay. De asemenea, limba tătarilor a fost subiectul unei teme de licenþã la Facultatea de Litere din Constanþa, susþinutã de Omer Ozgean.
Societatea Română de Radiodifuziune transmite emisiuni în limba tătară prin studioul teritorial Constanţa şi prin postul Radio Vacanţa.

Tatarii in cadrul statului român

2010-04-01T03:16:00.000-07:00

www.divers.ro

O primă evaluare a numărului tătarilor din Dobrogea, imediat după războiul de independenţă al României, a fost făcută de cãrturarul Ubicini. Rezultatul său din anul 1879 este destul de imprecis, deoarece tătarii erau incluşi împreună cu turcii în grupa religioasă a musulmanilor. Oricum, în acel moment existau in Dobrogea românească circa 134 000 de musulmani.

Prima evaluare precisă a numărului tătarilor dobrogeni datează din 1911, când sunt înregistrate 25 086 de persoane, respectiv 7,3% din populaţia provinciei.

Prin unirea Dobrogei cu România a început o nouă epocă pentru tătari, creîndu-se instituţii moderne de instrucţie publică, de cultură naţională şi de cult Islamic corespunzătoare nevoilor specifice acestei minorităţi. Între acestea, Seminarul Musulman a functionat iniţial la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, revista "Emel" ("Idealul") a însemnat, în perioada interbelică, o veritabilă şcoală renascentistă, răspândind în rândul tătarilor ideile generoase ale marelui umanist crimeean Ismail Gasprinski şi ale poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi.

Legãtura de suflet cu patria de obârşie - Crimeea -, nu a încetat, chiar şi în anii celui de-al doilea război mondial mulţi tătari crimeeni refugiindu-se în România. Represaliile staliniste împotriva tătarilor din Crimeea au avut impact şi asupra tătarilor dobrogeni, unii devenind victime ale regimului comunist.

Pe de altă parte, cu timpul, unii dintre tătarii dobrogeni, puţini la număr este drept, se vor muta în alte zone de pe teritoriul României (Bucureşti, Braşov).

Etnia tătară din România - Scurt istoric

2010-04-01T03:12:00.000-07:00

www.divesr.ro

Grupul tătar din stepa nord-pontică începe să se afirme în istorie în secolul al XIII-lea. Victoria asupra cnezilor ruşi în 1223 le-a deschis drumul spre Europa, întinzând stăpânirea lor până la gurile Dunării.

Prima mărturie documentară în legatură cu stabilirea tătarilor în Dobrogea se referă la o împroprietărire din perioada lui Gingis Han (înc. sec. XIII). În cursul secolului al XIV-lea, au venit triburi de tătari alaturi de turci din Anatolia (Asia Mică), având loc şi trecerea la islamul sunnit.
Apoi, în perioada hanului Timur Lenk, 100 de mii de tătări s-au stabilit în Dobrogea şi în regiunile Edirne si Filipopoli.

În 1525 alte grupuri de turci oguzi si de tătari au ajuns la Babadag. Cronicile otomane au înregistrat patru grupuri de tătari pe teritoriul Rumeliei (zona Balcanilor de rãsărit), de care aparţinea Dobrogea: tătarii Aktav, tătarii Tîrhala, tătarii din Ianbolu şi tătarii Bozapa sau Bozata. Aceste grupuri au fost incluse în aceleaşi condici cu nomazii oguzi, bucurându-se de aceleaşi privilegii şi având aceleaşi obligaţii faţă de statul otoman.

Limba tătară face parte din ramura turcică a limbilor altaice. Instaurarea administraþiei otomane în Dobrogea a avut un efect de asimilare a populaþiei tătare, limba kâpceacă a tătarilor fiind treptat înlocuită cu osmana, care este o limbă turcă occidentală.

După acceptarea suzeranităţii sultanului Mehmed al II-lea în anul 1457, s-a osmanizat şi limba tătarilor din Crimeea, astfel tătarii veniţi în Dobrogea din aceastã regiune îşi desfăşurau viaţa culturală tot în limba turcilor osmanlâi.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, călătorii străini denumeau Dobrogea ca fiind „ţara tătarilor”. În anul 1596, sub conducerea unui frate al hanului, s-au stabilit alţi 40 de mii de tătari în regiunea dintre Dunăre şi mare.

După ocuparea ţaristă a Peninsulei Crimeea (1783), mulţi tătari din acest loc al temutei Hoarde de Aur de odinioară şi-au găsit un refugiu în zona Dobrogei. Acest proces de emigrare a continuat pîna la unirea Dobrogei cu România în 1878. Datorită deselor războaie ruso-turce, tătarii îşi căutau refugiu, părăsind de trei ori Dobrogea, dar întorcându-se mai mereu tot pe aceste meleaguri.

Dupa 1878, situaţia tătarilor din Dobrogea a fost similară în general cu cea a turcilor, adicã marginalizaţi dar nu supuşi unui proces de asimilare etnică.

Etnia tătară din România - Situaţia actuală

2010-04-01T03:07:00.000-07:00

www.divers.ro

Potrivit recensămîntului din anul 2002, numărul tătarilor din România este de 24.137 persoane (0,11% din totalul populaţiei României), stabil faţă de cel înregistrat la recensămîntul din 1992, respectiv 24.596 (0,11%). Cei mai mulţi etnici tătari trăiesc în judeţele dobrogene Constanţa şi Tulcea, iar numai o mică parte în municipiul Bucureşti.

Din diverse motive, inclusiv raportul cu organizaţia turcilor, reprezentanţi ai minorităţii tătare estimeaza un număr aproape dublu de etnici, de circa 55 000 de persoane.
Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ia fiinţă Uniunea Democratică Turco-Musulmană din România, care se dorea a fi o ''organizaţie etno-confesională a populaţiei turco-tătare din România''. Dar la scurt timp, UDTMR se diviza în Uniunea Democratică Turcă din România şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România. În 1995 apare şi Federaţia Turcă şi Tătară.

UDTTMR este o organizaţie etno-confesională care şi-a propus să militeze pentru "propăşirea neamului tătăresc prin renaşterea spiritualităţii specifice", reluînd legăturile cu tătarii din Crimeea şi din alte ţări.

Uniunea dispune de 22 filiale, în cele mai importante localităţi cu populaţie tătărească: Constanţa, Medgidia, Mangalia, Valu lui Traian, Bucureşti, Techirghiol, Basarabi, Ovidiu, Braşov, Tulcea şi altele.

De-a lungul anilor UDTTMR a avut mai mulþi reprezentanţi parlamentari, în prezent fotoliul de deputat al Uniunii fiind ocupat de Aledin Amet. Mai meritã menþionat cã la alegerile locale din 2004, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco Musulmani a obţinut trei mandate de primar.
Tătarii din România s-au solidarizat în 1998 cu fraţii lor din Crimeea, protestând faţă de modul în care aceştia sunt trataţi de autorităţile ucrainene. Cu cîteva zile înainte de alegerile din Ucraina, unii din cei
400 000 de tătari ucraineni au protestat în capitala Crimeei, Simferopol, cerând cetăţenia ucraineană pentru a putea vota, dar intervenţia în forţă a poliţiei s-a soldat cu răniţi.

Tătarii din România se consideră o parte a diasporei tătarilor Crimeei. Ca urmare, UDTTM a trimis un apel Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului Republicii Ucraina cerând soluţionarea imediată a problemelor interetnice, conform normelor de drept internaţional.

UDTTM a luat poziţie şi faţă de eventuale tentative de penetrare a fundamentalismului islamic în comunităţile musulmane din România. În 1998, reprezentanţii în Parlament ai Uniunii Democrate Turce din România şi ai UDTTMR - Osman Fedbi şi Şaganai Nustet - au făcut sesizări la ministrul Justiţiei, SRI şi Parchet asupra înfiinţării ilegale a Comunităţii Turce din România, însă nu a fost luată nici o măsură. Cei doi deputaţi aduceau la cunoştinţă că se intenţiona înfiinţarea unei organizaţii etno-confesionale a musulmanilor din România girată ”după informaţiile credibile pe care le deţineau, de unele formaţiuni religioase extremiste din exteriorul ţării - Iran, Sudan, Turcia”. Asociaţia ”Comunitatea Turcă din România” primise avize favorabile din partea Ministerului Culturii şi Ministerului Afacerilor Externe, dar sesizată de conducerile UDTR şi UDTTMR, în mai 1998, Ambasada Turciei din Bucureşti nu a recunoscut ca valabilă asociaţia.

În contextual atentatelor de la 11 septembrie 2001, deputatul de la acea datã, Sali Negiat, reprezentant al UDTTMR a confirmat acest punct de vedere. El a dezvăluit într-o conferinţă de presă că unele organizaţii fundamentaliste islamice au încercat, în 1990, să se infiltreze în uniunea turco-tătară. Tentativele au aparţinut unei asociaţii de studenţi din Sudan de a introduce în UDTTMR "anumite materiale de un anumit gen", solicitând, în anii 1990 şi 1991, traducerea şi publicarea lor. El a precizat că Uniunea pe care o reprezintă a respins colaborarea cu aceste organizaţii care susţineau fundamentalismul islamic. Deputatul a făcut referire la rapoartele SRI din acei ani, potrivit cărora "în Dobrogea, au fost încercări de înfiltrări ale organizaţiilor fundamentaliste islamice". El a mai apreciat că islamul, ca religie, nu este vinovat de terorismul mondial

Etnia turcă din România - Tradiţii

2010-04-01T03:04:00.000-07:00

www.divers.ro

Cea mai importantă sărbătoare a turcilor, din punct de vedere al unităţii lumii turce, sărbătorită annual şi de turcii dobrogeni este Nevruzul. Aceasta este şi cea mai veche sărbătoare a lor, datând de peste 5000 de ani.

Cuvântul “Nevruz”, în traducere din limba persană, înseamnă “zi nouă”, de la “Nev”, adică nou şi de la “ruz”, adică zi. Este vorba aşadar de o nouă zi în care natura reînvie, şi oamenii se bucură de începutul unui nou an ca şi de venirea primăverii.

În Romania cei peste 66 de mii de turci şi tătari sărbătoresc primăvara pe 21 martie, deşi nu pentru toţi Nevruzul începe în primul minut din dimineaţa ce premerge zodiei berbecului.
La unele popoare ea ţine între 3-7 zile, la altele poate dura şi până la 14 zile.
Din China, pînă în Asia şi Europa, fiecare popor turcic îşi are proriile legende în legătură cu Nevruzul. Una dintre legende spune că în urmă cu mii de ani turcii au fost izolaţi în Erghenegon pe nişte munţi de care nu puteau trece, datorită unor cataclisme naturale. Ei şi-au continuat totuşi viaţa, au extras zăcămintele de cărbuni, au crescut animale. Într-o zi au văzut un lup intrând şi ieşind printr-o strâmtoare şi, urmărindu-l, au ieşit din Erghenegon. Este ziua în care poporul turc s-a răspândit în cele patru zări ale lumii.

Musulmanii suniţi leagă momentul de Nevruz de naşterea lui Ali, fiul profetului Mohamed.
Această sărbătoare începe cu o curăţenie generală, iar lumea aruncă în foc hainele vechi şi-şi cumpără altele noi, aceasta simbolizând că necazurile şi supărările se aruncă odată cu hainele cele vechi. Apoi, oamenii sar peste foc.

Se gătesc totodatăpeste şapte feluri de mâncare, pentru că şapte este un număr cu noroc. Se fac foarte multe prăjituri, mâncăruri din carne de oaie, bucate tradiţionale specifice.
Se vopsesc şi ouă roşii care semnifică speranţa, bucuria, lumina. Oamenii ciocnesc ouăle pentru că este un vechi proverb care spune că “Până ce coaja oului nu va cădea la pământ, nu va sosi primavăra”.

Tinerii iau o creangă pe care o împodobesc cu ghiocei, cu batiste brodate, cu flori de primavară, şi colindă din casă în casa să aducă Nevruzul, adică vestea primăverii. Sunt răsplătiţi cu dulciuri, prăjituri, şi bănuţi, iar aceste mici daruri se numesc “nevruzie”

Nu sunt uitaţi nici morţii. În aceste zile se face curăţenie la morminte, se răsădesc flori, se citesc rugăciuni şi se dă de pomană săracilor.

Simbolurile Nevruzului sunt grâul încolţit, care semnifică noul an, focul prezent şi în casele oamenilor care aprind lumânări în cele patru colţuri ale camerelor. De asemenea, tinerii fac focuri în jurul cărora dansează şi recită versuri despre această sărbătoare.

Cele mai importante sărbătoari religioase ale turcilor sunt Ramazam Bairam şi Kurban Bairmam. In Dobrogea, sărbătoarea se mai numeşte Seker Bairam (bairamul dulce), deoarece pe masa fiecărui musulman se găsesc baclavale însiropate cu miere şi umplute cu nucă, sarailii, halva şi cozonaci, suc şi limonadă, fistic, rahat, halviţă.

Conform tradiţiei, credincioşii işi urează "Bairam Kairl Bolsun!". Dimineaţa, la ora 7:47, după un post negru de 30 de zile, toţi bărbaţii de cult islamic sunt prezenţi la slujbă, care se oficiază până la ora 8:10, iar la această ceremonie religioasă (Bairam Tas) nu participă decât bărbaţii din comunitate.

Potrivit vechii tradiţii musulmane, după slujbă, bărbaţii merg la cimitirul musulman, unde se pomenesc toţi morţii, în primul rând persoanele decedate în ultimul an. Aceleaşi tradiţii, respectate de musulmani, cer ca toţi credincioşii să meargă mai întâi la oamenii în vîrstă şi la cei bolnavi, să le sărute mina şi să le ureze ca la sărbătoarea de anul viitor să ii găseasca sănătoşi.
Sărbătoarea, care ţine trei zile, este un prilej de împăcare între credincioşii de cult islamic. Cele 30 de zile de post de dinaintea sărbătorii, nu au nici o relevanţă dacă musulmanii nu se împacă între ei de Ramadam Bairam.

Peste 70 de zile după această sărbatoare, urmează pentru musulmani Kurban Bairamul (Ziua Sacrificiului, Crăciunul islamic), iar în ultima săptămînă dinaintea Ramadam Bairamului copiii merg şi colindă casele membrilor comunităţii, iar textele sacre (Luna Ramadamului Sfânt, Slujba de Seară, Rămas Bun) se încheie cu urarea "Să ne dea Allah sănătate, ca la anul să vă urăm Ramadam Sfânt".

Un alt eveniment important în viaţa oricărui credincios musulman este obligaţia de a efectua un pelerinaj la Mecca, lucru specific şi comunităţii turce din România.

Etnia turcă din România - Actualitate

2010-04-01T03:01:00.000-07:00

www.divers.ro

Conform ultimului recensământ al populaţiei, din anul 2002, numărul estimat al turcilor din România este de 32.596, ceea ce reprezintă circa 0,15% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţul Constanţa (majoritatea), dar şi în Tulcea, Bucureşti, Călăraşi, Brăila. Interesant este faptul că, spre deosebire de cele mai multe dintre minorităţile naţionale, cea turcă înregistrează o creştere constantă a numărului de membri.

Revenind însă, trebuie spus că imediat după răsturnarea regimului comunist, etnicii turci au început să se organizeze pentru a putea astfel să-şi apere mai bine drepturile şi specificitatea culturală.

Imediat în 1990 s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci.

Preocupările în acest sens merită menţionate succinct. Astfel, UDTR editează ziarul Hakses şi publică constant volume despre tradiţia şi istoria minorităţii (numai în anul 2000 au fost publicate patru astfel de volume). Începînd cu anul 2002, Uniunea Democrată Turcă din România împreună cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Consiliul Judeţean Constanţa şi Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educaţie şi Cultură “Dunărea de Jos” organizează la Constanţa festivalul “Primăvara Comunitară”. Festivalul uneşte etniile din Dobrogea într-un spectacol de dans şi bucurie, propunând şi discuţii despre obiceiurile de primavară şi de Nevruz ale minorităţilor din zonă, precum şi un minicampionat de fotbal al etniilor.

Pe de altă parte, UDTR - filiala Galaţi organizează un festival interetnic euroregional "Dunărea de jos" şi coordonează activitatea editurii Elvan.

După alegerile parlamentare din anul 2004, reprezentantul Uniunii Democratice a Turcilor în Camera Deputaţilor a devenit dl Ibram Iusein.

Etnia turcă din România - Scurt istoric

2010-04-01T02:59:00.001-07:00

www.divers.ro

Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii pre-otomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl munţilor".

Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural important. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre Tara Românească şi Imperiul Otoman.
Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641, când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia, care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung într-o vreme chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae.

Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti, se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea.
Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lîngă lăcaşurile de cult (geamii).

Gloria de altădată a apus totuşi în mare măsură. Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toată România se mai găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie.

Turcii au fost mereu atenţi la nivelul instrucţiei pentru copiii lor. De-a lungul timpului, pe lîngă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor.
În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea republicii turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română.

Ca un element specific, trebuie menţionată aici şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România.

Ulterior, perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat pe perioada regimului comunist.

Turcii si tatarii din Romania, intre identitate si integrare

2010-04-01T02:54:00.001-07:00

www.divers.ro

Institutul pentru Studierea Problemelor Minoritatilor Nationale si Departamentul pentru Relatii Interetnice au organizat vineri, 16 octombrie, la Constanta seminarul cu tema „Dinamici identitare si forme de integrare la turcii si tatarii din Romania”.

Au participat istorici si cercetatori din Bucuresti, Cluj si Constanta, profesori de la Universitatea Ovidius - Constanta, reprezentanti ai Uniunii Democrate Turce si ai Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania, jurnalisti.

Manifestarea s-a desfasurat sub auspiciile Aliantei civilizatiilor, initiativa a ONU la care participa si Romania alaturi de alte aproape 100 state din lume, care isi propun sa contribuie la intensificarea dialogului intre culturi si religii.

Au fost prezentate si comentate pe parcursul lucrarilor comunicari extrem de interesante pe teme de istorie, lingvistica si specificitati culturale ale comunitatilor turca si tatara din Romania:

- „Dinamici identitare si forme de integrare la turcii si tatarii din Romania”, cercetare care a dat si titlul manifestarii, a fost prezentata de Gyula Kosak, cercetator la Institutul pentru Studierea Problemelor Minoritatilor Nationale (Cluj).
- Prof. Tasin Gemil, fost deputat, fost ambasador, actualmente directorul Institutului de Turcologie si Studii Central – Asiatice de pe linga Universitatea Babes – Bolyai din Cluj, a prezentat o comunicare in care a sustinut teza unui mileniu de istorie a populatiei turco-tatare pe teritoriul Romaniei, venind cu argumente in acest sens.
- Agiemin Baubec, profesor de la Universitatea Bucuresti, a prezentat tabloul lingvistic divers al comunitatii in lucrarea „Graiurile turcesti si tataresti din Romania”.
- Neriman Hasan, profesoara la Universitatea Ovidius, a vorbit despre interferente lingvistice si culturale romano-turce la comunitatile turcice din Romania, subliniind rolul publicatiilor bilingve in promovarea conexiunilor si a dialogului intre comunitati.
- Prof. Ekrem Gafar a schitat o istorie a invatamintului in limbile turca si tatara in Dobrogea, subliniind traditiile vechi si bogate ale acestuia si elementele de continuitate care se manifesta in educatie pana in zilele noastre.
- Prof. Ana Maria Munteanu, conferentiar la Universitatea Ovidius, Facultatea de Jurnalism, a vorbit despre necesitatea de a implica mai mult tineretul in dezbaterile despre identitate si integrare; in opinia sa, sintem intr-un moment in care este necesara o redefinire a rolului minoritatilor, a identitatilor, iar tinerii trebuie ajutati sa isi fundamenteze viitorul pe niste valori autentice, evitand un cosmopolitism facil.
- Genan Bolat, om de cultura si jurnalist tatar, a vorbit despre inceputurile UDTTMR, istoria activitatilor culturale si editoriale ale organizatiei, despre primele contacte cu tatarii din Crimeea, Ucraina, de dupa 1989.
- Seila Suliman, de la Ministerul Culturii si Cultelor, Compartimentul Interculturalitate, a vorbit despre politicile culturale promovate de minister, posibilitati de finantare si citeva teme de proiecte legate de istoria si cultura turcilor si tatarilor care vor fi avute in vedere anul viitor.
- Constantin Gatin, de la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie, a prezentat concluziile unui studiu despre rromii turci/ musulmani, comunitate despre care se stiu foarte putine lucruri. S-a pornit de la cazul rromilor turci din Babadag.

Lucrarile s-au incheiat cu o masa rotunda despre conceptul de „euro – islam”, un islam adaptat vremurilor moderne, societatii de tip occidental.

Pe parcursul discutiilor s-au propus proiecte prin care, in anii viitori, tinerii ar putea fi implicati mai activ in astfel de cercetari si manifestari.

In ziua de 17 octombrie a mai avut loc la Constanta lansarea CD-ului imprimat de Kadrie Nurmambet, cu muzica din folclorul tatar, manifestare desfasurata la Biblioteca Judeteana Constanta. Cu acest prilej, au vorbit despre valoarea cintecelor traditionale in limba tatara presedintele si deputatul UDTTMR, Amet Varol si, respectiv, Amet Aledin.

Tot simbata a avut loc cea de-a IV-a editie a Festivalului de arta culinara turceasca, desfasurata la Cobadin. Au fost expuse circa 100 produse ale gastronomiei traditionale, realizate de organizatiile de femei din filialele UDTR, iar juriul a avut rolul placut de a selecta cele mai bune produse. Acestea si realizatoarele lor au primit diplome si premii. Manifestarea a prilejuit o adevarata parada a costumelor populare turcesti. Au fost prezenti presedintele si deputatul UDTR, Osman Fedbi si Ibram Iusein, precum si Haluk Agca, consulul general al Turciei la Constanta. (DIVERS – www.divers.ro)

Atentat criminal la Moscova

2010-03-29T00:25:00.001-07:00

http://webtv.realitatea.net/extern/43-de-morti-in-urma-a-doua-explozii-care-au-avut-loc-la-moscova

Cel putin 37 de oameni au fost ucisi in aceasta dimineata de doua explozii produse la o statie de metrou din centrul orasului
O prima explozie puternica s-a inregistrat in statia de metrou Lubianka, din centrul orasului, in jurul de varf 07.56. Atacul a provocat moartea a 15 persoane aflate in tren si a altor 11persoane care se aflau pe peron, potrivit autoritatilor.

A doua explozie a avut loc la scurttimp, intr-o alta statie , in jurul orei locale 08.34, provocand moartea a cel putin 10 persoane, au anuntat serviciile de interventie in caz de situatii de urgenta, citate de RIA Novosti.

Potrivit Interfax, un kamikaze s-ar fi aflat la originea deflagratiei, insa oficialii rusi iau in calcul si pista unui atac terorist.

Zvonuri privind producerea unei a treia explozii la metroul din Moscova, mai exact la statia Prospekt Mira, circula la Moscova, ina Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta nu le confirma. In prezent, centrul Moscovei este blocat.

Capitala rusa a fost afectata in ultimii 10 ani de o serie de atentate revendicate de militanti ceceni. Potrivit postului de radio Ecoul Moscovei, atentatul de astazi este primul eveniment de acest gen din ultimii sase ani. Ultimul atac terorist la metroul din Moscova a avut loc in februarie 2004, provocand moartea a 41 de oameni.

Sursa: www.9am.ro

Un tribunal islamic interzice discutiile pe Twitter si Facebook

2010-03-29T00:23:00.000-07:00

Sursa: www.LacasuriOrtodoxe.ro

Un tribunal islamic din nordul Nigeriei, unde legea Shariei este în vigoare, a ordonat suspendarea discuţiilor pe Twitter şi Facebook, lansate de către o asociaţie a drepturilor omului, care dorea sa marcheze aniversarea a 10 ani de la prima amputare efectuată unui nigerian condamnat pentru furt, a raportat presa occidentala marţi 23 martie 2010.

Este prima dată când un tribunal islamic ia o asemenea măsură în Nigeria, spun observatorii nigerieni.

Tribunalul Magajin Gari din Kaduna (nord), a ordonat unei asociaţii civile importante, care militează pentru drepturile omului – Congresul Drepturilor Civile (CRC), cu sediul in nordul Nigeriei - să suspende dezbaterea pe Twitter şi Facebook despre amputarea mâinii drepte a unui nigerian, Buba Bello Jangebe, în virtutea unei hotărâri a unei instanţe sharia din Statul Zamfara (nord), în anul 2000.

Instanţa a dispus, de asemenea, închiderea blogului asociaţiei, dedicat acestui caz.

Hotărâre urmează unei plângeri depuse vineri de către un grup care promovează protejarea Shariei, Frăţia Musulmană din Nigeria (Muslim Brotherhood of Nigeria), cu sediul în Kaduna - al doilea oraş ca mărime din nordul Nigeriei.

Grupul a declarat că aceste discuţii urmăresc “luarea în râs a Shariei”.

Statul Zamfara a fost primul care, în 2000, în Nigeria, a introdus aplicarea strictă a legii Sharia, după întoarcerea regimului civil, in urma a 15 ani de dictatură militară.

Jangebe, un cunoscut hoţ de vaci, a fost condamnat, primind pedeapsa tăierii mâinii drepte. Sentinţa, prima de acest tip, a fost executată atunci de guvernatorul Statului Zamfara, provocând un val de furie locală şi internaţională.

Reactiile fata de "retelele de socializare" nu au loc insa doar in lumea musulmana. In ultimele zile, o predica a unui pastor (nu se aminteste din ce "confesiune" face acesta parte) a circulat pe net.

Cornul islamic al Africii

2010-03-25T02:21:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş

După Afganistan şi Irak, Cornul Africii este pe cale să devină următorul front important în războiul împotriva terorismului lansat de Statele Unite. Estul continentului negru se confruntă cu o ascensiune fulgerătoare a fundamentalismului islamic, care ameninţă să transforme întreaga regiune într-un sanctuar al teroriştilor musulmani.

Întins între Marea Roşie şi Lacul Victoria, Cornul Africii este unul dintre puţinele locuri din lume în care poţi călători peste 2000 de kilometri fără să prezinţi paşaportul sau să întâlneşti vreun oficial guvernamental. Trecătorile întortocheate, drumurile de ţară izolate şi râurile sinuoase ale regiunii au fost folosite secole de-a rândul de către comercianţi, vânzători de sclavi, exploratori, contrabandişti sau bandiţi. Astăzi, locul acestora a fost luat de luptătorii musulmani, care constestă tot mai vehement poziţia autorităţilor centrale. Potrivit experţilor occidentali, conducerile corupte, graniţele poroase, sărăcia răspândită şi creşterea numărului de musulmani nemulţumiţi au creat o regiune coaptă pentru a cădea în mâinile fundamentalismul islamic. Veriga cea mai slabă a lanţului este Somalia, ţară care n-a mai avut un guvern central din 1992 şi în care preceptele islamice sunt din ce în ce mai populare.

“Talibanizarea” Somaliei
În ultimii doi ani, guvernele vecine din Cornul Africii au urmărit îngrijorate cum guvernul federal de tranziţie somalez, la înfiinţarea căruia au contribuit în 2004, a fost eclipsat de Uniunea Tribunalelor islamice, formaţiune condusă de şeicul Hassan Dahir Aweys, care militează pentru un regim naţionalist islamic şi are legături strânse cu grupările rebele musulmane. În încercarea de a stopa ascensiunea lui Aweys, Etiopia a trimis trupe în Somalia pentru a sprijini guvernul oficial, susţinut şi de Naţiunile Unite. În ciuda ajutorului acordat, autorităţile mai controlează în prezent doar oraşul Baidoa şi împrejurimile sale, restul teritoriului aflându-se sub piciorul islamiştilor. Într-o ultimă tentativă de a-l opri pe Aweys, Uniunea Africană a autorizat desfăşurarea a 8000 de soldaţi ugandezi şi sudanezi din cadrul Forţelor de menţinere a păcii pentru a proteja guvernul şi a stabiliza Somalia. Opoziţia vehementă a lui Aweys şi a altor lideri islamici, precum şi lipsa fondurilor necesare deplasării trupelor au făcut ca misiunea să rămână doar în stadiul de proiect. Între timp, noii conducători ai ţării au trecut la implementarea legii islamice, într-o manieră similară celor petrecute în Afganistanul din perioada regimului taliban. Videotecile au fost închise, tinerii au fost somaţi să-şi taie pletele şi să renunţe la consumaţia de inspiraţie occidentală iar pieţele au devenit scena pedepselor aplicate conform codului Shari’a. Biciuirea publică a criminalilor condamnaţi sau executarea unui ucigaş au devenit evenimente normale în capitala ţării, Mogadiscio, căzută în mâinile radicalilor musulmani în luna iunie, 2006. Cu toate acestea, majoritatea locuitorilor, sătui de anii îndelungaţi de conflicte, au salutat pacea adusă de miliţiile islamice, care a fost urmată de o înviorare a activităţilor economice, pe fondul scăderii generale a preţurilor.

Risc de război
Toate aceste evoluţii i-au neliniştit pe liderii ţărilor vecine, care se tem că dacă un regim islamic va avea succes în Somalia, clericii fundamentalişti din alte părţi ale Cornului Africii le vor călca în curând pe urme. Îngrijorarea generală este împărtăşită de experţii occidentali, potrivit cărora ascensiunea subită şi popularitatea militanţilor islamici vor avea consecinţe profunde asupra viitorului regiunii. Astfel, trimisul special al guvernului de la Roma în fosta colonie italiană, Mario Raffaelli, a declarat că bătălia pentru controlul Somaliei dintre guvernul de tranziţie şi Uniunea Tribunalelor islamice ar putea declanşa un război regional, în care riscă să fie atrase Etiopia, Eritrea, Kenya şi chiar Sudan: “Schimbarea din Mogadiscio a modificat toată înfăţişarea regiunii, făcând-o mult, mult mai periculoasă”. La rândul său, Robert Rotberg, directorul Programului pentru Conflicte Interstatale şi Rezolvarea Conflictelor de la Universitatea Harvard, este de părere că fiecare ţară din regiune este în pericol, deoarece radicalii islamici nu vor ezita să profite de slăbiciunile guvernelor nepopulare din regiune: “Conducerile şi standardul de viaţă sunt atât de proaste în această parte a Africii încât există cu certitudine posibilitatea de a pescui în aceste ape tulburi”.
De asemenea, diplomaţii americani se tem că militanţii al-Qaeda îl vor convinge pe şeicul Hassan Dahir Aweys să transforme Somalia într-un refugiu pentru teroriştii islamişti. Subsecretarul Departamentului de Stat al SUA, Jendayi Frazer, l-a acuzat deja pe Aweys că a oferit adăpost suspecţilor al-Qaeda bănuiţi că sunt responsabili de atentatele din august 1998 asupra ambasadelor americane din Kenya şi Tanzania, soldate cu uciderea a peste 200 de oameni, inclusiv 12 americani.

Proiect megaloman
În replică, liderul islamic somalez a respins orice comparaţie cu regimul taliban din Afganistan de la sfârşitul anilor 1990, care i-a oferit adăpost lui Osama ben Laden, permiţându-i să planifice atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Aweys a precizat că nu are contacte cu al-Qaeda şi că este interesat doar de pacea şi prosperitatea naţiunii sale. Vecinii săi se tem însă că, odată ce va acapara întreaga putere, şeicul musulman va încerca să împlinească un vechi vis al conducătorilor ţării: Somalia Mare. De-a lungul timpului, prezenţa numeroasă a etnicilor somalezi în statele vecine a fost o permanentă sursă de conflict. Încă de la mijlocul anilor ’70, preşedintele Somaliei la vremea respectivă, Mohamed Siad Barre, a pledat în favoarea extinderii frontierelor ţării pentru a-i reuni pe toţi vorbitorii de somaleză din Kenya, Etiopia şi Djibouti. În ciuda unei scurte şi dezastruoase invazii în Etiopia în anul 1977, naţionalişţii somalezi şi fundamentaliştii islamici de astăzi continuă să sprijine proiectul unui stat somalez unificat în Cornul Africii, care să înglobeze fostele colonii britanice şi italiene din actuala Somalie, fosta Somalie Franceză (actualmente Djibouti), regiunea Ogaden din Etiopia şi provincia nord-estică a Kenyei.

Soluţii mioape
Pentru a combate ameninţarea islamistă care se profilează tot mai limpede la orizont, Statele Unite au deplasat în Djibouti, încă din mai 2003, un grup operativ de luptă cu misiunea de a lupta împotriva terorismului în Cornul Africii, precum şi în Yemen, Tanzania şi Uganda. În ultimii trei ani, cei aproape 1600 de soldaţi staţionaţi la Camp Lemonier au stabilit legături militare cu toate ţările din regiune, exceptând Somalia şi Eritrea. Trupele americane au antrenat forţele de frontieră din Djibouti şi Etiopia şi au întărit capacitatea dispozitivelor kenyene de a proteja graniţele maritime cu Somalia. Experţii susţin însă că, pe termen lung, abordarea militară nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemelor din regiune. Potrivit lui Caty Clement, director regional al Grupului pentru Crize Internaţionale, un centru de prevenire a conflictelor, “Cornul Africii are nevoie de mai mult decât soluţii militare. Este important să fii capabil să controlezi frontierele, să fii în stare să supraveghezi populaţia, dar aceasta este doar un aspect al problemei. Eşecul sau succesul unei naţiuni are legătură cu sărăcia, cu corupţia oficială, ajutorul internaţional şi sprijinul clasei mijlocii faţă de guvern. Să creezi un sistem legislativ puternic, tribunale independente şi economii sănătoase sunt lucruri care trec dincolo de capacitatea militarilor”.
În absenţa unei strategii care să răspundă tuturor provocărilor din Cornul Africii, există toate şansele ca viitorul estului continentului negru să stea sub semnul semilunii islamice. Nu este de mirare, deci, că diplomaţii occidentali şi regionali consideră că un atac terorist de anvergură în zonă este iminent. După Irak şi Afganistan, Statele Unite sunt pe cale să mai cedeze încă un front în războiul mondial împotriva terorismului.

Cornul Africii îşi datorează numele formei de corn de rinocer a peninsulei care înaintează pe o distanţă de sute kilometri în interiorul Mării Arabiei. Regiunea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ două milioane de kilometri, pe teritoriile statelor Djibouti, Etiopia, Eritrea, Kenya, Somalia şi Sudan, cu o populaţie totală de 165 de milioane de locuitori. Întreaga zonă se confruntă cu războaie continue şi este lovită în mod regulat de catastrofe naturale, precum secete (în Etiopia) sau inundaţii (în Somalia) care afectează îndeosebi zonele rurale. Ca urmare, regiunea înregistrează unul din cele mai grave niveluri de malnutriţie din lume şi este pândită mereu de crize umanitare majore. Între 1982 şi 1992 aproximativ 2 milioane de persoane au murit din cauza combinaţiei de război şi foamete.

Ioan BUTIURCĂ

Extremele islamului

2010-03-25T02:19:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş

Eşecul general înregistrat în lupta împotriva terorismului islamic se datorează unei erori strategice colosale comise de liderii politici, militari şi religioşi occidentali. Insistând să plaseze responsabilitatea violenţelor pe umerii unor radicali izolaţi, consideraţi nereprezentativi pentru religia musulmană, ei au refuzat să vadă că civilizaţia vestică se confruntă de fapt cu o ideologie ale cărei principale ingrediente - fundamentalismul, extremismul şi terorismul - alcătuiesc mesajul teologic al religiei islamice.

Pentru a înţelege cât de iluzorie este distincţia făcută între promotorii jihadului şi aşa-zisul islam moderat, este suficientă o trecere în revistă a discursului public al unor personaje cheie din lumea musulmană. Fie că este vorba de lideri de state, profesori universitari sau clerici apropiaţi de cercurile puterii, modul în care aceştia abordează subiecte precum războiul sfânt, relaţia dintre islam şi creştinism, raporturile dintre "credincioşi" şi "infideli" sau martiriul nu se deosebeşte cu nimic de retorica unor figuri ca Osama ben Laden, Hassan Nasrallah sau şeicul Omar, păstorul talibanilor.
În cele ce urmează, prezentăm câteva pasaje semnificative selectate dintr-un şir aproape nesfârşit de luări de poziţie care au acelaşi numitor comun: superioritatea islamului asupra civilizaţiei creştine şi necesitatea afirmării lui prin violenţă, acolo unde este nevoie.

Convertire sau război
Fragment dintr-un discurs al conducătorului libian Mu'ammar Al-Qadhafi, transmis de televiziunea Al-Jazeera la 10 aprilie, 2006.
Mu'ammar Al-Qadhafi: "Unele persoane cred că Mahomed este doar profetul musulmanilor. Aceasta e o greşeală. Mahomed este profetul tuturor oamenilor. El a înlocuit toate religiile anterioare. Dacă Iisus ar fi trăit atunci când Mahomed a fost trimis, l-ar fi urmat pe Profet. Toţi oamenii trebuie să fie musulmani…musulmanii au fost înfuriaţi de defăimarea Profetului. Dar persoanele care l-au denigrat pe Mahomed şi-au calomniat propriul profet, pentru că Mahomed este profetul oamenilor din Scandinavia, din Europa, Asia şi Africa. Însă întrucât cărţile sfinte pe care le citesc în Scandinavia sunt falsificate şi îndeamnă la ură, ei cred că Mahomed nu este profetul lor…L-au desenat pe Mahomed înconjurat de femei acoperite cu voal, din cauza voalului purtat de femeile musulmane. Aşteptăm din partea lor să-l deseneze pe Iisus înconjurat de femei goale, deoarece adepţii…pentru că femeile creştine sunt goale. În Scandinavia femeile sunt goale. Aşteptăm să vedem un desen înfăţişându-l pe Iisus cu bombe nucleare deasupra capului său, pentru că bomba nucleară a fost concepută de creştini…În orice caz, cărţile sfinte ale Occidentului, ale Europei şi Americii, cheamă la ură; nu e nici o îndoială în privinţa asta. Textele Bibliei sunt deformate şi inumane. Aşa-numitele Vechiul Testament şi Noul Testament nu sunt nici Vechiul Testament, nici Noul Testament, din cauză că ambele testamente au fost înlocuite, şi prin urmare sunt falsificate. Ele au fost scrise cu mâna la sute de ani după Iisus. În Biblie există lucruri care sunt nepotrivite atât pentru Iisus, cât şi pentru Moise. Dacă dorim să îmbunătăţim starea umanităţii şi să trăim într-un sat global, datorită globalizării, trebuie să căutăm adevărata Biblie, deoarece Biblia care există astăzi este măsluită. Biblia actuală nu-l menţionează pe Mahomed, în vreme ce Biblia Dumnezeului nostru îl pomeneşte în repetate rânduri pe Mahomed. Trebuie să cercetăm Evanghelia după Barnabas, a Sfântului Barnabas, pentru că aceasta este adevărata evanghelie. Această evanghelie menţionează explicit că Mahomed va veni după Iisus…. Avem 50 de milioane de musulmani în Europa. Sunt semne că Allah va permite victoria islamului în Europa - fără săbii, fără arme, fără cuceriri. Cei cincizeci de milioane de musulmani ai Europei vor transforma acest continent într-unul musulman în decurs de câteva decenii. Allah mobilizează naţiunea musulmană a Turciei, adăugând-o Uniunii Europene. Asta înseamnă încă 50 de milioane de musulmani. Vor fi 100 de milioane de musulmani în Europa. Albania, care este o ţară musulmană, a intrat deja în Uniunea Europeană. Bosnia, care este o ţară musulmană, a intrat deja în UE. Europa este într-o situaţie dificilă, şi la fel este şi America. Amândouă trebuie să accepte să devină islamice în viitor sau să declare război împotriva musulmanilor."

Ura sfântă
Fragmente dintr-un interviu acordat postului de televiziune Al-Majd de profesorul doctor în jurisprudenţă islamică Abd Al-Aziz Fawzan Al-Fawzan, din Arabia Saudită.
Dr. Abd Al-Aziz Fawzan Al-Fawzan: "Cineva care îl neagă pe Allah, îl venerează pe Hristos, fiul Mariei, şi susţine că Dumnezeu este Trinitate - vă plac aceste lucruri pe care le spune şi le face? Nu urăşti credinţa unui asemenea politeist care spune că Dumnezeu este o treime dintr-o trinitate, sau se închină la Hristos, fiul Mariei? Cineva care permite şi comite păcate trupeşti - aşa cum este cazul în ţările occidentale, unde concubinajul este îngăduit şi nu este considerat o problemă - nu urâţi astfel de lucruri? Oricine spune, "Nu-l urăsc, nu este un musulman…"… aceasta nu este rasism, frate. Noi nu urâm un politeist din cauza culorii sale, a sexului, sângelui, ţării sale sau pentru că este american, european, chinez sau asiatic. Ei sunt partenerii noştri în cadrul umanităţii. În ochii lui Allah un musulman american poate fi mai bun decât toţi arabii…Însă dacă această persoană este un necredincios - chiar dacă această persoană este mama sau tatăl meu, ferească Dumnezeu, sau fiul sau fiica mea - trebuie să o urăsc, trebuie să urăsc erezia sa şi sfidarea pe care o aduce lui Allah şi profetului său. Trebuie să îi urăsc faptele abominabile. Mai mult decât atât, trebui să fie o ură pozitivă. Trebuie să mă facă să simt compasiune faţă de el, să mă determine să-l călăuzesc şi să-l schimb."

Fragmente dintr-un interviu acordat televiziunii Al-Majd de profesorul Walid Al-Shuzi de la Universitatea Al-Riyadh.
Walid Al-Shuzi: "Unii spun că atunci când ieşi din moschee trebuie să-i iubeşti pe evrei şi pe creştini. În predicile lor ei întreabă, "Care este scopul acestor incitări şi aţâţări la ură?" Ei spun că după ce ai ascultat predica şi întâlneşti un evreu sau un creştin nu trebuie să manifeşti nici un fel de ostilitate faţă de ei. Poate că acest lucru vine din presiunea exercitată de aşa-numitul anti-semitism. Venerabile şeic, astfel de oameni nu înţeleg diferenţa dintre duşmănirea necredincioşilor şi atacarea lor. Ne este interzis să-i atacăm, dar avem datoria de a-i urî, aşa cum este scris în Coran şi Suna (principiile de bază ale islamului - n.red.) Astfel de oameni vor să-i determine pe musulmani să-şi abandoneze religia. Iată ce fac aceşti ipocriţi, aşa cum a fost prevăzut de Allah. Există o diferenţă între a-i urî pe cei care se închină la alţi dumnezei decât Allah şi coexistenţa cu ei. Vecinul Profetului a fost un evreu, nu-i aşa? Şi cu toate acestea Mahomed a spus:" Dă-l afară din Peninsula Arabia". Coexistenţa este un lucru iar ura faţă de o astfel de credinţă este alt lucru. Nu-l urăsc pentu cine este. Nu-l urăsc din cauza cărnii sau a sângelui său, şi nu-l urăsc din cauza naţionalităţii sale. Îl urăsc de dragul lui Allah. Chiar dacă ar fi fratele sau vărul meu, şi chiar de ar fi din propriul meu trup şi sânge - l-aş urî de dragul lui Allah."

Răsplata martirilor
Fragment dintr-o conferinţă a şeicului Palestinian Ahmad Qattan
Ahmad Qattan: "Mujahedinul, războinicul de la frontieră, predicatorul, credinciosul, martirul, cel care caută martiriul…aceşti eroi care stau la rând şi aşteaptă ocazia de a se sacrifica, nu pentru pâine şi cartofi, ci de dragul Dumnezeului religiei lor, pentru a-i preaslăvi cuvintele. Ei caută viaţa cea mai ideală, cea mai lungă viaţă în paradis. Ei doresc să se alăture fraţilor lor, martirilor, şi să culeagă recompensele pentru martiriul lor. Un martir primeşte şase recompense de la Allah: păcatele îi sunt iertate din clipa în care îşi varsă primul strop de sânge şi îşi vede locul său în paradis; este cruţat de suferinţele mormântului şi scutit de iad; coroana onoarei îi este aşezată pe cap - cu o bijuterie mai minunată decât această lume şi tot ce este în ea; este căsătorit cu 72 de femei cu ochi negri şi poate să intervină în faţa lui Allah pentru 70 dintre rudele sale."

Ioan BUTIURCĂ

Apocalipsa islamică

2010-03-25T02:17:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş
Pentru prima dată de la debutul crizei nucleare iraniene, o serie de membri de frunte ai elitei politice şi militare din Israel şi India au avertizat opinia publică mondială asupra gravei ameninţări reprezentate de acţiunile regimului de la Teheran. Conform mai multor experţi în problemele Orientului Mijlociu, guvernul iranian intenţionează să obţină bomba atomică pentru a declanşa o apocalipsă planetară, menită să împlinească profeţiile conţinute în Coran, cartea sfântă a musulmanilor.

Escaladarea tensiunilor generate de refuzul Iranului de a stopa componenta militară a programului său nuclear s-a resimţit în tonul conferinţei organizate în această săptămână la Ierusalim de Centrul Interdisciplinar al Institutului pentru Contraterorism, care a reunit reprezentanţi ai armatelor şi guvernelor din întreaga lume. În cursul dezbaterilor, fostul premier israelian Benjamin Netanyahu, actualmente liderul Partidului Likud, a declarat că preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad este mai periculos decât dictatorul german Adolf Hitler, responsabil de uciderea a zeci de milioane de oameni. Netanyahu şi-a motivat afirmaţia spunând că, "spre deosebire de Hitler, care a pornit războiul mondial, încercând apoi să fabrice arma atomică, Iranul încearcă mai întâi să dobândească bomba nucleară, ceea ce este cu mult mai primejdios. Hitler a fost înfrânt pentru că nu a reuşit să construiască dispozitive atomice, însă Iranul este aproape de a pune mâna pe ele. Oare lumea înţelege acest lucru? În Europa, de unde m-am întors de curând, sunt semne că această realitate este înţeleasă".
Benjamin Netanyahu a atras atenţia asupra faptului că acţiunile belicoase ale regimului iranian trebuie privite în contextul mai larg al fundamentalismului islamic, în cadrul căruia organizaţia al-Qaeda este doar unul dintre capetele hidrei:" Termenul de terorism internaţional este folosit greşit, nu pentru că acesta nu ar exista, ci pentru că adevărata problemă o reprezintă islamismul militant internaţional. Aceasta este mişcarea care mânuieşte pârghiile terorii la nivel mondial şi care pregăteşte terorismul absolut, terorismul nuclear. Componenta iraniană este cel mai periculos şi mai fanatic element al islamismului militant. Al-Qaeda nu poate fabrica arme nucleare, în vreme ce mişcarea militantă şiită aleargă în ritm de galop spre acest obiectiv".
Netanyahu a adăugat că Occidentul se confruntă în prezent cu un adversar mai necruţător decât comunismul întruchipat de URSS. Prezentând psihologia islamului militant drept una "patologică", liderul dreptei israeliene a remarcat că diferenţa dintre islamism şi comunism se datorează dispoziţiei radicalilor musulmani de a comite acte sinucigaşe, în numele "iubirii faţă de moarte: "În timp ce Uniunea Sovietică a bătut în retragere atunci când s-a confruntat cu perspectiva autodistrugerii, Occidentul se află în faţa unui regim sinucigaş, cel iranian, care este dispus să se sacrifice în numele ideologiei. "

Apocalipsă pentru Mahdi
O perspectivă şi mai sumbră asupra viitorului omenirii a fost expusă de profesorul Moshe Sharon, expert în islam la Universitatea Evreiască. Acesta şi-a exprimat convingerea că nu există "nici o posibilitate de pace între israelieni şi palestinieni, deoarece lumea arabă şi islamică consideră înfiinţarea Israelului un pas înapoi al istoriei şi, în consecinţă, nu vor accepta niciodată statul evreu. Acordurile de pace încheiate cu statele arabe musulmane nu sunt, în realitate, decât nişte bucăţi de hârtie fără semnificaţie, parte a unor tactici şi strategii în cadrul jihadului. Rădăcina problemelor dintre noi şi lumea arabă este islamul. islamul nu este doar o religie. Este o cultură, o politică, un stat. islamul este toate acestea. A fost astfel până acum şi va fi la fel şi în viitor. islamul este o religie mesianică… chiar de la începuturile ei a vorbit despre sfârşitul lumii. Allah este regele sfârşitului vremurilor."
Pe baza acestor considerente, Sharon a concluzionat că guvernul iranian, condus de clericii şiiţi, urmăreşte să obţină arma nucleară cu scopul de a declanşa apocalipsa: "Regimul de la Teheran crede cu sinceritate că Mesia şiiţilor, al 12-lea Imam, cunoscut şi sub numele de Mahdi, este aici şi va apărea vizibil. Trăim într-un timp al aşteptărilor mesianice. Ceea ce motivează acţiunile de astăzi ale conducătorilor iranieni este, mai presus de toate, dorinţa de a-l aduce pe cel de-al 12- lea Imam. Puterea ayatollahilor se trage din credinţa populară că ei pot stabili un contact cu Mahdi. Toată lumea crede acest lucru. Cum îl vor putea aduce? Prin apocalipsă. Mahdi are nevoie de un război. El nu poate veni în lume fără un Armagedon; el doreşte un Armagedon. Cu cât înţelegem acest lucru mai repede, cu atât mai bine. Ahmadinejad vrea arme nucleare pentru asta."
La încheierea intervenţiei sale Moshe Sharon s-a arătat sceptic în privinţa posibilităţii Israelului de a neutralizarea ameninţarea iraniană: "Singura cale de a evita confruntarea cu Iranul este de a lăsa acest lucru pe seama unor puteri mai mari decât statul evreu."

Ambiţii imperiale
În schimb, un alt participant la conferinţă, profesorul Uriel Reichman, a fost de părere că Israelul nu va putea evita ciocnirea cu Iranul sau cu al-Qaeda. El a subliniat aspiraţia Teheranului de "a realiza viziunea unui imperiu iranian, prin care baza şiită libaneză să se unească prin intermediul Siriei cu Irak, şi apoi cu Iranul. În trecut, iranienii au perceput Israelul ca pe un burete care absoarbe ura musulmanilor suniţi, deviind presiunea acestora, iar Teheranul a încurajat conflictul arabo-israelian cu scopul de a deturna continuu atenţia de la sine. Astăzi însă este îndoielnic că Iranul nu ar fi interesat de distrugerea Israelului, în condiţiile în care a demarat un program propriu de înarmare nucleară. Preşedintele Ahmadinejad a spus clar ce intenţii are, iar el nu face decât să exprime fanatismul religios al conducerii civile, susţinute de masele îndoctrinate cu ura faţă de Israel. Ambiţiile imperiale ale Iranului şi perceperea Israelului drept o putere regională, un vârf de săgeată al Statelor Unite, ar putea contraveni încercărilor regimului de la Teheran de a-şi realiza aspiraţiile. Un imperiu nuclear iranian va schimba balanţa puterii în Orientul Mijlociu şi va ameninţa nu numai Israelul ci şi ţările musulmane sunite." Pronosticul pesimist al profesorul Reichman a fost împărtăşit şi de directorul Institutului pentru Contraterorism, colonelul în rezervă Lior Lotan, care a declarat că statul evreu a fost luat în vizor de gruparea teroristă al-Qaeda: "Capacitatea există. Motivaţia a crescut. Israelul a devenit o ţintă prioritară".

Sabia islamului
Corul funebru al casandrelor israeliene a fost întregit de aprecierile lui Berham A. Sahukar, locotenent-colonel în rezervă al Regimentului de Paraşutişti din India. Expertul indian s-a referit la ameninţările similare cu care se confruntă atât Israelul, cât şi ţara sa, în care se află cea de-a doua populaţie musulmană ca mărime din lume, după Indonezia (135 de milioane de musulmani la o populaţie totală de 1, 1 miliarde locuitori).
Sahukar a declarat că nu-şi face iluzii în privinţa intenţiei radicalilor islamişti de a detona un dispozitiv non-convenţional biologic, chimic sau nuclear fie în provincia Kashmir, fie la New Delhi. El a adăugat că nici Israelul nu va fi scutit de efectele mareei teroriste muslmane: "Multe grupuri islamiste care operează din Pakistan consideră India, Statele Unite şi Israel o singură entitate care operează împotriva islamului. Site-urile internet ale acestor entităţi teroriste înfăţişează steagurile Indiei şi Israelului ciopârţite de sabia islamului."

Fragment dintr-un interviu acordat cotidianului israelian Haaretz de premierul britanic Tony Blair

Reporter: În ceea ce priveşte atitudinea Iranului, sunteţi de acord cu comparaţiile tot mai dese care se fac, referitor la situaţia din Europa anilor 1930?
Blair: "Atunci când avem un preşedinte al unei ţări atât de puternice ca Iranul, care spune astfel de lucruri (aluzie la ameninţările proferate la adresa Israelului - n.r.), ar fi o nebunie să presupui că sunt doar vorbe-n vânt. Când vedem, de asemenea, că Ahmadinejad încearcă să dobândească o armă atomică, consider că semnele de avertisment sunt destul de clare… Cred că dacă preşedintele unei ţări declară că vrea să şteargă o altă ţară de pe faţa pământului şi, concomitent, doreşte să obţină capacităţi nucleare, iar noi nu suntem îngrijoraţi de acest fapt, istoricii viitorului vor ridica nişte semne de întrebare în privinţa noastră şi a discernământului de care am dat dovadă. "

"Dacă ar fi avut la dispoziţie arme atomice, al-Qaeda ar fi şters de pe faţa pământului Manhattanul, precum şi o mare parte din Washington."- Benjamin Netanyahu

Ioan BUTIURCĂ

Islamul - religia Jihadului (IV)

2010-03-25T02:16:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş

"Atâta timp cît islamul va rămâne islam (ceea ce se va întâmpla) şi Occidentul va rămâne Occident (ceea ce este mult mai puţin sigur), acest conflict fundamental între două mari civilizaţii şi moduri de viaţă va continua să definească relaţiile lor în viitor. Şi asta, pentru că islamicii sunt convinşi de superioritatea culturii lor şi obsedaţi de inferioritatea puterii lor".
(Samuel P. Huntington - "Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale,1996")

Pe măsură ce se înmulţesc semnalele care prevestesc iminenta coliziune dintre Occident şi islam, există destule voci, atât din tabără vestică, cât şi din cea musulmană, care susţin că o coabitare între cele două lumi este posibilă. Lideri politici şi religioşi continuă să repete că violenţele perpetuate în numele islamului sunt opera unor radicali izolaţi, nereprezentativi pentru religia lor, şi că marea majoritate a musulmanilor din Occident respectă legile societăţii în care trăiesc."
Promotorii acestui curent de opinie susţin că "islamul radical este problema, islamul moderat este soluţia". Astfel, teoreticieni ca Daniel Pipes sunt de părere că islamul radical, la ora actuală forţa politica dominantă în lumea musulmană, este sprijinit de numai 10-15 la sută din populaţia musulmană din întreaga lume, în timp ce moderaţii reprezintă imensa majoritate, chiar dacă tăcută, a celor 1,2 miliarde de adepţi ai islamului. Pipes este convins că islamul moderat, tradiţional, este pe deplin capabil să trăiască în pace cu restul lumii şi că vocea moderaţilor va putea fi auzită în clipa în care jihadul promovat de radicali va fi înfrânt de o forţă militară superioară, cum este cea a Statelor Unite.
Moderaţi neputincioşi
Contestatarii acestui punct de vedere sunt însă de părere că o astfel de viziune suferă de un viciu grav de logică. Ei spun că impotenţa islamului moderat este dovedită chiar de faptul că, pentru a se putea exprima, este nevoie ca islamul militant să fie distrus de o forţă din afara lumii musulmane. Cu alte cuvinte, prin sine însăşi, vocea moderaţilor este prea plăpândă pentru a se putea face ascultată. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că în locuri precum teritoriile palestiniene sau Irak, unde s-au creat condiţii pentru desfăşurarea de alegeri libere, electoratul i-a adus imediat la putere pe islamiştii radicali (Hamas sau şiiţii religioşi), care doresc să impună Sharia, legea islamică, în versiunea cea mai radicală - una dintre dorinţele declarate ale reţelei teroriste al-Qaeda.
Pe de altă parte, chiar şi în majoritatea ţărilor din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii care nu aplică o formă extremă a Shariei, s-a instaurat un fel de echilibru al terorii între stat şi religie, dominată în mare măsură de o lectură politică radicală a islamului. Totul se întâmplă ca şi cum statul, mai mult sau mai puţin absolutist, ar fi încheiat cu integriştii un acord tacit: pacea civilă (relativă) şi perpetuarea puterii, în schimbul unui drept de intervenţie în ceea ce ţine de disciplina morală a maselor şi a liberei exprimări a unui refuz plin de ură la adresa duşmanilor dinăuntru (liberali, homosexuali, creştini) şi din afară (evrei, americani, occidentali).
Chestionarul adevărului
Confruntaţi cu evidenta ascensiune a integrismului islamic atât în Machrek - (partea de răsărit a lumii musulmane) şi Maghreb (regiunea islamului apusean/nord-african), cât şi în Occident, unde trăiesc aproximativ 25 de milioane de musulmani, criticii tezei islamului moderat au ajuns la concluzia că, în realitate, nu există o astfel de versiune a islamului. Pentru a-şi argumenta poziţia, ei au luat în discuţie tocmai chestionarul întocmit de Daniel Pipes pentru a stabili dacă un musulman este moderat sau nu:
1. Ar trebui ca non-musulmanii să se bucure de drepturi civile egale cu cele ale musulmanilor?
2. Pot musulmanii să se convertească la alte religii?
3. În cazul în care trăiţi într-o ţară non-musulmană, acceptaţi legile ei şi sunteţi de acord, fără rezerve, să fiţi loiali conducerii acelui stat?
4. Când obiceiurile islamice intră în conflict cu legile seculare, acestea din urmă ar trebui să prevaleze?
Paradoxul chestionarului constă în faptul că, identificând drept radicali pe toţi cei care ar răspunde "NU" la majoritatea întrebărilor şi drept moderaţi pe cei care ar răspunde "DA", această din urmă categorie ar ieşi de sub incidenţa criteriilor care definesc un musulman.
Motivele sunt evidente. Astfel, atâta timp cât musulmanii urmează legile Coranului, ei nu pot accepta legitimitatea convertirii la o altă credinţă, gest interzis de profetul Mahomed sub pedeapsa cu moartea.
De asemenea, islamul nu garantează drepturi egale ne-musulmanilor, aceştia fiind socotiţi un fel de cetăţeni de clasa a doua, toleraţi doar cu condiţia să nu înveţe religia lor pe alţii, să plătească jumătate din veniturile lor ca bir şi să nu aspire niciodată să aibă un post administrativ, să se căsătorească cu o musulmancă sau să conducă o naţiune islamică. În plus, musulmanii nu pot accepta sub nici un motiv ca fiind permanente legile unui guvern non-musulman, de vreme ce Mahomed le-a ordonat să poarte lupta sfântă până ce întreaga lume va fi subjugată de islam.
Prin urmare, definiţia dată de Pipes islamului moderat reprezintă o contradicţie în termeni, care goleşte de substanţă tipologia musulmanului real. În consecinţă, adversarii tezei lui Pipes susţin că islamul poate fi moderat doar atunci când nu are putere şi că, de îndată ce musulmanii dobândesc un ascendent asupra non-musulmanilor sau simt că sunt pe cale să-l obţină, aspectul de jihad al islamului este declanşat inevitabil.
În opinia unor specialişti ca Robert Spencer, Lawrence Auster sau Ibn Warrak, orice acreditare a opiniei că ar exista islam moderat, echivalează, pe termen lung, cu o mână de ajutor întinsă musulmanilor pentru ca aceştia să câştige puterea, moderaţia urmând să se schimbe, mai devreme sau mai târziu, în militantism. Concluzia lor este că singura atitudine rezonabilă a Occidentului constă în refuzul categoric şi sistematic al tuturor pretenţiilor islamiste.
Dialogul surzilor
Dificultatea unei înţelegeri între lumea occidentală şi cea musulmană a fost recunoscută de unul din cei mai reputaţi profesori de civilizaţie islamică din lume, sirianul Bassam Tibi, renumit pentru analizele sale imparţiale ale islamului.
Potrivit lui Tibi, dialogul dintre Vest şi Orient nu poate fi decât unul al surzilor, deoarece înţelesul unor noţiuni esenţiale ca pace, toleranţă, minciună diferă aproape antagonic când e vorba de Occident şi lumea musulmană; astfel, noţiunea de pace înseamnă, conform viziunii tradiţionale din islam a celor două sfere opuse, doar extinderea a ceea ce se numeşte "Casa păcii" ("Dar el-islam", lumea musulmană) la scara întregii planete, a întregii omeniri, prin dispariţia "Casei războiului" ("Dar el-harb" - lumea necredinioşilor). Tibi subliniază că această viziune musulmană este una dintre cele mai statornice constante ale gândirii islamice despre lume. Reputatul analist sirian nu se sfieşte să afirme că interlocutorii musulmani sunt cu două feţe, iar idealiştii Occidentului suferă de o orbire provocată de naivitatea lor cronică. Un alt exemplu de dialog al surzilor în jurul unor concepte cu sensuri diferite între interlocutori este şi cel axat pe tema toleranţei.
Astfel, în terminologia islamică toleranţa implică acceptarea non-musulmanilor într-o societate majoritar islamică ca cetăţeni de clasa a doua (dhimi). În privinţa toleranţei religioase, ignoranţa crasă tipic occidentală a fost exemplificată de reacţia perplexă a episcopului catolic de Hildesheim, când, după ce i se oferise de către un imam german un volum din Coran, la întoarcerea gestului (oferirea de către el a unui exemplar de Biblie), imamul s-a arătat îngrozit şi a refuzat chiar atingerea cărţii sfinte a creştinătăţii. Conform profesorului Bassam Tibi, imamul a acţionat conform credinţei sale; pentru un imam, a oferi un Coran înseamnă a face "dawa", adică o chemare la islam, şi nu vreun gest de curtoazie sau ecumenism ieftin. Acest gest este doar urmarea chemării coranice "Şi spune-le celor neiniţiati: Vă supuneţi?" (Coran, sura 3:20).
După Tibi, toate aceste aspecte trebuie luate în calcul atunci când se angajează un dialog cu un învăţat musulman, cu atât mai mult cu cât Coranul permite musulmanilor să mintă. Este vorba de principiul protejării (principiul al-Tekiia), care le dă dreptul musulmanilor să mintă în voie ori de câte ori aceştia cred sincer că le este util pentru creşterea influenţei islamului sau pentru propăşirea sau protejarea propriei lor persoane. Acest principiu îşi are sursa în versetul coranic 3:27: "Să nu permiţi credincioşilor să se împrietenească cu necredincioşii. Oricine face asta, nu mai are nici o legătură cu Allah, doar dacă acesta nu o face pentru protejarea lui împotriva lor."
Potrivit lui Tibi, această poziţie face extrem de dificilă şi nesigură orice negociere cu un om de stat islamic. El consideră că dialogul dintre creştini şi musulmani este îngreuiat şi de atitudinea primilor, "care-l poartă cu şira spinării încovoiată, cu autocenzură şi tabuuri.
Musulmanii nu au respect pentru oamenii care nu au nici un fel de "asabyya". Această noţiune vine de la filozoful islamic Ibn Khaldun şi înseamnă "conştiinţă a civilizaţiei". Dacă creştinii ar oferi musulmanilor biserici care stau goale pentru a le transforma în moschei, aceasta ar fi considerată nu toleranţă, ci slăbiciune. În dialogul cu islamul, creştinii sunt dinainte învinşi şi slabi în demnitate."
Concluzia specialistului sirian este că oricâte apeluri la reconciliere ar face Occidentul, acestea ar fi sortite eşecului, deoarece ar fi interpretate de fundamentalişti ca nişte acte de laşitate: "Musulmanii se simt superiori creştinilor, deoarece pentru ei numai islamul este încheierea, "sigiliul" tuturor revelaţiilor; de aici rezultă superioritatea lor, chiar dacă îi consideră credincioşi şi pe creştini şi pe evrei. Altfel se comportă islamiştii faţă de creştini. Aceştia sunt pentru ei necredincioşi, ceea ce le permite să-i omoare."

Papa Benedict al XVI-lea
Este adevărat că lumea musulmană nu greşeşte în totalitate când reproşează tradiţiei occidentale a creştinismului decadenţa morală şi manipularea vieţii umane.
Absenţa oricărei menţiuni a credinţei religioase în Constituţia europeană întăreşte percepţia islamului că Europa este o societate decadentă. Ceea ce ofensează islamul este lipsa referinţei la Dumnezeu, aroganţa raţiunii, care provoacă fundamentalismul.

Patrick Sookhdeo - fost musulman
Problema islamului este mai mare decât îşi dau seama majoritatea vesticilor. Una din forţele Occidentului este dezvoltarea societăţilor liberale bazate pe pluralism. Dificultatea islamului clasic este că, în ultimă instanţă, nu acceptă pluralismul în această formă. Cred că Occidentul a făcut o greşeală strategică căutând să diferenţieze al-Qaeda şi pe Osama ben Laden de restul islamului, motivând că aceştia sunt extremişti şi, prin urmare, nu pot fi musulmani autentici. O astfel de opinie este foarte discutabilă. Ben Laden şi oamenii săi vin dintr-o tradiţie islamică în care jihadul este un principiu de bază în lupta împotriva necredincioşilor. Realitatea este că ei se bucură de un sprijin uriaş în rândul musulmanilor din întreaga lume, dintre care mulţi îl privesc ca pe un erou. În relaţia cu islamul trebuie să spui adevărul până la capăt.

Cardinalul George Pell
Egoismul şi răsfăţul de sine pe care societatea de consum le încurajează provoacă un vid spiritual care ar putea fi umplut de islam - din motive bune şi mai puţin bune. Pentru cei care sunt nemulţumiţi în mod radical şi înclinaţi spre violenţă, celulele teroriste ale islamului se pot dovedi atractive. Sperăm că va fi vorba de un procent mic de oameni. Dar puterea şi simţul ţelului, comunităţii, coeziunii, faptul că este vorba de o religie foarte puternică, ar putea constitui o atracţie pentru mulţi oameni din Occident care sunt în căutarea unui obiectiv, a unui sens al direcţiei, a unui liant care să ţină închegată o comunitate, ceva care să inspire o stare de auto-disciplină.
Ibn Warraq - "Părăsind islamul"
Coranul nu conţine nici o singură învăţătură omenească care să nu fi existat înainte de islam. Omenirea nu ar pierde nici un percept moral dacă mâine islamul ar înceta să mai existe. După ce am studiat Coranul, hadith, biografia Profetului şi istoria islamului ani de zile, am raportat trecutul la prezent. Oamenii au încercat să reformeze islamul; nu a funcţionat niciodată. Mereu şi mereu, islamul a căzut în mâinile unor lideri ucigaşi, în timp ce restul lumii musulmane nu a avut de spus decât atât: "Acesta nu este islamul adevărat.

Lawrence Auster
islamul moderat nu există. Trebuie să fie creat. Mai mult, el poate fi creat doar prin renunţarea la ceea ce islamul a fost întotdeauna. Dar, în aceste condiţii, ceea ce ar rezulta ar fi tot islam? În pasajul culminant al magistralei sale biografii din 1878, "Viaţa lui Mahomed", William Muir, după ce semnalează lucrurile bune despre mahomedanism, vorbeşte despre "relele radicale care izvorăsc din această credinţă în toate epocile şi în toate ţările, şi vor continua să se reverse atâta timp cât Coranul va fi standardul credinţei." Dar Coranul, bineînţeles, este baza islamului şi cea mai înaltă autoritate a sa, fiind văzut de musulmani drept cuvântul etern, necreat al lui Dumnezeu. Musulmanii nu pot renunţa la Coran şi să rămână musulmani mai mult decât ar putea leii care ar renunţa la colţii, ghearele şi coama lor, să rămână lei.

Ioan BUTIURCĂ

Islamul - religia Jihadului (III)

2010-03-25T02:14:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş

"Atâta timp cât islamul va rămâne islam (ceea ce se va întâmpla) şi Occidentul va rămâne Occident (ceea ce este mult mai puţin sigur), acest conflict fundamental între două mari civilizaţii şi moduri de viaţă va continua să definească relaţiile lor în viitor. Şi asta, pentru că islamicii sunt convinşi de superioritatea culturii lor şi obsedaţi de inferioritatea puterii lor". (Samuel P. Huntington - "Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale,1996")

A devenit un loc comun afirmaţia că atacurile din 11 septembrie, 2001, de la New York şi Washington, care au dus la moartea a 3.000 de oameni, au schimbat cursul istoriei. Privite din perspectiva organizatorilor atentatului (gruparea al-Qaeda), evenimentele de acum cinci ani n-au fost însă decât o reaşezare firească a axei istoriei pe coordonatele celui mai activ element al patrimoniului politico-religios islamic - jihadul violent.
Spiritul "războiului sfânt" permează întreaga istorie islamică, mişcarea fundamentalistă al-Qaeda nefiind altceva decât reflectarea idealului politic al islamului - dominarea întregii lumi. Este de netăgăduit faptul că de câte ori au avut forţa necesară, musulmanii nu au ezitat să-şi pună în aplicare planurile expansioniste, fie că a fost vorba de ocuparea Romei de către sarazini, în 846, de distrugerea Constantinopolului, în 1453, sau de asaltul oprit la porţile Vienei, în 1683.

Obiectiv global
Faptul că viziunea expansionistă a islamului de a aduce întregul pământ sub guvernarea sa a suferit eşecuri repetate în ultimele două secole şi în special în ultimele decenii, a inspirat recurgerea la terorism, singura soluţie posibilă în condiţiile uriaşului dezavantaj de forţe dintre Occident şi lumea musulmană. Primul câmp de bătălie pe care s-a experimentat această unealtă de luptă a fost cel israelo-palestinian. Atentatele sinucigaşe practicate de Hamas şi de Jihadul islamic s-au dovedit a fi o armă de o redutabilă eficacitate, contribuind major la retragerea Israelului din Fâşia Gaza. Însă, contrar unei idei bine înrădăcinate în Occident, lupta contra Israelului nu reprezintă esenţa problemei.
Miscările în aparenţă naţionale, precum cele palestiniene - Hamas şi Jihadul islamic - sau Hezbollah-ul libanez nu consideră acţiunile anti-evreieşti decât un episod dintr-un proiect mult mai vast, care trebuie să conducă spre o Palestină musulmană, pe ansamblul teritoriului dintre Mediterana şi râul Iordan, inserată într-o umma ("comunitatea credincioşilor").
Ţelurile globaliste ale grupărilor militante islamice sunt şi mai evidente în cazul al-Qaeda (Baza). Într-adevăr, organizaţia lui Osama ben Laden s-a constituit în urma primului război din Golf cu scopul de a-i alunga pe necredincioşi de pe pământul sfant al Arabiei, însă eliberarea locurilor sfinte ale islamului nu este decât o etapă pe un drum foarte lung. În privinţa recrutării, ca şi a obiectivelor sale, "Baza" este o internaţională, constituită cu ţelul de a împinge cat mai departe domeniul dar al-islam-ului ("casa islamului" - ţările unde musulmanii sunt la putere şi domneşte legea islamică). Faptul că lovitura cea mai puternică a al-Qaeda a avut drept ţintă Statele Unite nu reflectă decât convingerea lui ben Laden că America este în acest moment principalul obstacol în atingerea scopurile finale ale islamului.

Strategia de subjugare
De asltfel, liderii al-Qaeda n-au ascuns deloc că atentatele de la New York şi Washington au reprezentat doar prima mutare în cadrul unui plan pe termen lung care urmăreşte preluarea puterii mondiale de către islam. Detaliile strategiei de îngenunchere a lumii au fost publicate într-o carte scrisă de jurnalistul iordanian, Fuad Hussein, care a intervievat figuri de marcă ale reţelei al-Qaeda. Ziaristul a aflat că gruparea teroristă a pregătit un război de lungă durată la sfârşitul căruia, în viziunea fundamentaliştilor, fiecare cetăţean al planetei va avea două opţiuni: fie va trece la islam, fie va deveni cetăţean de rangul doi. Războiul ar urma să dureze două decenii, fiind divizat în şapte faze operaţionale: "Deşteptarea" (2000-2003), menită să trezească conştiinţa musulmanilor din lumea întreagă în privinţa misiunii lor; "Deschiderea ochilor" (2003-2006), consacrată transformării militantismului islamic într-o mişcare de masă, "Renaşterea şi ridicarea" (2007-2010), marcată de atacuri împotriva Turciei seculare şi a Israelului; "Distrugerea" (2010-2013), concentrată asupra preluării controlului regimurilor din Golful Persic; "Naşterea Califatului" (2013-2016), în care va fi proclamat un guvern unic pentru toate naţiunile musulmane; "Război total" (2016-2018), dedicată conflictului mondial între "Frontul Credincioşilor" şi "frontul infidelilor" şi "Victoria definitivă" (2018-2025), perioadă care va marca sfârşitul Israelului şi instaurarea califatului pe toată planeta.
Succesul celei de-a doua faze operaţionale, "Deschiderea ochilor" (2003-2006), este vizibil pentru orice observator al scenei politice internaţionale. La nivelul puterii politice, Orientul Mijlociu a înregistrat o cotitură netă spre islamişti, care au obţinut rezultate foarte bune la alegerile parlamentare din Egipt, au câştigat alegerile din Iran şi din teritoriile palestiniene.

Apostolii războiului sfânt
Impactul crescând al tezelor islamiste este vizibil şi în rândul maselor musulmane din ţările arabe, asiatice sau europene. Atentatele din Spania şi Marea Britanie, asasinarea regizorului olandez Theo van Gogh, revoltele de la periferiile marilor oraşe franceze şi mai ales reacţia vehementă faţă de publicarea caricaturilor lui Mahomed sunt ecoul predicilor rostite săptămânal de clerici musulmani în marile capitale ale ţărilor occidentale, în Orientul Mijlociu, în nordul Africii, Pakistan, China (Xinjiang), Indonezia, Filipine, India, Bosnia, Kosovo sau Macedonia. Imami ca Omar Bakri, supranumit "ayatollahul din Tottenham", Imram Waheed, reprezentantul londonez al organizaţiei Hizb ut-Tahrir, Omar Mahmoud Othman abu Omar, Abu Hamza al-Masri, Ibrahim Madhi sau Mamour Fall sunt doar câteva din miile de clerici musulmani din întreaga lume care le reamintesc credincioşilor că datoria lor este să urască toate celelalte religii, moduri de viaţă, crezuri, doctrine sau credinţe care contrazic islamul. O scurtă trecere în revistă a concepţiilor lor este edificatoare. Astfel, pentru unul din cei mai reprezentativi militanţi islamişti, şeicul Omar Bakri Muhammad, liderul fostei grupări Al-Muhajiroun, atacurile de la 11 septembrie şi orice act terorist musulman se explică printr-un text divin, Surah AL-Baqara 2:190: "Luptă pe calea lui Allah împotriva celor care luptă împotriva ta…", care permite musulmanilor să lupte prin orice mijloace împotriva "kaffir" (cei care nu cred în islam). Potrivit clericului musulman, "terorismul poate fi ori pozitiv, ori negativ, după cum este pro sau contra lui Allah… În termenii jurisprudenţei islamice, doar musulmanii sunt nevinovaţi; ne-musulmanii nu sunt. Toţi ne-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Allah. Noi nu facem nici o deosebire între civili şi non-civili, între inocenţi şi vinovaţi, ci doar între musulmani şi necredincioşi. Viaţa unui necredincios nu are nici o valoare, nici o sfinţenie… Jihadul nu este în mod special anti-creştin - este anti-kaffir."
Consecinţa acestei viziuni asupra lumii a fost sintetizată de un alt cleric radical, şeicul Ibrahim Madhi, al cărui mesaj a fost transmis în direct de televiziunea palestiniană: "Allah vrea ca statul injust al Israelului să dispară. Statele Unite, această ţară nedreaptă, vor fi rase de pe suprafaţa pământului. Statul infidel Marea Britanie va fi distrus".

Mentorii al-Qaeda
Cei care cred că atentatele teroriste comise de islamişti sau opiniile extremiste menţionate mai sus reprezintă o excepţie în lumea islamică sunt contrazişi chiar de multiplele exemple existente în istoria musulmanilor. Osama ben Laden şi al-Qaeda, la fel ca alte zeci de grupări teroriste islamice, pot fi consideraţi descendenţii spirituali direcţi ai "Hashishin" (Asasinii)", o sectă musulmană şiită care a îngrozit timp de două secole Orientul Apropiat şi Asia Centrală. Această grupare, înfiinţată de Hassan Bin Sabbah, în anul 1090, şi-a avut centrul în munţii din nordul Persiei şi a terorizat regiunea actualei Sirii, Iran şi Irak, cu scopul de a reconstitui califatul fatimid din Egipt. Forţa Asasinilor a constituit-o terorismul. Îndeplinind poruncile lui Hassan Bin Sabbah, adeptii cultului omorau conducători politici sau persoane care aveau influenţă asupra maselor. Numai în timpul conducerii lui Sabbah, au fost ucişi 75 de lideri, printre care opt califi şi sultani, şase viziri, şaptesprezece emiri, vali (conducători de regiune), muftii şi cadii. Toţi cei asasinaţi aparţineau claselor conducătoare sau aveau o influenţă însemnată asupra maselor.
Cronicile vremii relatează că întemeietorul sectei îşi droga adepţii înainte de trimiterea în misiuni ucigaşe. Ca şi astăzi, conducătorii religioşi ai sectei ismaeliţilor, cum mai erau cunoscuţi "Asasinii", le spuneau militanţilor că vor avea parte de Paradis în cazul în care îndeplinirea ordinului ar fi însemnat sacrificarea propriei vieţi. Gradul extrem de fanatism şi îndoctrinare le-a permis ismaieliţilor să controleze peste 70 de castele din munţii Siriei şi Iranului, serviciile lor fiind solicitate de diferiţi lideri musulmani. În cele din urmă, "Asasinii' au fost distruşi de triburile momgole în secolul al XIII-lea, dar impactul lor a fost atât de mare încât termenul de asasin a intrat în latină şi apoi în limbile europene, fiind popularizat de marele explorator Marco Polo.

Doctrina statului islamic
Un alt argument împotriva tezei singularităţii ideologiei al-Qaeda şi a altor grupări similare este legătura dintre Ayman al-Zawahiri, numărul doi în al-Qaeda, şi Said Qutb, considerat primul fundamentalist islamic modern. Legătura dintre cei doi demonstrează că radicalismul islamic modern nu a apărut pe un teren gol, ci a prins contur cu mai bine de jumătate de secol în urmă.
Născut în Egiptul superior, în anul 1906, Said Qutb a fost în tinereţe un admirator al Occidentului, dar o călătorie în Statele Unite la sfârşitul anilor 1940 şi apariţia statului Israel i-au schimbat opiniile. Nemulţumit de combinaţia de naţionalism şi socialism arab promovată de ţara sa, Qutb, funcţionar în Ministerul Educaţiei, a scris câtevă cărţi, chemând la apariţia unei "noi generaţii coranice". Qutb a schiţat o teorie a statului islamic care avea să influenţeze nenumăraţi islamişti şi constituie şi astăzi un punct de referinţă pentru organizaţii de tipul celei conduse de Osama ben Laden. La fel ca profetul Mahomet acum 1300 de ani, Said Qutb a denunţat corupţia şi decadenţa societăţii în mijlocul căreia trăia. El considera că musulmanii din epoca naţionalismelor ignoră islamul şi venerează idoli moderni precum naţiunea, partidul sau socialismul. De asemenea, Qutb susţinea că islamul este ţinta unei conspiraţii universale din care fac parte creştinii, evreii, sioniştii, păgânii şi ateii. În viziunea lui Qutb, singura soluţie era încetarea fragmentării lumii musulmane pe criteriul naţional şi restabilirea valorilor islamului ca religie a unei singure comunităţi - "umma", a tuturor musulmanilor, indiferent de etnie.
Deşi Qutb avea să sfârşească executat de autorităţi, teoria statului islamic nu a dispărut o dată cu moartea sa. Provenit dintr-o distinsă familie de intelectuali, Ayman al Zawahiri a devenit un adept al lui Said Qutb, mai ales după contactul său cu fratele acestuia, Mohamed Qutb, profesor de religie islamică în Arabia Saudită. În anii '80 Ayman al Zawahiri s-a deplasat la Peshawar, în Pakistan, unde l-a cunoscut pe tânărul Osama ben Laden, venit şi el să lupte în "jihad" - războiul sfânt împotriva infidelilor comunişti. Ayman al Zawahiri avea să devină sfetnicul principal al lui Osama ben Laden şi de fapt creierul organizaţiei al-Qaeda. De altfel, cei doi au avut o contribuţie importantă la aplicarea în practică a teoriilor lui Said Qutb în Afganistan, în timpul perioadei în care talibanii s-au aflat la putere, din 1994 până în 2001.

Al doilea Mahomed
Cel mai bun exemplu că predispoziţia la fundamentalism religios şi radicalism nu este apanajul unor indivizi, grupări sau "secte" izolate este Iranul, ţară condusă de aproape trei decenii de ayatollahii islamici. Liderul revoluţiei din 1979, ayatollahul Khomeini, este cel care a reînviat, în epoca modernă a islamului, viziunea profetului Mahomed privind cucerirea lumii. În predicile sale, Khomeini a explicat că restabilirea statului Israel a fost un miracol satanic îngăduit de Dumnezeu din cauza răcirii credinţei maselor musulmane. El a chemat la o reînnoire a adevăratului islam, în vederea aducerii la îndeplinire a trei ţeluri, în următoarea ordine:
1. Izgonirea conducătorilor "seculari" din ţări islamice ca Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt sau Iordania, după modelul revoluţiei din Iran;
2. Redobândirea controlului asupra pământului Palestinei, concomitent cu exterminarea evreilor în cadrul acestui proces;
3. Cucerirea restului lumii în numele lui Allah.
Fără nici o îndoială, demersurile regimului de la Teheran de a dobândi arma atomică au legătură cu ţelurile menţionate de Khomeini. Actualul preşedinte, Ahmed Ahmadinejad, a afirmat în mod repetat că doreşte ştergerea statului evreu de pe faţa pământului. Faptul că utilizarea opţiunii nucleare ar degenera într-un conflict internaţional major, cu consecinţe dezastruoase pentru toţi actorii conflictului, nu este de natură să-i descurajeze pe conducătorii iranieni, atâta vreme cât printre victime s-ar număra şi "superputerile creştine". (va urma)

Ioan BUTIURCĂ

Islamul - religia Jihadului (II)

2010-03-25T02:12:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş

"Atâta timp cât islamul va rămâne islam (ceea ce se va întâmpla) şi Occidentul va rămâne Occident (ceea ce este mult mai puţin sigur), acest conflict fundamental între două mari civilizaţii şi moduri de viaţă va continua să definească relaţiile lor în viitor. Şi asta, pentru că islamicii sunt convinşi de superioritatea culturii lor şi obsedaţi de inferioritatea puterii lor". (Samuel P. Huntington - "Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, 1996")

Pentru a înţelege mai bine predispoziţia spre violenţă a islamului, criteriul cel mai pertinent este înţelegerea modului în care această religie se raportează la spaţiul mundan, la instituţiile sociale şi politice existente într-un context istoric dat. Astfel, putem observa că, dacă în creştinism distincţia dintre cele două "împărăţii", cerească şi lumească, a fost făcută de la început - Iisus vesteşte că Împărăţia Sa nu este din lumea aceasta, că trebuie dat lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu şi Cezarului ce este al Cezarului -, situaţia este foarte diferită în cazul islamului. Acesta nu recunoaşte separaţia dintre religie şi stat, pe considerentul că Allah a trimis religia omului pentru a o aplica în toate domeniile vieţii. Ca atare, în islam este imposibil să distingi sacrul de laic, legea omenească neavând nici o valabilitate în faţa celei revelate de Dumnezeu profetului Mahomed. Legea islamică (Sharia), compusă din Coran, Sunna - tradiţia profetică, extrasă din analiza textelor Hadith, care conţin relatări ale cuvântărilor lui Mahomed, şi fïqh - dreptul musulman, acoperă toate aspectele vieţii, de la guvernare şi relaţii externe până la viaţa de zi cu zi.

Originea jihadului
Implicaţiile acestui fapt sunt covârşitoare, în condiţiile în care proiectul islamismului este unul global. Încă de la origini, doctrina islamică a preconizat existenţa unui singur stat islamic, care guvernează peste toată "umma" (comunitatea musulmană). Acest principiu introdus de Mahomed în contextul triburilor politeiste arabe a fost înscris în Constituţia de la Medina din 627, în care se specifica faptul că toţi credincioşii sunt egali în faţa lui Allah, depăşindu-se astfel ierarhiile tribale sau de clan. Membrii ummei erau obligaţi să ramână solidari atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, iar datoria comunităţii era să extindă teritoriul statului. Scopul final urmărit este acela de a extinde suprafaţa califatului pentru a aduce întregul pământ sub guvernarea islamului şi pentru a-i înlătura pe necredincioşi.
Ca atare, de la început, islamul a fost ataşat ideii de Jihad, de luptă sfântă. Teologia islamică a împărţit lumea în două zone: Dar al-islam (Casa islamului) şi Dar al-Harb (Casa Războiului) - populată de necredincioşi. Musulmanii au primit de la Mahomed misiunea de a cuceri această din urmă regiune, "infidelii" urmând să fie ucişi, dacă nu se supun de bunăvoie (Hadith 4:196 "Am dat ordin ca lupta să continue până ce oamenii vor spune: nimeni nu are dreptul să fie adorat, decât Allah").

Sabia profetului
Primul care a impus cu tăişul sabiei noua religie a fost însuşi Mahomed, care în ultimii săi zece ani de viaţă şi-a dedicat întreaga energie războiului, până când a supus Mecca şi comunităţile creştine şi iudaice care se aflau în Arabia Saudită. Exemplul profetului a fost copiat de urmaşii săi, care au cucerit o mare parte a lumii romane în timpul primului secol al expansiunii musulmane (632 - 732), prin uciderea a nenumăraţi oameni nevinovaţi şi prin forţarea supravieţuitorilor să adopte credinţa islamică. Ulterior, califatele şi imperiile musulmane care au folosit violenţa şi războiul pentru înaintarea cauzei lui Allah şi-au legitimat acţiunile afirmând că urmează exemplul şi învăţăturile profetului lor, Mahomed. Oponenţii islamului au sancţionat prompt această justificare, catalogând religia islamică agresivă şi belicoasă, însă apologeţii religiei musulmane au respins astfel de caracterizări. Unii învăţaţi au insistat chiar pe aspectul tolerant şi pacifist al islamului, în timp ce alţii au considerat inutilă încercarea de a defini învăţăturile Coranului şi ale lui Mohamed cu privire la folosirea războiului, pe motiv că scriptura musulmanilor este o carte vastă, plină de poezie şi contradicţii, în care se pot găsi "condamnări ale războiului şi incitări la luptă, minunate expresii de toleranţă şi imagini aspre împotriva necredincioşilor."

Versetele sabiei
O analiză atentă a textelor Coranului arată că un astfel de punct de vedere nu stă în picioare. Aparentele contradicţii din cartea sfântă a musulmanilor sunt rezolvate prin recunoaşterea învăţăturilor progresive ale lui Mohamed, care trec de la pace la război în timpul vieţii şi experienţei sale. Astfel, la începutul misiunii, Mohamed le-a cerut adepţilor săi să întâmpine opoziţia cu răbdare şi persuasiune, în aşa-numitele "versete ale iertării şi îndurării" ("Invită-i pe toţi pe calea Domnului cu înţelepciune şi prin îndemnare minunată; ceartă-te cu ei în modul cel mai bun şi mai frumos; pentru că Domnul ştie cel mai bine cine s-a abătut de la căile Lui şi cine va primi călăuzire (16: 126 )", "Niciodată binele şi răul nu vor fi deopotrivă. Îndepărtaţi răul cu ce este bine ( 41; 34 )."
Situaţia s-a schimbat după ce Mahomed şi-a consolidat puterea, dovadă fiind atitudinea sa faţă de evrei şi creştini. Sperând că vor accepta fără mari împotriviri noua revelaţie, Mahomed a vorbit la început admirativ despre "oamenii Cărţii", dar când evreii şi creştinii l-au respins, profetul şi-a schimbat radical poziţia. În Sura 5:51, el le-a poruncit musulmanilor să nu se împrietenească cu evreii şi creştinii, iar în Sura 9:29 le-a ordonat să ia armele în mâini: "Luptaţi cu aceia care nu cred în Dumnezeu şi nici în ziua de apoi şi nu consideră oprit, ceea ce a oprit Dumnezeu şi trimisul Său, nici nu recunosc religia adevărată, (chiar dacă ei sunt) oameni ai Cărţii, până când nu vor plăti jizya (tributul) şi se vor supune de bună voie şi vor fi supuşi. Iudeii îl numesc pe Uzair ( Ezra ) fiu al lui Dumnezeu, iar creştinii îl numesc pe Mesia fiu al Lui Dumnezeu… Blestemul Lui să cadă asupra lor". Chemarea la luptă a fost extinsă apoi împotriva tuturor necredincioşilor, în celebrele "versete ale sabiei", dintre care enumerăm câteva exemple: "Războiul vă este orânduit şi vouă nu vă place. Dar poate că urâţi tocmai ceva bun pentru voi şi iubiţi ceva ce este rău pentru voi. Dar Dumnezeu ştie şi nu voi." ( 2:212, 213 ); "Dar, când lunile sfinte au trecut, atunci luptaţi şi omorâţi păgânii oriunde-i veţi întâlni, apucaţi-i, împresuraţi-i şi pândiţi-i în toate modurile; dacă se pocăiesc, se vor ruga în mod regulat şi vor face acte de milostenie regulate, atunci deschideţi drumul pentru ei; căci Dumnezeu este iertător şi milostiv" ( 9:5 ); "O singură încercare (de luptă) pentru cauza lui Allah, dimineaţa sau seara, este mai bună decât lumea şi tot ce este în ea" ( 4:50 ); "paradisul se află sub umbrele săbiilor" ( 4:73 ). Ordinele sunt clare. Musulmanii au de luptat cu ceilalţi oameni până cand aceştia vor deveni musulmani. Cei care vor să-şi salveze vieţile nu au altă cale decât aceea de a renunţa la religia lor şi de a adopta religia islamului.

Jihad progresiv
Acceptarea în mod gradat de către Mahomed a jihadului militar ca pe o strategie esenţială de promovare a expansiunii islamice a devenit cunoscută sub numele "legea abrogării ", care este acceptată de învăţaţii musulmani. În acord cu această doctrină, versetele de mai târziu, cele ale "sabiei", depăşesc vechile "versete ale iertării".
În cartea sa "Jihad: Originea războiului sfânt in islam," cercătătorul Reuven Firestone scrie: "Erudiţii musulmani au venit cu concluzia că versetele privitoare la război au fost revelate în relaţie directă cu nevoile istorice ale lui Mahomed în timpul misiunii sale profetice. La începutul carierei sale în Mecca, când era slab şi avea doar câţiva adepţi, revelaţia divină a încurajat evitarea unui conflict fizic. După intense persecuţii care au determinat pe Mohamed şi pe urmaşii săi să emigreze la Medina, ei au fost lăsaţi să se angajeze într-un război de apărare. Cum comunitatea musulmană a crescut în putere, mai târziu revelaţiile au lărgit condiţiile în care se putea porni un război, până când s-a considerat că războiul împotriva ne-musulmanilor poate fi pornit în orice timp, fără vreun pretext şi în orice loc".
Aşadar războiul nu a fost pentru multă vreme unul de apărare, ci a devenit un Jihad agresiv împotriva tuturor "infidelilor". Aceasta este învăţătura finală a Coranului care a rămas în vigoare până astăzi şi a inspirat recentele acte de terorism care au lovit lumea oocidentală. (va urma)

Integrismul sau fundamentalismul islamic
Unul din cei mai competenţi islamologi francezi, Anne-Marie Delcambre, subliniază în cartea sa, "islamul interdicţiilor", că "există o ipocrizie din partea musulmanilor şi ne-musulmanilor, un fel de «religious correctness» pe şablonul lui «political correctness», care face să nu spunem adevarul despre textele sacre.
Singurii musulmani adevăraţi sunt integriştii, întrucât sunt singurii care urmează textele cu rigoare. Nu islamiştii sunt vinovaţii, ci textul care îi inspiră. islamul pune probleme pentru că este în imposibilitate absolută de a scăpa de consecinţe textelor sale originare.
Nu ne putem preface veşnic că în Coran există numai versete referitoare la pace şi toleranţă şi să ignorăm cele în care Mahomed cheamă la răzbunare, la vărsare de sânge.
Cu riscul de a şoca, trebuie să avem curajul să spunem că integrismul (fundamentalismul) nu este maladia islamului, ci urmarea în integralitate a dogmelor religioase. El se găseşte în lectura literală, globală şi totală a textelor sale fondatoare. Chiar dacă am ajunge să stopăm integrismul militant, sa evităm atentatele, să-i punem sub zăvor pe fundamentaliştii islamici, va rămâne totdeauna şi peste tot acest integrism difuz în societatea musulmană care nu este de fapt decât dorinţa de aplicare totală a literei Coranului şi Sunna."

Apologia jihadului este făţişă într-un Hadith, unde Mahomed este citat cu următoarele cuvinte: "Sabia este cheia paradisului şi a războiului. O picătură de sânge pentru cauza lui Allah - o noapte petrecută sub arme - este mai folositoare decât două luni de post şi rugăciune. Oricine cade în bătălie, păcatele lui vor fi iertate, iar în ziua judecăţii, membrele lui vor fi aduse pe aripile îngerilor şi heruvimilor".
În Coran, recompensa pentru cei care mor în Jihad este chiar paradisul, după cum asigură Sura 4:74. Sacrificiul propriei vieţi pentru Allah este considerat lucrul cel mai de preţ pentru un musulman:" Şi dacă eşti ucis sau mori în Calea lui Allah, iertarea şi milostivirea din partea lui Allah sunt mai de preţ decât tot ceea ce alţii ar putea aduna din bogăţiile lumii" (Sura 3:157).
În ce priveşte folosirea terorismului, poruncile lui Mahomed nu lasă loc nici unei ambiguităţi: "Împrăştie teroarea în inimile inamicilor lui Allah şi a duşmanilor voştri" (Sura 8:60). Credincioşii musulmani sunt asiguraţi că însuşi Dumnezeu va sări în ajutorul lor, după cum spune Sura 8:12, 17:" Voi inculca teroarea în inimile necredincioşilor. Loveşte-i peste gât şi zdrobeşte-le vârfurile degetelor. Nu tu eşti cel care-i nimiceşti, ci Allah (Sura 8:12, 17).

Ioan BUTIURCĂ

Islamul, dincolo de măşti (II)

2010-03-25T02:10:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş

În mai puţin de patru ani, teroriştii musulmani au lovit capitalele a trei dintre cele mai importante state occidentale - Statele Unite, Spania şi Marea Britanie. Deşi atacatorii au declarat de fiecare dată că au acţionat în numele islamului, nenumăraţi oficiali politici, academicieni sau analişti mass-media continuă să repete că militanţii respectivi nu sunt reprezentativi pentru "adevăratul islam", şi că motivaţiile lor sunt politice, militare sau, pur şi simplu, rezultatul fanatismului. Asemenea poziţii ignoră că fundamentalismul, extremismul şi terorismul sunt înscrise în inima mesajului teologic al islamului, al cărui scop ultim este instaurarea prin forţă a califatului mondial. Pe parcursul mai multor numere, vom prezenta o radiografie a islamului care demonstrează că violenţa teroriştilor este hrănită de învăţăturile Coranului.

Imediat după ce s-a aflat că atentatele de la Londra au fost opera a patru cetăţeni britanici de origine pakistaneză, ministrul de interne, Charles Clarke, s-a declarat şocat de rezultatele anchetei Scotland Yard. Înaltul oficial trebuie să fi ştiut însă că misiunea kamikaze a militanţilor islamici s-a născut pe terenul fertil al propagandei fundamentaliste musulmane desfăşurată pe teritoriul britanic. Cu doar câteva luni înainte de atacurile din 7 iulie, într-o predică rostită în cartierul londonez East Eand, clericul Omar Bakri justifica politic şi teologic în faţa unui grup de tineri musulmani lansarea unor lovituri kamikaze împotriva Marii Britanii: “Atacatorii sinucigaşi au asigurat un loc în paradis. Astfel de operaţiuni sunt de auto-sacrificiu. Un exemplu ar fi prăbuşirea unui avion peste 10 Downing Street (reşedinţa premierului britanic, n.n.). Trebuie să luptaţi pentru calea lui Allah, de dragul lui Allah, să ucideţi primii şi să fiţi ucişi…Britanicii spun că suntem terorişti. Ei sunt, de asemenea, terorişti în Irak. Terorismul este legea secolului 21. Este legitim… Noi nu facem nici o deosebire între civili şi non-civili, între inocenţi şi vinovaţi, ci doar între musulmani şi necredincioşi. Viaţa unui necredincios nu are nici o valoare, nici o sfinţenie.”

Discursuri explozive

În ultimii ani, predici la fel de incendiare şi apeluri la jihad au fost rostite şi de alţi lideri islamişti, precum Imram Waheed, reprezentantul londonez al Hizb ut-Tahrir, grupare al cărei ţel este stabilirea unui califat mondial; şeicul Omar Mahmoud Othman abu Omar, alias Abu Qatada, care a chemat în mod deschis la distrugerea Statelor Unite şi a aliaţilor săi arabi; Abu Hamza al-Masri, imamul moscheii din Finsbury Park, împotriva căruia au fost formulate 16 acuzaţii, printre care incitare la uciderea non-musulmanilor. Clericul Abu Hamza a devenit celebru după ce a afirmat că explozia navetei spaţiale americane Columbia, în februarie 2003, a fost pedeapsa lui Allah pentru că la bordul aparatului se aflau astronauţi creştini, evrei şi hinduşi. Apogeul instigărilor a fost atins atunci când Anjem Choudary, purtătorul de cuvânt al grupului Al-Muhajiroun, a avertizat că ” nici eu, nici serviciile britanice, nici guvernul nu pot face nimic pentru a stopa un atac în această ţară. MI5 sau MI6 nu pot face nimic pentru a opri al-Qaeda să bombardeze Londra.”

Asasini din convingere

Din păcate, această retorică intolerantă a dat roade funeste nu numai în Marea Britanie. După atentatele din 11 martie, 2004, de la Madrid - opera islamiştilor marocani -, a urmat sângerosul asasinat de la Amsterdam, căruia i-a căzut victimă cunoscutul regizor olandez Theo van Gogh, un critic constant al islamului. Comportamentul manifestat în faţa tribunalului de ucigaşul lui Van Gogh este semnificativ pentru mentalitatea extremiştilor musulmani. La audierile finale de săptămâna trecută, marocanul Mohammed Bouyeri, de 27 de ani, a declarat că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale, adăugând că a acţionat în numele religiei musulmane. După cum se ştie, la 2 septembrie, 2004, Bouyeri l-a împuşcat cu 15 gloanţe pe regizorul olandez, după care i-a tăiat gâtul şi a lipit de trupul victimei o scrisoare care includea mai multe citate din Coran. Sub privirile înmărmurite ale mamei lui van Gogh, Bouyeri a spus:”dacă aş fi eliberat într-o zi, aş proceda exact la fel. Trebuie să recunosc că nu vă compătimesc, că nu vă simt durerea…pentru că sunteţi o necredincioasă. Am acţionat din convingere, nu pentru că vă uram fiul”.

Cruciadă mondială

Potrivit unui oficial francez implicat în lupta anti-teroristă, la această oră nici o ţară europeană nu mai este ferită de pericolul reprezentat de extremiştii musulmani:” Nimic nu te poate proteja de astfel de oameni. Pentru ei toţi suntem cruciaţi, şi există o lume infinită de ameninţări.” De altfel, gruparea care a revendicat atentatele de la Londra a avertizat că următoarele ţări vizate de militanţii islamici sunt Danemarca şi Italia, dar şi “toate guvernele cruciate” care nu îşi vor retrage trupele din Irak şi Afganistan”.
Imediat după atentatele de la Londra, Italia a primit multiple ameninţări. Astfel, imamul senegalez Mamour Fall, un apropiat al lui Osama ben Laden şi care a fost deportat de guvernul de la Roma în 2003, a declarat că militanţii musulmani vor lovi teritoriul italian în cel mult şase luni, cu arme neconvenţionale. Mamour Fall a ţinut să precizeze că “este inutil ca forţele de ordine să supravegheze potenţialii atacatori din Italia…ei vor veni din Balcani, din Germania sau Franţa”.

Casa islamului şi Casa Războiului

Retorica imamului senegalez Mamour Fall este împărtăşită de un număr tot mai mare de clerici musulmani, care şi-au propus să pună în practică ceea ce ei consideră a fi una din cele mai mari obligaţii uitate ale islamului – faptul că Allah le ordonă credincioşilor să urască toate celelalte religii, moduri de viaţă, crezuri, doctrine sau credinţe care contrazic islamul. Conform acestor clerici, nimeni nu poate fi musulman dacă nu este împotriva “ kufr “(necredinţa), bid'ah (inovaţii în religie), “shirk” (politeism) şi nifaaq (ipocrizie).
Imami ca Omar Bakri, Abu Hamza sau Mamour Fall le reamintesc constant credincioşilor musulmani că, de la începuturile sale, islamul a fost ataşat ideii de Jihad, de război sfânt. Prin urmare,
datoria musulmanilor este de a-i subjuga sau distruge pe infideli – termen prin care Coranul îi desemnează pe toţi necredincioşii. Din punctul de vedere al teologiei islamice, lumea este împărţită în două regiuni: Dar al-islam(Casa islamului) – regiunea controlată de adepţii islamului, şi Dar al-Harb (Casa Războiului) – regiunile populate de necredincioşi. Coranul le porunceşte musulmanilor să lupte împotriva non-musulmanilor până la exterminarea tuturor celorlalte religii şi impunerea islamului ca fiind singura religie a lumii ( Suras 2:193 şi 8:39). Astfel, în Hadith 4:196, Mahomed spune: “Am dat ordin ca lupta să continue până ce oamenii vor spune: nimeni nu are dreptul să fie adorat, decât Allah”.

(Va urma)

Ioan BUTIURCA

Islamul, dincolo de măşti (I)

2010-03-25T02:08:00.000-07:00

Secolul XXI va fi islamic sau nu va fi deloc?

2010-03-25T02:05:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş

Toţi non-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Allah * Este permis să decapitezi ostatici în zone de război * Drapelul islamic va flutura deasupra Downing Street şi Casei Albe* Jihadul nu poate avea sfârşit până la instaurarea Califatului global

Oricât ar părea de incredibil, afirmaţiile respective nu au fost făcute la Mecca sau la Teheran, ci la Londra, in inima democraţiei occidentale. Autorul lor este şeicul Omar Bakri Muhammad, liderul Al-Muhajiroun, una dintre cele mai controversate grupări islamice din Marea Britanie.
Omar este un exponent reprezentativ al ramurii radicale a islamului, tot mai influentă în lumea musulmană. Pentru cei care cred că activităţile teroriste islamice sunt opera unor grupuri restrânse de fanatici, interviul acordat de şeic revistei “Christianity Today” este de natură să facă lumină în privinţa adevăratelor scopuri ale islamului.

1. De ce susţineţi că ura faţă de Statele Unite a condus la atacurile din 11 septembrie?
islamul este revelaţia finală, prin urmare cei care cred în el se supun lui Allah, singurul demn de ascultare în fiecare aspect al vieţii. Pentru a înţelege 11 septembrie, trebuie să ne întoarcem la Tawhid— adorarea exclusivă a lui Dumnezeu în fiecare domeniu: religios, politic, social, etc. Fiecare acţiune a omului trebuie să se raporteze la acest lucru. Fără îndoială că 11 septembrie a fost un moment neplăcut pentru victime sau pentru rudele lor, dar cei care au comis atacurile au acţionat urmând un decret divin predestinat (deşi trebuie amintit faptul că Dumnezeu îi dă omului voinţă liberă).
“Magnificii 19” sau “teroriştii” sunt personal răspunzători de acţiunile lor. Dacă acestea au fost bazate pe poruncile lui Dumnezeu, vor fi răsplătiţi; dacă au fost împotriva poruncilor Lui, vor fi pedepsiţi. Acţiunea celor 19 are legătură cu un text divin, Surah AL-Baqara 2:190: "Luptă pe calea lui Allah împotriva celor care luptă împotriva ta…”. Musulmanii cred că ne-musulmanii sunt kaffir (cei care nu cred în islam). Termenul nu reprezintă o insultă; este o descriere. Dumnezeul în care credem noi nu a venit din pântecele unei mame. Statele Unite sunt un stat kaffir— iar kaffir îi include şi pe acei musulmani americani care se aliază cu ne-musulmanii, de exemplu cei din armata americană, în Irak, şi din acest motiv devin ţinte legitime ale jihadului. Terorismul poate fi ori pozitiv, ori negativ, după cum este pro sau contra lui Dumnezeu. Terorismul american din Irak este împotriva lui Dumnezeu. Alegătorii americani împărtăşesc o responsabilitate comună cu guvernul pe care l-au votat, la fel ca şi alegătorii ruşi în privinţa acţiunilor guvernului lor în Cecenia. Complicitatea la faptele conducătorilor îi transformă pe cetăţeni în ţinte legitime.
Americanii sunt urâţi pentru că sunt agresorii musulmanilor în Afganistan, Liban, Somalia, Irak, Palestina, sau pentru că sprijină regimurile-marionetă musulmane din Arabia Saudită, Egipt, ţările din Golf. După cel de-al doilea război mondial, America a declarat în mod efectiv război musulmanilor şi islamului – au înlocuit imperiile britanic şi francez, i-au controlat pe conducătorii-marionetă ex-britanici, dar mai ales au acordat ajutor militar, financiar şi diplomatic israelienilor. De asemenea, America utilizează dreptul de veto de la ONU împotriva musulmanilor şi a instalat baze militate de-a lungul lumii islamice, fapt ce reprezintă, în sine, un act de agresiune.
2. Credeţi că evenimentele din 11 septembrie au fost în vreun fel justificate din punct de vedere islamic?
Vorbind la modul obiectiv, în calitate de învăţat musulman, şi fără să instig la astfel de acte, afirm că jihadul poate fi purtat în afara câmpului de bătălie. Războiul sfânt nu este restricţionat de timp, loc, eveniment, oameni, alimente, apă (amândouă pot fi otrăvite în mod legitim în Jihad), sau îmbrăcăminte. Nu este nevoie să porţi o uniformă. Orice armă este admisă în jihad. Până şi animalele pot fi utilizate ca “atacatori sinucigaşi”! Jihadul nu este limitat de ţintă - chiar şi musulmanii sau copiii, dacă sunt folosiţi de inamic drept scuturi umane, pot fi ucişi. Un singur lucru poate împiedica Jihadul – un acord de securitate.
Femeile ne-combatante, copiii, bătrânii, clericii, nebunii, handicapaţii nu sunt vizaţi. În cazul în care sunt omorâţi accidental, copii ne-musulmanilor merg în Paradis. Cu toate acestea, dacă astfel de persoane mor în timpul unui tir încrucişat, ele devin pierderi colaterale.
Evenimentele din 11 septembrie au fost justificate pentru că America nu avea o înţelegere de securitate cu musulmanii, deşi musulmanii din Statele Unite sunt sub regimul unui astfel de acord, chiar dacă ei nu acţionează militar împotriva Americii. Numai clericii experţi în fiqh (jurisprudenţa islamică) ar fi putut plănui evenimentul, pentru că cei 19 au folosit nume de împrumut non-musulmane pentru a intra în SUA ( fapt ce le-a permis să acţioneze legal în Jihad).
Când am auzit de atentat, m-am rugat lui Dumnezeu ca nici un musulman din America să nu fi luat parte la atac, pentru că este haram (“interzis în islam”). După ce al-Qaeda a admis responsabilitatea pentru atentat, a fost evident că experţi ulema (clerici islamici) au fost în spatele atacului. Astfel, Al-Qaeda a reînviat cultura terorismului islamic după 200 de ani.
3. Ce ne puteţi spune despre luarea de ostatici şi masacrul de la Beslan, Rusia, în septembrie 2004?
Aşa cum am mai afirmat, în Jihad nu există restricţii asupra locului (un atac poate avea loc chiar şi la Mecca) – deci şcolile reprezintă ţinte legitime ale Jihadului. Depinde de mujahedinii locali, de cei care intră în luptă, să decidă cea mai bună strategie. Omorârea femeilor şi copiilor n-a fost şi nu va fi niciodată parte a Jihadului în islam, fie că este vorba de femei şi copii musulmani sau non-musulmani. Aşadar, dacă mujahedinii ceceni au ucis femei şi copii la Beslani, aş condamna acest lucru. Copiii non-musulmanilor, care mor în circumstanţe precum cele de la Beslan, merg în Paradis.

4. Aţi caracteriza jihadul al-Qaeda ca fiind anti-creştin, tot atât cât este anti-aemerican?
Al-Qaeda îşi are originea în secta Ahl-us Sunnah wa Jamaah— cunoscută de asemenea ca Salafis sau Al-Huruba “Străinii”, sau "Poporul lui Tawhid" – ramura Wahhabi a islamului, fapt care explică de ce Zarqawi foloseşte acest termen în Irak. Jihadul nu este în mod specific anti-american. În termenii jurisprudenţei islamice, doar musulmanii sunt nevinovaţi; ne-musulmanii nu sunt. Toţi ne-musulmanii sunt criminali răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Musulmanii care se implică în întruniri ecumenice sunt apostaţi. Dumnezeu face deosebire între oameni pe baza credinţei. Jihadul nu este în mod special anti-creştin – este anti-kaffir.
5. Bin Laden susţine că Jihadul este defensiv. Puteţi explica acest lucru?
Salafis nu folosesc acest termen, dar jihadul defensiv este răspunsul musulmanilor atunci când sunt atacaţi. Jihadul ofensiv intervine în cazul în care islamul este introdus pe cale militară de un stat islamic cuceritor, sau când musulmanii sunt arestaţi pentru credinţa lor. 11 septembrie n-a fost o încercare de a cuceri America, ci mai degrabă un act de răzbunare. Scopul atacului a fost să-i forţeze pe americani să plece din lume musulmană, prin pricinuirea aceleiaşi suferinţe pe care SUA a cauzat-o musulmanilor.
6. Care este poziţia legii islamice? Este halal (permis de legea shari'ah) să decapitezi ostatici occidentali în Irak?
Este halal să decapitezi criminali musulmai! Este halal să ucizi ostatici în zone de război. În privinţa a ceea ce se poate face pentru a asigura eliberarea lor, fie ei, fie familiile lor trebuie să îmbrăţişeze islamul. Sau, pe baza principiului din jurisprudenţa islamică, care se referă la beneficiile adse islamului şi Ummah ( comunitatea musulmană mondială), rudele ostaticilor ar putea condamna în mod permanent Cruciadele, Acordul Sykes-Picot din 1916 care a divizat Orientul Mijlociu între francezi şi englezi, Declaraţia Balfour din 1917 care a înmânat Palestina sioniştilor, Rezoluţia 181 a ONU care stabileşte existenţa entităţii sioniste, precum şi situaţiile de la Guantanamo Bay, Umm Qasr, Bagran şi închisoarea Abu Ghraib. Mujahedinii ar putea cântări apoi avantajele pe care le-ar oferi eliberarea ostaticilor în comparaţie cu omorârea lor. Ceea ce s-a întâmplat în Spania vine în sprijinul acestei realităţi: când guvernul de la Madrid a anunţat retragerea trupelo din Irak, mujahedinii au răspuns pozitiv. Musulmanii au apreciat marşurile anti-război din Occident, Ben Ladem i-a chemat pe locuitorii Europei să condamne guvernele lor.
7. Pe ce bază ar putea America să ajungă la pace? Puteţi explica în ce constă Tratatul Hudaibiyya Treaty şi implicaţiile sale? Poate fi reînnoit?
Ceea ce a afirmat Raportul Comisiei 11 septembrie este fals – nu este necesar pentru americani să se convertească la islam ca să aibă pace. Musulmanii luptă împotriva americanilor pentru că aceştia sunt agresori; luptăm împotriva guvernelor musulmane apostate pentru ca acestea sunt duşmani ai legii islamice.
Pacea poate veni dacă America îşi retrage forţele din lumea musulmană, încetează exploatarea petrolului musulman, stabileşte relaţii decente cu musulmanii şi încetează sprijinirea agresorilor sionişti şi a guvernelor marionetă musulmane. Cu alte cuvinte, “Jos mâinile pe pe pământurile musulmane!”. Musulmanii nu au atacat Statele Unite - opusul este adevărat. 11 septembrie a fost un act de răzbunare. Aşa cum a spus ben Laden, pacea va veni când Statele Unite se vor retrage din lumea musulmană.
Tratatul Hudaibiyya Treaty a fost un armistiţiu de 10 ani încheiat între musulmanii din Medina şi păgânii din Mecca, şi reprezintă o bază pentru zilele noastre. Se poate reînnoi. Stabileşte un acord de securitate. Cu toate acestea, nu poate fi încheiat cu ocupanţii – deci nu poate fi negociat cu sioniştii sau cu susţinătorii lor.
8. Puteţi explica conceptele pe care ben Laden le foloseşte în declaraţiile sale referitoare la atentatele din 11 septembrie şi alte evenimente: “Casa Războiului” versus “Casa Credinţei” şi, în altă sferă, “Casa Armistiţiului” sau “Pactului”? Este aceasta din urmă o temelie pentru încetarea ostilităţilor? Poate Jihadul să ia sfârşit vreodată?
Conceptul Dar al-Harb, care este câteodată tradus în mod greşit drept “Casa Războiului”, face referire la domeniul războaielor împotriva lui Dumnezeu sau a musulmanilor. Teritoriile non-islamice sunt fie în război cu musulmanii, fie sub incidenţa Pactului. În ziua de astăzi, întreaga lume cade sub incidenţa Dar al-Harb, pentru că se situează în sfera non-shari’ah, în afara incidenţei legii islamice. Scopul Khilafah (Califatul mondial— statul islamic ideal, care nu există în prezent) este cucerirea lumii, fie pe cale militară, fie intelectuală prin convertirea omenirii la islam. Nu poate exista un sfârşit al Jihadului - un hadith ( sentinţă a profetului Mahomed) afirmă acest lucru.
9. Cum va funcţiona un Califat?
Sub Khilafah, autoritatea este centralizată, nu şi administraţia. Califul desemnează miniştrii, judecătorii, guvernatorii, comandanţii militari, etc. Din punct de vedere constituţional, chiar dacă analogiile sunt imperfecte, Khilafah este mai aproape de sistemul prezidenţial american decât de sistemul parlamentar britanic. Diferenţa fundamentală este că un Califat funcţionează sub un mandat divin. Nu pot exista judecători non-musulmani. Practic, Coranul şi sentinţele lui Mahomed, cuprinse în Hadith, reprezintă Constituţia. Shari’ah este legea. Califul este ales de musulmani, fie că este vorba de alegeri populare sau de o selecţie făcută de Majlis as-Shura – Adunarea Consultativă. Non-musulmanii pot intra în Majlis pentru a-şi reprezenta propria comunitate.
10. Care vor fi drepturile creştinilor într-un Califat restaurat?
Ca şi cetăţeni, în domeniile bunăstării şi securităţii, educaţiei, etc., vor fi egali cu musulmanii. Creştinii vor fi scutiţi de serviciul militar, dar pot fi voluntari. Nu va fi permisă nici o şcoală particulară, iar programul de învăţământ va fi fundamentat pe islam. Nu va admisă construirea de noi biserici, dar va fi permisă existenţa celor vechi. Toţi oficialii statului va trebui să fie musulmani. Musulmanii nu vor avea însă dreptul să-i convertească pe creştini sub ameninţarea pedepsei cu moartea.
11. Aţi vorbit despre steagul islamic fluturând deasupra Downing Street, şi am văzut un hadith pe site-ul d-voastră de internet în care susţineţi că sfârşitul lumii nu va veni până când Casa Albă nu va fi capturată. Cum preconizaţi să atingeţi aceste obiective?
"Ultima oră nu va veni până ce musulmanii nu vor cuceri Casa Albă”, este un hadith al lui Tabarani, un mare învăţat musulman. Cum se va întâmpla acest lucru? Khilafah este necesară pentru jihadul ofensiv, deşi Califatul se poate insatura şi dacă musulmanii vor reuşi să îi elibereze pe musulmanii captivi. Vorbind la modul realist, aceste obiective (instaurarea Califatului în Marea Britanie şi Statele Unite) se vor realiza, probabil, prin activitatea misionarilor islamici.
Ioan BUTIURCĂ

O stafie bântuie Europa - islamul

2010-03-25T02:04:00.000-07:00

Sursa: Ziarul de Mureş

"Suntem în război cu fascismul musulman!". Aceasta este starea de spirit care domneşte în opinia publică olandeză, aflată încă sub şocul dramaticelor evenimente care au însoţit omorârea regizorului Theo Van Gogh. Cineastul a fost ucis în centrul capitalei Amsterdam, pe 2 noiembrie, în timp ce se îndrepta spre studio, pentru a finaliza editarea unui film despre politicianul populist Pim Fortuyn, asasinat în urmă cu doi ani. Pe corpul regizorului, care avea gâtul tăiat, poliţiştii au găsit o scrisoare de ameninţare la adresa mai multor politicieni olandezi, printre care figura şi deputata Ayaan Hirsi Ali, cunoscută pentru opoziţia sa faţă de radicalismul islamic. La scurt timp, forţele de ordine l-au identificat pe asasin - Mohammed Bouyeri, un olandez de 26 de ani, de origine marocană - şi au arestat mai mulţi membri ai unei reţele islamice. În timpul interogatoriului, tânărul şi-a motivat gestul prin faptul că, activitatea lui Theo Van Gogh era blasfemiatoare la adresa islamului. Cu numai câteva luni în urmă, la televiziunea naţională fusese difuzat ultimul film ar regizorului - "Submission" (Supunere), având ca subiect abuzurile la care sunt expuse femeile musulmane în cadrul căsătoriei, în numele obedienţei faţă de preceptele lui Mahomed. Pentru a avea un impact cât mai mare, filmul conţine o serie de scene extrem de plastice: de exemplu, textele din Coran care propovăduiesc violenţa în familie sunt proiectate pe trupul gol al unei femei. Scenariul a fost scris de Ayaan Hirsi Ali, o deputată olandeză de origine somaleză, de 34 de ani, care a fugit din ţara sa după ce a refuzat o căsătorie impusă de părinţii ei. Datorită poziţiei sale tranşante faţă de islamismul radical, Ayaan Hirsi a avut o ascensiune politică spectaculoasă. Iniţial, ea a făcut parte din Partidul Laburist, dar a demisionat din această formaţiune, pe care a acuzat-o că este prea "moale" faţă de extremişti, şi s-a înscris în Partidul Conservator. După difuzarea filmului, atât Ayaan Hirsi, cât şi Theo Van Gogh au primit ameninţări cu moartea, fiind acuzaţi că îi "terorizează pe musulmani şi islamişti".
Dinte pentru dinte
Punerea în practică a ameninţărilor islamiştilor a deschis cutia Pandorei. Olanda, recunoscută pentru tradiţiile ei liberale şi tolerante, a devenit peste noapte scena unor violenţe în lanţ. Zeci de moschei şi şcoli musulmane de pe cuprinsul ţării au fost atacate şi incendiate, după ce adjunctul primului-ministru, Gerrit Zalm, a declarat război împotriva fundamentalismului islamic, Forţele de ordine au declanşat operaţiuni anti-teroriste de anvergură, iar moscheile au fost puse sub supraveghere. Revărsarea de furie a olandezilor a fost atât de mare, încât un site internet dedicat exprimării condoleanţelor pentru moartea lui Van Gogh a fost închis în urma unei avalanşe de mesaje rasiste. În replică, musulmanii au încercat să incendieze mai multe biserici. La agravarea tensiunilor a contribuit mesajul unei grupări islamiste, care a ameninţat guvernul şi poporul olandez că "vor plăti scump represaliile asupra musulmanilor." Într-un comunicat publicat pe un site internet, "Brigada martirului Omar Al-Moktar, departamentul pentru informaţii din Europa", a mai cerut autorităţilor "să oprească programele canalelor de televiziune olandeze ostile musulmanilor, pe care le finanţează pentru a distruge reputaţia musulmanilor şi a-i prezenta drept terorişti".
Şcoala Jihadului
Analiştii politici sunt de părere că evenimentele din ultimul timp au două cauze: radicalizarea lumii musulmane după atentatele din 11 septembrie şi erodarea îndelungatei tradiţii olandeze de moderaţie şi toleranţă rasială şi religioasă. Ancheta poliţiei a relevat faptul că asasinul lui Theo Van Gogh a început să se implice în mişcarea islamică radicală la vârsta de 18 ani. Tânărul Mohammed Bouyeri frecventa moscheea El Tawheed, considerată epicentrul extremismului islamic din Amsterdam. De altfel, la slujbele ţinute în această moschee au participat şi o parte din complotiştii atentatelor din 11 septembrie, inclusiv conducătorul teroriştilor, Mohammed Atta. Moscheea a mai fost asociată cu fundaţia de caritate saudită, Al Haramain, pe care oficialii americani şi saudiţi o acuză că sprijină terorismul islamic. Mai mult, cercetările au dezvăluit că Mohammed Bouyeri intrase în contact cu un nucleu dur de activişti islamici, aflaţi sub supravegherea serviciilor de informaţii olandeze.
Cazul lui Mohammed este reprezentativ pentru falia care s-a căscat între populaţia autohtonă şi comunitatea musulmană din Olanda, care numără 900.000 de membri, dintre care 300.000 de origine marocană.
Lumi paralele
Experţii susţin că rădăcina problemei nu este una economică, ci culturală. Ei cred că proiectul construirii unei societăţi multiculturale a dat greş, din cauză că imigranţii musulmani sunt refractari la valorile liberale olandeze. În mod paradoxal, la izolarea musulmanilor de restul comunităţii a contribuit sistemul de asistenţă socială foarte generos, care le-a oferit imigranţilor arabi o autonomie financiară totală. În marea majoritate a cazurilor, copiii olandezilor de origine marocană vorbesc acasă doar în berberă sau arabă, astfel că atunci când ajung la şcoală pornesc în viaţă cu un handicap important. Cum valorile culturale şi normele sociale promovate de islam sunt net diferite de liberalismul olandez, mulţi tineri se îndreaptă spre radicalismul islamic. La rândul lor, imigranţii arabi sosiţi în anii '60 şi '70 acuză o lipsă de cunoaştere şi de respect faţă de normele sociale şi culturale islamice şi se plâng că scopul guvernului este asimilarea totală. În plus, ei se simt ofensaţi de faptul că oficialităţile îi etichetează dept "străini", deşi s-au născut şi au fost educaţi în Olanda. Toate aceste tensiuni fuseseră remarcate de Theo Van Gogh, care nu a ezitat să-l compare pe primarul evreu al oraşului Amsterdam cu un colaboraţionist al naziştilor, pentru că a adoptat o atitudine "moale" faţă de islam după atentatele din 11 septembrie. Părerile regizorului erau împărtăşite de majoritatea olandezilor, aşa cum a reieşit, de altfel, şi din declaraţiile participanţilor la funeraliile cineastului: "Am aşteptat prea mult înainte de a spune adevărul despre imigranţii musulmani. Nimeni nu a vrut să se confrunte cu această problemă. Theo spunea exact ceea ce gândeau oamenii",
Integrare
sau dezintegrare
Cuvântul de ordine este acum integrarea. Tot mai multe figuri publice cer grupărilor musulmane să accepte valorile liberale ale societăţii în care trăiesc şi cheamă guvernul să ia măsuri ferme în cazul în care musulmanii refuză să facă acest lucru de bunăvoie. Coaliţia de centru-dreapta de la putere a promis deja că va deporta peste 25 000 de imigranţi ilegali din Olanda şi că va introduce obligativitatea studierii limbii olandeze în şcoli. De asemenea, liderii religioşi ai comunităţilor musulmane vor trebui să urmeze lecţii despre cultura olandeză. Ministerul Justiţiei a declarat că va deposeda de cetăţenia olandeză orice imigrant care va fi condamnat pentru delicte teroriste, iar ministrul imigrării a anunţat limitarea fluxului de imigranţi, mai ales a celor sosiţi pe calea căsătoriilor aranjate. În plus, noii veniţi vor fi obligaţi să înveţe limba olandeză. Toate aceste măsuri l-au determinat pe Mohammed el-Assiati, preşedintele Asociaţiei Olandezilor Marocani, să declare că visul olandez al toleranţei şi moderaţiei s-a sfărâmat: "Asasinatul nu putea să vină într-un moment mai prost. Acum bate un vânt diferit. Există mult mai puţină înţelegere." De aceeaşi părere este şi Gils van de Westelaken, partenerul de afaceri şi prietenul lui Theo van Gogh, care susţine că Olanda şi-a pierdut busola:" Aici, în numele toleranţei. o mulţime de chestiuni dificile nu au fost discutate niciodată. Moartea lui Theo este un "accident" care aştepta să se întâmple. Dacă va apărea un lider de dreapta cu carismă, nu se ştie în ce direcţie o vom lua. Avem o tradiţie tolerantă de 400 de ani, dar deşi suntem mândri de această imagine, ea nu reflectă în întregime realitatea."
Taifunul musulman
Undele de şoc ale cutremurului de pe scena politică olandeză au fost resimţite în toate capitalele Europei Occidentale, mai ales că asasinarea lui Theo Van Gogh a avut loc la nici opt luni de la atentatele din Madrid, opera extremiştilor islamici marocani. Ministrul olandez al imigrării, Rita Verdonk, a avertizat ţările din din Uniunea Europeană că sunt expuse unui pericol major, din cauza radicalizării crescânde a tinerilor musulmani. Problema este agravată de faptul că, la această oră, comunităţile musulmane au cea mai mare rată de expansiune în vestul Europei, iar islamul este religia cu cea mai mare răspândire în Occident. Spre exemplu, în Franţa, musulmanii formează zece la sută din populaţie, iar islamul este a doua religie ca mărime după catolicism. 70 la sută dintre imigranţii arabi provin din Algeria, Maroc şi Tunisia, ţări în care radicalismul islamic este tot mai pronunţat. Nu întâmplător, fundamentaliştii marocani şi tunisieni au fost cei care au organizat şi executat atentatul din 11 martie 2004 din capitala Spaniei, soldat cu 191 de morţi şi peste 1400 de răniţi. La vremea respectivă, atacul a fost revendicat de Brigăzile lui Abu Hafs Al Masri, o organizaţie marocană, care a declarat că Spania a fost pedepsită pentru că s-a aliat cu Statele Unite şi Marea Britanie în lansarea unei cruciade împotriva islamului. Legăturile dintre mişcările extremiste musulmane din Europa de Vest au ieşit în evidenţă şi în cazul uciderii lui Theo Van Gogh. O parte din cei şase militanţi reţinuţi de poliţia olandeză după asasinat aveau relaţii strânse cu grupările teroriste islamice din Spania şi Maroc.
În aceste condiţii, avertismentul lansat de ministrul olandez s-ar putea dovedi tardiv. Sutele de militanţi musulmani arestaţi în ultimele luni de către forţele de ordine din Vest reprezintă doar vârful aisbergului fundamentalist islamic care, la numai trei ani de la atentatele care au ţintit Statele Unite ale Americii, se pregăteşte să lovească capitalele Europei Occidentale.

Statutul femeii în islam este consemnat în o mulţime de locuri din Coran şi Hadith (comentarii ale faptelor şi sentinţelor profetului Mahomed). Enumerăm doar câteva:
1. "Profetul a spus odată unei femei: Ai grijă cum te porţi cu soţul tău, pentru că el este cheia spre Paradisul sau Iadul tău." (Suyuti, comentariu la Coran 4:34 şi Kanz- el-'Ummal, Vol. 22, Hadith nr. 868)
2. "O, mesager al lui Allah! Ce drepturi are nevasta asupra bărbatului ei? El a răspuns: Să-i dea de mâncare după ce a mâncat, să o îmbrace după ce s-a îmbrăcat, să nu o pălmuiască peste faţă şi să nu o înjure decât în casa sa". (Sunan Ibn Magah, Kitab al-Nikah, Hadith Nr. 1850.)
3. "Femeile cinstite sunt deci ascultătoare, iar pe cele de care te temi că ar putea fi nesupuse mustră-le. pedepseşte-le să stea în pat şi bate-le."
Coran, 4:34.
4. Memorează trei lucruri de la mine, pe care le-am memorat de la profet, care a spus: "Bărbatul nu trebuie întrebat de ce şi-a bătut soţia". (Ibn Kathir, Abu Dawood, al-Nisa'I şI Ibn Magah. Comentarii la Coran 4:34)